
Prestarea serviciilor specializate de îngrijiri paliative este o problemă prioritară pentru Republica Moldova, fapt argumentat în Nota analitică elaborată de experții din cadrul proiectului „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național”, implementat de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova/Departamentul Sănătate Publică.
Rezultatele elucidate în documentul menționat confirmă necesitatea restructurării serviciilor de îngrijire paliativă în instituțiile medicale și importanța creării unui Centru Universitar de Îngrijiri Paliative – etalon al profesionalismului și al calității în domeniul medicinei paliative în țara noastră.
Potrivit autorilor documentului, crearea Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative va avea un impact medical și social prin pregătirea calitativă și interdisciplinară a specialiștilor în paliație, care vor dispune de abilități de comunicare, negociere și consiliere a pacienților cu boli incurabile și a familiilor acestora.
Printre obiectivele Centrului Universitar de Îngrijiri Paliative se numără:
Mai multe detalii privind proiectul: https://cuip1.wordpress.com/
Proiectul „Îngrijiri paliative sustenabile și reziliente la nivel național” este implementat de USMF „Nicolae Testemițanu” în parteneriat cu Asociația Obștească PRINCIPII SĂNĂTOASE, în perioada decembrie 2020 - decembrie 2022.