Organizații vizate:
Peste 60% dintre stațiile de așteptare a transportului public necesită să fie reparate, iar contractul actual de parteneriat public privat nu răspunde adecvat nevoilor utilizatorilor de transport public, astfel autoritățile municipiului Chișinău ar trebui să preia integral controlul asupra stațiilor de așteptare. Acestea sunt unele din principalele concluzii și recomandări făcute în cadrul audierii publice, organizate, joi, 11 iulie 2019, de Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI).
În urma analizei, efectuate de Stanislav Ghilețchii, Director adjunct pe cercetare al IPRE, s-a stabilit că la la momentul actual stațiile de așteptare a transportului public sunt gestionate de mai mulți actori: compania privată „Epamedia SRL”, Întreprinderea Municipală Regia de Exploatare a drumurilor și podurilor „Exdrupo”, precum și mai mulți agenți economici ce dețin gherete și unități de comerț (magazin, cafenea). Mai mult decât atât, procesul de monitorizare a stațiilor de așteptare la fel este segmentat. Nu există o singură structură din partea autorității locale care ar asigura coordonarea procesului de gestionare a tuturor stațiilor de așteptare din municipiul Chișinău.
Conform contractului semnat între Primăria Chișinău și Epamedia SRL, operatorul privat a investit EUR 2.5 milioane pentru reabilitare a 302 de stații de așteptare, ceia ce ar însemna aproximativ EUR 8,300 per stație. În dependență de materialele utilizate și nivel de dotare al unei stații, costul construirii/reabilitării unei stații variază între EUR 1,700 și EUR 22,000. La prima vedere costul unei stații în Chișinău nu este unul exagerat, dar având în vedere faptul că peste 60% din stațiile reabilitate se află într-o stare nesatisfăcătoare, inclusiv din cauza materialelor susceptibile vandalizării și lipsa utilităților cum ar fi iluminatul, urne de gunoi, prize electrice/usb sau scaune, atunci raportul preț-calitate nu este unul favorabil pentru autoritățile locale sau cetățeni.

În cadrul unei cercetări privind evaluarea transportului public efectuată în anul 2018, IPRE a măsurat gradul de mulțumire a utilizatorilor transportului public pe câteva componente, printre care starea stațiilor de așteptare a transportului public (figura 2). Stațiile de așteptare ale transportului public au obținut cel mai mic scor din toate componentele evaluate cum ar: iluminatul din unitățile de transport, comoditatea scaunelor, stilul de conducere, atitudinea taxatorilor sau starea tehnică a unităților de transport.
„La momentul actual, autoritățile locale nu dispun de informație referitor la numărul de pasageri care utilizează o anumită stație de transport public. Astfel, stațiile de așteptare amplasate nu sunt adaptate fluxului de pasageri sau numărului de rute de unități de transport ce traversează zona. Pe lângă disconfortul pasagerilor din stații, acest lucru îngreunează întreg procesul de îmbarcare/debarcare, în contextul în care troleibuzele așteaptă în rând pentru a avea acces la stație. Totodată, cercetările sugerează că stațiile confortabile contribuie la creșterea numărului de călători și atractivitatea generală a transportului public. Numărul de călători la stațiile fără acoperișuri și scaune a fost mai mic decât la stațiile ce au dispus de aceste comodități. Sunt mai multe variabile care ar putea contribui la acest aspect, inclusiv numărul de rute ce traversează zona respectivă, dar rezultatele studiului confirmă faptul că utilizatorii pun accent pe nivelul de confort din stații atunci când decid să utilizeze transportul public”, consideră Stanislav Ghilețchi.
În baza problemelor identificate și a soluțiilor propuse în analiza de politici publice, expertul IPRE a venit cu următoarele opțiuni de soluționare a problemei:
Pentru mai multe detalii, puteți urmări în reluare Audierea Publică aici, precum și consulta aici analiza de politicii publice. Mai multe informații despre audierile și propunerile de politici publice ale IPRE pot fi accesate pe pagina noastră web și Facebook.
Audierea publică a fost a unsprezece la număr din seria de consultări publice, organizate de IPRE în 2018-2019.
Reamintim că Audierile publice sunt organizate în cadrul Proiectului „Audieri publice pentru Chișinău 2.0”, implementat de IPRE cu susținerea Fundației pentru o Societate Deschisă (FOSI). Până la sfârșitul anului 2019, ne propunem să contribuim la formularea a 12 propuneri de politici publice în domeniul serviciilor publice, transportului public și reformei administrației publice din mun. Chișinău. Activitățile sunt realizate în parteneriat cu Primăria Municipiului Chișinău, PRIMĂRIAMEA și Privesc.eu, precum și un grup de experți independenți din cadrul societății civile.
Organizații vizate: