Detalii
Categorie: Știri Sociale
12/11/2026
Tehnologii Informaționale (IT)

Eco-Ret Moldova desemnează Sensoneo pentru CIS-ul SDA

Picture2

AO Eco-Ret Moldova, administratorul Sistemului de Depozit pentru Ambalaje (SDA) din Republica Moldova, anunță desemnarea companiei slovace Sensoneo drept câștigătoare a tenderului nr. ERM-CIS-20260911, organizat pentru selectarea furnizorului Sistemului Informațional Central (Central Information System – CIS) al SDA.

Decizia a fost adoptată de Consiliul Eco-Ret Moldova la 6 noiembrie 2026, în urma evaluării ofertelor tehnice și comerciale prezentate în cadrul unei proceduri închise de achiziție, cu negocierea contractului, la care au participat furnizori de tehnologie preselectați.

Selectarea Sensoneo reprezintă o etapă esențială în pregătirea infrastructurii naționale a SDA. Sistemul Informațional Central va constitui platforma digitală de bază prin intermediul căreia vor fi coordonate și administrate fluxurile operaționale, informaționale și financiare ale întregului sistem.

Infrastructura digitală care va conecta participanții la SDA

CIS va asigura integrarea și schimbul de informații între principalele categorii de participanți la SDA: producători și importatori de băuturi, comercianți, operatori logistici, puncte de returnare, centrul de numărare și sortare și administratorul sistemului.

Platforma va susține procesele esențiale de funcționare a SDA, inclusiv înregistrarea și administrarea participanților, evidența ambalajelor introduse pe piață, raportarea cantităților colectate și gestionarea fluxurilor financiare.

Un rol important îl vor avea calcularea și evidența depozitelor, a tarifelor de administrare și a compensațiilor aferente activităților comercianților, precum și asigurarea corectitudinii decontărilor dintre participanți.

Sistemul va permite integrarea cu automatele de returnare a ambalajelor (RVM), soluțiile de colectare manuală și echipamentele centrului de numărare și sortare. Totodată, va susține planificarea și monitorizarea operațiunilor logistice, raportarea financiară și aplicarea mecanismelor de control și prevenire a fraudelor.

Prin centralizarea acestor procese, CIS va contribui la transparența operațiunilor, trasabilitatea fluxurilor de ambalaje și eficiența administrării SDA la nivel național.

Un partener tehnologic cu experiență internațională

„Sistemul Informațional Central reprezintă componenta digitală fundamentală a Sistemului de Depozit pentru Ambalaje. Dacă automatele de returnare și infrastructura logistică asigură colectarea fizică a ambalajelor, CIS va conecta și coordona toate procesele din spatele acestei infrastructuri, inclusiv evidența ambalajelor, fluxurile financiare, decontările și mecanismele de control.

Pentru Eco-Ret Moldova, selectarea unui furnizor cu experiență practică în implementarea sistemelor naționale de depozit-returnare a reprezentat o prioritate. Experiența Sensoneo în țări precum România, Slovacia, Irlanda, Malta și Austria ne oferă încredere în capacitatea de a dezvolta pentru Republica Moldova o infrastructură digitală modernă, sigură și adaptată cerințelor naționale”, a declarat Dan Bîrsă, Director General al Eco-Ret Moldova.

Următoarele etape de implementare

În perioada următoare, Eco-Ret Moldova și Sensoneo vor continua definitivarea condițiilor contractuale și planificarea etapelor de implementare a Sistemului Informațional Central.

Aceste etape vor include analiza detaliată a proceselor operaționale, configurarea și integrarea modulelor informatice, conectarea cu echipamentele și sistemele participanților, testarea funcționalităților și verificarea cerințelor de securitate.

Calendarul de implementare și punere în funcțiune a platformei va fi stabilit în cadrul procesului contractual, în corelare cu pregătirea celorlalte componente ale infrastructurii SDA.

Desemnarea furnizorului CIS, alături de selectarea furnizorului echipamentelor automate de returnare a ambalajelor (RVM), reprezintă un progres important în pregătirea Sistemului de Depozit pentru Ambalaje, care urmează să devină operațional la nivel național în anul 2027.

Despre Sensoneo

Sensoneo este o companie de tehnologie fondată în anul 2017 în Slovacia, cu sediul central la Bratislava, specializată în dezvoltarea soluțiilor digitale pentru managementul deșeurilor, economia circulară și sistemele de depozit-returnare a ambalajelor.

Compania are experiență în implementarea infrastructurii IT pentru sisteme SDA din nouă țări, inclusiv România, Slovacia, Irlanda, Malta, Austria, Portugalia, Ungaria, Polonia și Singapore.

Printre proiectele sale se numără infrastructura software utilizată de Sistemul de Garanție-Returnare din România, unul dintre cele mai ample sisteme centralizate de depozit-returnare din lume.

Urmărește CIVIC.MD în Google

Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

ECO-RET MOLDOVA ECO-RET MOLDOVA
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Promo



Articolul următor: Eco-Ret Moldova anunță câștigătorul licitației pentru RVM Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate