IDIS ”Viitorul”, prin platforma Agendei Naționale de Business (ANB), anunță Audierea Publică cu tematica ,, Transparența în activitatea Parlamentului: reguli clare și obligatorii pentru toți !”

IDIS ”Viitorul”, prin platforma Agendei Naționale de Business (ANB), anunță Audierea Publică cu tematica ,, Transparența în activitatea Parlamentului:  reguli clare și obligatorii pentru toți !”.

Audierea publică va avea loc joi, 25 februarie 2016, ora 11:00, în sala de conferințe a IDIS ”Viitorul”, situat pe strada Iacob Hîncu 10/1, Chișinău.

Scopul urmărit este formularea soluţiilor care să contribuie la transparentizarea activității și procesului legislativ parlamentar.

În prezent, Parlamentul continuă să rămână restanţier la capitolul transparenţă şi informare publică despre activitatea sa. Pot fi găsite mai multe exemple când proiectele de lege sunt examinate cu întârziere, fără vreun temei sau, dimpotrivă, Parlamentul votează legile în grabă, fără a fi făcute publice sau consultate cu părţile interesate. De multe ori, Parlamentul votează iniţiative legislative cu un text total diferit de cel agreat de părţile interesate cu Guvernul. Plus la aceasta, procesul de consultare publică a proiectelor de acte legislative în cadrul comisiilor parlamentare permanente este unul dificil şi lacunar, ceea ce limitează
posibilitatea mediului de afaceri să-și expună poziţia şi să formuleze recomandări.

 

Administratorii portalului nu poartă răspundere pentru conţinutul postărilor şi materialelor plasate de utilizatorii site-ului. Utilizaţi informaţia din acest articol pe propriul risc.

Gazduit pe amplica.md