Știri sociale

Detalii
30/01/2018

„Mărturisirea” – un spot social care explică rolul ANI în verificarea averilor demnitarilor

Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) a elaborat un spot social care explică rolul Autorității Naționale de Integritate (ANI) în procesul de verificare a averilor funcționarilor publici și a persoanelor cu demnitate publică. În același timp, spotul reflectă și modul în care cetățenii pot sesiza ANI atunci când observă diferențe semnificative între averea declarată și cea deținută de facto de către funcționarii publici și/sau persoanele care dețin funcții de demnitate publică.

Spotul, denumit generic „Mărturisirea”, este disponibil în limba română (cu subtitrare în limba rusă)  și poate fi vizionat aici.

Ani min

 

 

Spotul a fost elaborat pentru a spori nivelul de cunoștințe al publicului în privința procedurii de sesizare a ANI precum și a nivelului de activism civic al cetățenilor.

Spotul a fost realizat în cadrul proiectului „Consolidarea societății civile din Moldova pentru a cere justiție”, implementat cu suportul Departamentului de Stat al SUA /Biroul Internațional pentru Justiție Penală și Aplicarea Legii al Ambasadei SUA în Republica Moldova.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Ambasada SUA Ambasada SUA
Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM) Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM)
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Conceptul de Anticafenea devine tot mai popular și în RM Precedent Articolul următor: În anul 2017 moldovenii au depus mai puține cereri la CtEDO, însă oricum s-au adresat mai des decât europenii Următor