Știri sociale

Detalii
31/08/2017

„Împărțit la doi”: Violența în familie – ce soluții avem?

Maria Scorodinschi, din Drochia, încă din copilărie a fost martora violenței în familie, iar pe mama ei și-o amintește doar plânsă, bătută și chinuită. Are trei copii și, de-a lungul anilor, s-a confruntat, la rândul ei, cu același fenomen. Curajul ei este un exemplu de dârzenie și o lecție pentru alte femei, care vor să înfrunte violența domestică și să denunțe abuzul conjugal.

Potrivit datelor oficiale, în Republica Moldova circa 63% dintre femei au fost supuse cel puțin unei forme de violență din partea partenerului. Însă cele mai multe cazuri de agresiune conjugală rămân neînregistrate, deoarece puține victime își permit să facă publice asemenea situații.
Pentru a încuraja femeile să vorbească despre acest fenomen, dar și pentru a le ajuta să depășească problemele pe care le implică acesta, în luna iunie trei organizații nonguvernamentale din Chișinău au creat un parteneriat comun, formând așa-numita „celulă de criză” pentru victimele violenței domestice. Asociația Promo -LEX, Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” și Asociația împotriva violenței în familie „Casa Mărioarei” au un ghișeu unic de informație și oferă ajutor calificat persoanelor maltratate de partenerul de viață.

Despre modul în care aceste organizații ajută femeile aflate la ananghie, dar și despre singurul centru din Republica Moldova pentru agresorii familiali, aflați în noul episod al emisiunii „Împărțit la doi”.

Vă reamintim că, începând cu luna aprilie, CJI realizează ciclul de emisiuni „Împărțit la doi”, prin intermediul căruia își propune să aducă în atenția publicului larg multiple aspecte ale problematicii de gen și să prezinte modele pozitive de implicare a femeilor și bărbaților în diverse sfere ale vieții. Toate emisiunile realizate până acum pot fi  găsite pe portalul CJI, www.moldova-azi.md, la rubrica Emisiuni.

Emisiunile „Împărțit la doi” sunt realizate în cadrul Campaniei „Presa echilibrează genul!” implementată de Centrul pentru Jurnalism Independent cu sprijinul financiar al Agenției Suedeze pentru Dezvoltare și Cooperare Internațională, prin intermediul Ambasadei Suediei la Chișinău.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Asociația Promo-LEX Asociația Promo-LEX
Swedish International Development Agency (SIDA) Swedish International Development Agency (SIDA)
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Ambasada Suediei Ambasada Suediei
Asociația împotriva violenței în familie „Casa Mărioarei” Asociația împotriva violenței în familie „Casa Mărioarei”
Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”
Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei" Asociația Împotriva Violenței „Casa Mărioarei"
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: Cât de egali sunt bărbatul și femeia în fața lui Dumnezeu? Precedent Articolul următor: La Krynica, experții IDIS au prezentat prioritățile de dezvoltare și europenizare ale Republicii Moldova, întemeiate pe fapte și evidențe Următor