Detalii
Categorie: Știri Sociale
13/11/2026
Politici publice și advocacy

Învățăm, cercetăm și schimbăm: primele luni la Școala de Advocacy CPR

publications 1794404354 809373949 1503592998469136 1085075339688825645 n

Școala de Advocacy CPR este un spațiu în care învățăm unii de la alții, căutăm soluții la problemele care ne preocupă și pregătim inițiative care să aducă schimbări în comunitățile noastre. Prin instruiri, cercetare, exerciții și mentorat, lucrăm împreună ca să transformăm problemele în propuneri de politici publice și să construim campanii convingătoare de advocacy.

Școala de advocacy CPR. Învățăm împreună

În septembrie 2026, am lansat Școala de Advocacy CPR. Inițiativa a pornit din dorința de a vedea mai multe organizații și inițiative civice implicate în luarea deciziilor publice, mai multe propuneri fundamentate pe date, mai multe oportunități de dialog și cooperare între autorități și cetățeni/e. Cu alte cuvinte, o societate civilă mai puternică. 

Programul reunește 20 de participanți și participante din Chișinău și din alte localități ale țării, cu vârste, experiențe și domenii de activitate diferite. Aceștia lucrează la identificarea unor soluții pentru probleme legate de serviciile sociale, politicile de tineret, mobilitate urbană, drepturile omului și alte subiecte conexe. 

Ce învățăm împreună: cum se iau deciziile, puncte de intrare și comunicare bazată pe speranță 

Prima etapă a Școlii s-a desfășurat în perioada 10–12 septembrie, la Ivancea, și a inclus trei zile de instruiri. Echipa de traineri și trainere CPR a explicat cum funcționează statul, cum sunt elaborate și adoptate deciziile publice și în ce etape pot interveni cetățenii/ele pentru a le influența. Participanții și participantele au explorat mecanismele de participare prevăzute de legislație, au învățat să utilizeze platforme precum particip.gov.md și date.gov.md și au discutat despre oportunitățile de implicare civică oferite de procesul de integrare europeană.

Școala de Advocacy CPR. Ivancea, septembrie 2026.

Ulterior, am analizat interesele și influența diferitor actori implicați în procesul decizional, am exersat argumentarea și discursul public și am simulat discuții cu reprezentanții diferitor instituții. 

Ne-a plăcut să intrăm în rolul autorităților: să punem întrebări, să cerem note de poziție cu foarte multe cifre și, bineînțeles, să fim mereu de acord că problema există, doar că nu poate fi rezolvată chiar acum.

În ultima zi, am discutat despre comunicarea bazată pe speranță, mai ales în contextul actual. Am discutat că este bine să începem cu mesaje pozitive, nu cu probleme; să vorbim despre ceea ce susținem, nu doar ceea ce combatem; să arătăm soluții și exemple bune de urmat. 

În cursul serilor, ni s-au alăturat Nicolae Panfil, director de program la Promo-LEX, și Alexandra Ermolenco, coordonatoare în cadrul Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare, care au împărtășit experiența lor de a face advocacy și rezultatele pe care le-au obținut. Un mesaj s-a auzit constant: campaniile de advocacy durează, uneori ani și ani, dar cu insistență, documentare și folosind diferite oportunități schimbarea poate fi obținută. 

Am avut-o alături și pe Veronica Vragaleva, vicedirectoare pe Advocacy și Dezvoltarea Businessului la Camera Americană de Comerț din Moldova, de la care am înțeles că pașii pe care îi face business-ul și societatea civilă în advocacy sunt asemănători, pornind de la documentarea problemei și prezentarea unor soluții argumentate. 

Ce învățăm împreună: cum analizăm problema, identificăm soluția și analizăm datele deschise 

A doua etapă de instruire, pe 31 octombrie, s-a concentrat pe cercetarea problemelor publice și elaborarea propunerilor de politici.

Școala de Advocacy CPR. Chișinău, octombrie 2026.

Participanții/tele au explorat sursele de date naționale și internaționale, au învățat să verifice și să interpreteze statisticile și să transforme datele în argumente pentru advocacy. Au discutat despre metodele de cercetare, inclusiv chestionare, interviuri, focus-grupuri, analiza documentelor și solicitările de informații. De asemenea, au exersat formularea problemelor, identificarea cauzelor, evaluarea soluțiilor și structurarea unui policy brief – un document concis care prezintă analiza unei probleme și recomandări concrete pentru autorități.

Ce facem mai departe?

În paralel cu instruirile, participanții/tele lucrează individual și în echipe la propriile propuneri de politici și planuri de advocacy, beneficiind de sprijinul mentorilor/elor din program. Până în decembrie, aceștia vor continua să cerceteze problemele identificate, să consulte persoanele și instituțiile relevante și să prezinte soluțiile pe care le-au identificat.

Urmărește CIVIC.MD în Google

Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Centrul de Politici si Reforme (CPR) Centrul de Politici si Reforme (CPR)
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Promo



Articol precedent: „Spațiile publice stau goale, iar inițiativele civice nu au unde lucra”. Petiție pentru Parteneriat Public-Civic Precedent Articolul următor: Orheiul Vechi atrage tot mai mulți vizitatori: investițiile continuă să dea roade Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate