Știri sociale

Detalii
08/07/2025

1.905 secții de votare (95,82%) au fost auditate după șase săptămâni de monitorizare

1.905 secții de votare au fost auditate după șase săptămâni de monitorizare, ceea ce reprezintă 95,82% din totalul secțiilor de vot de pe teritoriul Republicii Moldova. Auditul a fost finalizat și în raioanele Cantemir, Glodeni, Leova, Nisporeni și Rîșcani. Astfel, până în prezent, auditul a fost finalizat în 32 dintre cele 36 de Consilii Electorale ale Circumscripțiilor Electorale (CECE) din republică.

Evaluare BESV

Campania „Acces Egal pentru Toți” are scopul de a asigura acces egal la vot pentru toți cetățenii din Republica Moldova, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități, prin realizarea unor audite tehnice locale și propunerea unor soluții de accesibilizare a secțiilor de vot din mai multe regiuni ale țării, până la alegerile din toamna anului 2025. Această inițiativă reprezintă o continuare a colaborării dintre Alianța INFONET și partenerii regionali, Comisia Electorală Centrală și PNUD Moldova, desfășurată în perioada 2019–2022, când au fost evaluate peste 2 000 de secții de votare din țară.

Pentru mai multe informații: Victor Koroli, director executiv, Alianța INFONET

+373 69252453, vkoroli@gmail.com

Activitatea are loc în cadrul campaniei „Acces Egal pentru Toți”, parte a proiectului „Consolidarea rezilienței democratice în Moldova”, implementat de PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Norvegiei, Canadei, Suediei și Danemarcei.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/UNDP) Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD/UNDP)
Ambasada Suediei Ambasada Suediei
Ministry of Foreign Affairs of Norway Ministry of Foreign Affairs of Norway
Ministry of Foreign Affairs of Denmark Ministry of Foreign Affairs of Denmark
Alianța INFONET Alianța INFONET
Embassy of Canada to Romania, Bulgaria, and Moldova Embassy of Canada to Romania, Bulgaria, and Moldova
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Marcarea celei de-a 8-a Săptămâni Globale a Siguranței Rutiere 2025 prin activități dedicate pietonilor și bicicliștilor Precedent Articolul următor: Peste 100 de familii din satele Moldovei au primit sprijin pentru a-și dezvolta gospodăria și a învăța o meserie Următor