Prin prezenta Asociaţia Civică Hyde Park, face apel către Primarul mun. Chişinău şi către organele abilitate să respecte, şi să asigure dreptul la întrunire minorităţilor sexuale din Republica Moldova.
Amintim că anul trecut la solicitarea organizaţiilor religioase nu a-ţi aprobat intenţia Gender Doc-M de a desfăşura o acţiune publică în PMAN, astfel discriminând grav aceasta categorie de cetăţeni, iar în 2008 participanţii la acţiunea paşnică organizată pentru susţinerea adoptării Legii cu privire la prevenirea şi combaterea discriminării, au fost puşi în situaţia de a risca cu propria viaţă şi sănătate, fiind blocaţi în autobus de către contramanifestanţii agresivi.
Interdicţia acţiunii publice de atunci, semnată de D-stră, a fost în contradicţie de esenţă cu actele internaţionale, parte a căror e şi Republica Moldova, şi cu însăşi noua Lege cu privire la întruniri, adoptată de parlamentul ţării noastre. Datorită acţiunilor D-stră nelegitime, care au şi fundamentat neparticiparea poliţiei când contramanifestanţii au săvârşit infracţiunea având la bază ura, a fost pusă în pericol integritatea şi imunitatea stării morale şi fizice a participanţilor la acţiunea paşnică.
Pentru a evita repetarea acelor momente de groază în acest an şi pentru a demonstra întregii comunităţi mondiale că Moldova nu face uz de standarde duble în raport cu propriii cetăţeni în domeniul respectării drepturilor omului, noi ne adresăm D-stră, lansând următorul apel:
Conform Articolului 20 a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Articolului 11 a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, la care Republica Moldova a devenit parte, fiecare om are dreptul la libertatea întrunirilor şi asocierilor paşnice
În corespundere cu standardele internaţionale indicate mai sus, la 22 februarie 2008 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea cu privire la întruniri, care a intrat în vigoare la 22 aprilie, devenind astfel un pas important în vederea consolidării liberei exprimări în Moldova. Din acel moment, iniţiatorii acţiunilor publice urmează să anunţe în prealabil autorităţile, însă nu sunt obligaţi să obţină acordul pentru organizarea lor, iar întrunirile cu un număr de participanţi mai mic de 50 de persoane se pot desfăşura în orice timp, fără înştiinţarea autorităţilor. Mai mult decât atât, conform respectivei legi, doar instanţa judecătorească ar putea pune interdicţie asupra unei acţiuni publice de acest fel.
Cu profund respect,
Parascovia TOPADA, preşedinte Hyde Park