Profesioniștii sistemului de justiție penală (consilieri de probațiune, judecători și procurori) din Republica Moldova s-au întrunit ieri, 26 noiembrie, pentru a discuta rezultatele pilotării Programului Probațional Primar Obligatoriu pentru copiii în conflict cu legea. Evenimentul a fost organizat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și UNICEF Moldova.
În cadrul evenimentului, consilierii de probațiune din cele patru regiuni care au aplicat programul probațional pentru minorii în conflict cu legea au împărtășit experiența lor și bunele practici pe care le-au format în cele șase luni de pilotare. Pe de altă parte, supervizorii au etalat cele mai importante rezultate ale procesului de monitorizare a activității respective, prezentând participanților, în egală măsură, reușite și provocări ale acestui exercițiu.
Augustina Holban Bolocan, președinta Asociației pentru Justiție Penală Participativă, a menționat în cadrul evenimentului că „spre deosebire de alte programele probaționale, acest program acoperă un spectru mai larg de beneficiari, grație aspectelor educaționale și vocaționale pentru minorii în conflict cu legea. Programul este destinat minorilor până la vârsta de 18 ani și tinerilor cu vârsta între 18-21 ani, fiind elaborat de un expert din România la solicitarea Inspectoratului Național de Probațiune. Totodată, datorită proiectului, în sistemul de probațiune, la moment, activează șapte consilieri atestați în aplicarea programului„.
Potrivit directorului Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, atât timp cât se dorește o justiție penală restaurativă, sistemul de probațiune are nevoie de instrumente calitative și cadre calificate. „Programul probațional pentru minorii în conflict cu legea se încadrează perfect în normele și rigorile pe care și le dorește sistemul, prin urmare, programul va fi instituționalizat și aplicat la nivel național. Ne dorim să creștem încrederea probațiunii nu doar la nivel de discuții, ci și la rang normativ. Cu susținerea partenerilor din domeniul justiției, acest lucru va fi un rezultat de succes pentru Moldova„.
Despre importanța respectării drepturilor copiilor a vorbit și reprezentantul UNICEF Moldova, Traian Țurcanu:„Ultimele statistici arată că fiecare a cincea persoană este minoră, iar acest lucru nu ne lasă să subestimăm importanța cu care îi tratăm pe copii, mai ales, pe cei ajunși în conflict cu legea. Sunt plăcut surprins că proiectul susținut de UNICEF va avea continuitate datorită profesioniștilor instruiți și instrumentelor dezvoltate, care vor avea susținere instituțională. UNICEF va pleda în continuare ca sistemul de justiție penală să fie prietenos copiilor, oferind susținere autorităților pe acest segment, astfel încât prevederile Convenției ONU să fie respectate”.
Ca urmare a dialogului realizat, profesioniștii sistemului de justiție penală au formulat un șir de recomandări cu privire la tematica discutată:
Reamintim că, Programul Probațional Primar Obligatoriu pentru minori: formare civică și vocațională a fost dezvoltat și pilotat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă, în perioada iunie 2018 – noiembrie 2019, ca o alternativă la detenție pentru minorii în conflict cu legea.
Evenimentul dat încheie activitățile realizate în cadrul proiectului “Modelarea programului probațional primar obligatoriu pentru copiii în conflict cu legea în Republica Moldova“ implementat de Asociația pentru Justiție Penală Participativă în parteneriat cu Inspectoratul Național de Probațiune și UNICEF Moldova.

Pentru informații suplimentare puteți contacta:
Asociația pentru Justiție Penală Participativă
Adelina Sochircă, Consultantă Comunicare
Tel.: 069441661, email: adelina_sochirca@yahoo.com