În perioada 28 ianuarie – 11 februarie, în cadrul Proiectului „Academia Ideilor II” membrii au parcurs încă un modul socio-economic, al patrulea la număr. Tema discuțiilor a fost “Economia la nivelul administraţiei publice centrale. Întreprinderi de stat şi cheltuieli publice”.
La prima ședință din cadrul modulului au fost invitați Alexandru Fală, cercetător la Institutul de Economie, Finanţe şi Statistică, expert IDIS Viitorul, și Constanța Popescu-Mereacre, consilier de stat pe probleme economice al Prim-ministrului Republicii Moldova. Alexandru Fală a relatat membrilor despre:
În rezultat, împreună cu membrii Academiei Ideilor II, s-a încercat identificarea modelului economic pentru dezvoltarea Republicii Moldova.
La ședința a II-a din data de 4 februarie au fost invitați experții în politici publice: Oleg Grigoroi, fondatorul Institutului IDEA și Victoria Lozinschi. Oleg Grigoroi a realizat o prezentare despre analiza ex-ante a impactului politicilor publice. Membrii Academiei Ideilor au învățat cum să evidențieze impactul unei politici publice, in baza analizei ex-ante, parcurcând următoarele etape:

Ședința a treia din 11 februarie a fost focusată primordial pe tema angajării tinerilor în cîmpul muncii, dat fiind faptul că este o temă actuală și sensibilă, inclusiv pentru membrii Proiectului.
La ședință au participat experții în politici publice Oleg Grigoroi; Victoria Lozinschi; Gheorghe Ursoi, consultant superior, Politici și Planificare Strategică, Cancelaria de Stat și Tudor Darie, consilier al Primului ministru în probleme de tineret.
În urma prezentărilor membrilor (tema de acasă), fiecare expert a oferit sugestii privitor la temele analizate.
Reieșind din faptul că doar 39,4% din studenți se angajează în primul an după absolvire, s-au propus soluții de ridicare a ratei de angajare pînă la 60% până în anul 2016. În acest sens, Tudor Darie a sugerat anumite soluții și sugestii, printre care:
Într-un final, modulul parcurs a oferit răspunsuri la unele întrebări, dar în același timp a lăsat deschisă platforma de discuții și dezbateri, care vor continua într-un format offline.
Următorul Modul va fi parcurs în perioada 18 februarie – 3 martie.