Copii singuri acasă - Rubrica pentru persoanele care au grijă de copii cu părinţi plecaţi în străinătate
CINE ESTE RESPONSABIL PENTRU CREŞTEREA ŞI EDUCAŢIA COPILULUI?
Părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului şi statul, prin toate instituţiile sale, au obligaţia de a asigura drepturile copilului şi de a acţiona în interesul lui.
Centrul de Informare şi Documentare privind Drepturile Copilului împreună cu Portalul Web CIVIC.md vă va oferi informaţii despre: nevoile unui copil pentru a se dezvolta, cine este responsabil de creşterea şi dezvoltarea copilului, ce este necesar să discutaţi şi să hotărâţi înainte de a deveni tutorele unui copil, ce simt, cum gândesc şi cum să comunicaţi cu copii la diferite vârste, când şi de la cine să cereţi ajutor, care sunt posibilele urmări ale migraţiei părinţilor asupra stării emoţionale a copilului.
Părinţii sunt cei care trebuie să asigure copilului toate condiţiile, să-i ofere dragoste, susţinere şi protecţie, toate fiind necesare pentru ca un copil să se dezvolte sănătos. Potrivit legilor din ţara noastră, părinţii sunt reprezentanţii legali ai copilului lor. Aceasta înseamnă că ei acţionează în numele copilului ori de câte ori este nevoie: în relaţiile cu alte persoane (director de şcoală, rudă), cu autorităţile (primărie) şi serviciile (medic, asistent social) la nivel local şi naţional.
Articolele 5 şi 18 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite privind Drepturile Copilului, care în Republica Moldova a intrat în vigoare în 1993, spun că ambii părinţi au responsabilitatea comună pentru creşterea şi dezvoltarea copilului, iar statul trebuie să-i sprijine în această acţiune.
Statul (reprezentat de toate instituţiile la nivel central, raional şi local) are obligaţia să acorde ajutor părinţilor dacă aceştia, din diferite motive, nu reuşesc să-şi îndeplinească responsabilităţile care ţin de creşterea şi îngrijirea copiilor. În situaţia în care părinţii sunt nevoiţi să plece la muncă peste hotare şi, prin urmare, nu-şi pot realiza pe deplin responsabilităţile, ei trebuie să-i asigure copilului un reprezentant legal, adică un tutore. Tutela nu înseamnă decăderea părinţilor din drepturile părinteşti! Tutorele va avea grijă ca drepturile şi interesele copilului să fie realizate şi în perioada cînd părinţii acestuia se află în altă ţară. Primăria localităţii în care trăieşte familia are obligaţia să se asigure că orice copil care este lipsit de grija părinţilor (inclusiv pentru că părinţii nu sunt acasă un timp îndelungat), are un reprezentant legal.
Ce beneficii oferă tutela?
Sunt o mulţime de situaţii în care adultul în grija căruia rămâne copilul nu va putea acţiona din numele copilului, dacă nu este tutorele lui, iar în acest mod, îl va lipsi pe copil de drepturile sale:
Dacă îngrijitorul copilului nu are documentul care confirmă că este tutorele copilului:
Cum se instituie tutela asupra unui copil?
Articolele 142-147 din Codul Familiei al Republicii Moldova descriu clar care sunt cerinţele pe care trebuie să le întrunească o persoană pentru a deveni tutore, ce drepturi şi obligaţii are tutorele şi de ce drepturi beneficiază copilul asupra căruia este instituită tutela.
Dacă, din anumite motive, părintele sau părinţii nu reuşesc să meargă la primărie, pentru a-şi anunţa plecarea şi a înregistra cererea de instituire a tutelei asupra copilului, este important să lase îngrijitorului acest document, semnat de notar. Mai târziu, îngrijitorul va putea merge la asistentul social din primărie, care îl va ajuta să facă dosarul de instituire a tutelei.
Nici o procură, chiar dacă este semnată de notar, nu reprezintă un temei legal pentru a deveni tutorele copilului!