Știri sociale

Detalii
21/01/2019

Fundația Regina Pacis face bilanțul Campaniei "Încălzește o inimă"

Peste 12 tone de produse alimentare au fost colectate în cadrul Campaniei ÎNCĂLZEȘTE O INIMĂ, organizată de Fundația Regina Pacis, tradițional, în preajma sărbătorilor de iarnă. 

Pe parcursul celor două zile de campanie, echipa Fundaţiei Regina Pacis, alături de voluntarii Centrului Municipal de Tineret din Chișinău, au sensibilizat și îndemnat persoanele, care și-au făcut cumpărăturile în 11 magazine din capitală, să doneze pachete cu produse alimentare neperisabile pentru bătrânii nevoiași și copiii aflați în dificultate.

Din donațiile colectate vor fi pregătite, pe parcursul anului, cca 54 de mii de prânzuri calde care vor fi oferite beneficiarilor Cantinei Sociale Regina Pacis.

Fundația Regina Pacis exprimă sincere mulțumiri partenerilor care au făcut posibilă realizarea acestei campanii și tuturor donatorilor care au contribuit, prin donațiile lor, la asigurarea unui prânz cald persoanelor aflate la limita puterilor. 

Campania caritabilă de Crăciun ÎNCĂLZEȘTE O INIMĂ se află la a patra ediție, iar anul trecut au fost colectate aproximativ 10 tone de produse alimentare.

Fundația Regina Pacis, este o organizație de binefacere care activează în Republica Moldova mai bine de 17 ani și care are scopul de a acorda ajutor persoanelor din grupurile social vulnerabile. Cantina Socială a Fundației Regina Pacis a fost creată în anul 2011 și oferă o mână de ajutor persoanelor nevoiașe care nu își permit zilnic să se bucure de o masa caldă la prânz.

Mai multe informații despre eveniment sau proiectele Fundației Regina Pacis le puteți găsi pe site-ul www.reginapacis.org sau ne puteți contacta la e-mailul: pr@reginapacis.org

ÎMPREUNĂ PUTEM FACE LUMEA MAI BUNĂ!

 

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Centrul de Plasament Regina Pacis Centrul de Plasament Regina Pacis
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Populația a ajuns baza instituțiilor financiare la credite: moldovenii au scos băncile din criză prin creditele de consum și au soluționat problema aprecierii leului Precedent Articolul următor: CJI a instruit un nou grup de profesori de la treapta gimnazială, dispuși să facă educație media în școală Următor