
Comunicat de presă
Program privind Monitorizarea alegerilor locale 2015
Participarea persoanelor cu dizabilități din Moldova la viața politică și publică
Chișinău, Luni, 25 mai 2015- Centrul de Asistență Juridică pentru Persoane cu Dizabilități organizează un program de monitorizare a alegerilor locale din 2015 în cadrul proiectului “Participarea persoanelor cu dizabilități din Moldova la viața politică și publică”, realizat cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii.
Programul constă din organizarea unui training de instruire a 15 persoane cu dizabilități în calitate de observatori locali în comunitățile lor și implicarea acestora în monitorizarea campaniei electorale precum și a ziua alegerilor pentru monitorizarea desfășurării scrutinului electoral. Participanți sunt atît din regiunile urbane cît și cele rurale ale țării: Edineț, Ungheni, Chișinău, Florești, Sîngerei, Căușeni, Cahul, Ștefan Vodă, Cantemir, Criuleni, Orhei.
Pe 21, 22 și 23 mai a fost organizat primul modul al trainingului de instruire, care a conținut subiecte precum Articolul 29 al Convenției privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități –participarea la viața politică și publică, legislația electorală, tipurile de scrutine, accesibilitatea informației din cadrul campaniei electorale, accesibilitatea procedurilor de vot, realizarea dreptului la vot de către persoanele cu dizabilități.
Participanții au avut ocazia să cunoască elemente specifice de participare a persoanelor cu dizabilități la alegeri și modalități concrete de monitorizare a scrutinului electoral prin prisma experților care au ilustrat exemple practice.
Dionisie Cucovici, participant în cadrul modulului a menționat: “Aceste instruiri sunt în sine o modalitate de incluziune a persanelor cu dizabilități, întrucît învățăm despre drepturile noastre, cum să le exprimăm altora și cum să acționăm în situația desfășurării alegerilor. Am însușit cum să mă descurc în calitate de observator și chiar să convingem persoanele cu dizabilități să participe la vot. Îmi propun să aplic în practică ceea ce am aflat și să devin un bun model în comunitate la capitolul exercitarea libertății de a alege și de a fi ales.”
„Pe parcursul acestui training am aflat despre drepturile persoanelor cu dizabilități în privința alegerilor și, în general, despre drepturile cetățenilor. Am primit răspunsuri la cel mai înalt nivel, ocazie pe care nu am mai avut-o. Planific să revizui materialele date de către organizatori și sunt convinsă că voi reuși să fac față obstacolelor care urmează în monitorizarea alegerilor locale din iunie, deoarece am primit o pregătire bună. Pentru că am discutat despre problema adaptării secțiilor de votare, voi insista și voi încerca să demonstrez că se poate de realizat acest lucru. Oamenii din localitate mă respectă și cred că autoritățile publice se vor autosesiza pentru adaptarea scrutinului la necesitățile noastre. Noi avem o secție de votare adaptată, însă mai puțin pentru nevăzători. Eu am fost anterior membru al Comisiei Electorale în comunitate și persoanele nevăzătoare votau cu însoțitor. Acum cunosc că există plicul trafaret și voi avea grijă ca și comunitatea să cunoască despre acest lucru” a descris Natalia Aga experiența din cadrul trainingului.
La scurt timp după desfășurarea trainingului, Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap Fizic din Peresecina a exprimat “Tinerii sunt foarte entuziasmați și deja au mers la asistentul social din sat ca să adune informații. Vă suntem recunoscători că ne ajutați să le schimbăm un pic atitudinea și să aibă încredere în sine”.
Participanții selectați urmează să colecteze informații despre situația persoanelor cu dizabilități din comunitatea lor, să le mobilizeze pentru exercitarea dreptului lor de vot și să înceapă procesul de monitorizare a campaniei electorale și a scrutinului.
La final, fiecare participant va prezenta un raport care va fi utilizat pentru elaborarea Raportului privind respectarea dreptului de vot a persoanelor cu dizabilități în timpul alegerilor locale 2015, care va determina ulterior acțiunile de advocacy și de soluționare a problemelor depistate în scrutinele viitoare.
În cadrul proiectului este distribuit pliantul Dreptul persoanelor cu dizabilități de a a alege și de a fi ales.
Pentru informații:
Olga Cenușa- coordonator proiect, 068777446, cenusaolga@gmail.com
Cătălina Mihailiuc, coordonator relații cu publicul, 069304924, catalina.mihailiuc@gmail.com