Căi noi de perfecţionare a cadrului legal pentru funcţionarea Municipiului Chişinău: cum prevenim blocajele în funcţionarea oraşului – capitală şi dinamizăm descentralizarea?
La 10 martie 2010, experţi ai IDIS „Viitorul” au facilitat o reuniune de lucru asupra legislaţiei ce reglementează statutul special al Municipiului Chişinău. Discuţiile au fost iniţiate în contextul iniţiativelor privind descentralizarea puterii în stat pe plan naţional, dar şi a unor preocupări legate de implementarea din anul 2011 a unor prevederi ale legislaţiei privind administraţia publică locală, în particular, legate de crearea unor primării de sector în Municipiul Chişinău.
Participanţii la reuniune au semnalat că dacă aceste prevederi nu vor fi abrogate, într-un timp rezonabil, acestea ar putea provoca importante blocaje de funcţionare şi conflicte legate de proprietatea municipală, chiar în ajunul viitoarelor alegeri locale din 2011. Deşi au fost purtate într-un cadru informal, la discuţii au participat mai mulţi pretori ai Municipiului Chişinău, reprezentanţi ai direcţiilor primăriei, precum şi oficiali de rang înalt ai legislativului naţional. Aceştia au subliniat urgenţa cu care este nevoie de a formula o poziţie consolidată asupra chestiunii statutului special al Municipiului Chişinău, ajustării cadrului legal, normativ şi practic de funcţionare a capitalei, într-un nou context instituţional.
Un document de poziţie, prezentat de expertul juridic al IDIS „Viitorul”, Viorel Furdui, a trecut în revistă principalelor carenţe şi incoerenţe, care inhibează dezvoltarea municipiului Chişinău, inclusiv:
În contextul discuţiei purtate, participanţii au subliniat necesitatea urgentării creării unei Comisii Speciale a Parlamentului RM pe subiectul descentralizării în stat, constatând că există necesitatea formării unui Subcomitet de lucru dedicat statutului special al Municipiului Chişinău. Participanţii au recomandat autorităţilor naţionale abrogarea unor prevederi ale Legii cu privire la administraţia publică locală cu privire la primării şi consiliile de sector şi iniţierea unor eforturi de conciliere a diverselor poziţii exprimate de actorii locali şi municipali pe acest subiect.
S-a menţionat că, în acest moment, există cel puţin 6 proiecte de lege privind statutul capitalei, şi tot atâtea grupuri de iniţiativă, în afara unui cadru transparent şi eficient de conciliere a diferenţelor de viziuni şi interese, ceea ce demonstrează coordonarea defectuoasă şi justifică lipsa de progrese. Participanţii au apreciat acest prim pas, iar IDIS „Viitorul” va continua seria de întâlniri de lucru, în cooperare cu reprezentanţii primăriei, Consiliului municipal şi alţi actori interesaţi, pentru a facilita consensul public necesar axate pe necesităţile stringente ale Municipiului Chişinău.
# # #
Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul relaţii publice al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Laura Bohanţov, tel: 221844, GSM: 069918296, e-mail laura.bohantov@viitorul.org