Știri sociale

Detalii
26/12/2011

2 ani de dezvoltare regională în nordul Moldovei, cu Agenția de Dezvoltare Regională Nord

ADR_Nord_2_ani_1Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a împlinit 2 ani de la fondare, iar Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) - 2 ani de dezvoltare regională. Un an de îndelungate pregătiri și încă un an de multiple activități, toate menite să contribuie la creșterea condițiilor de trai pentru cetățenii din Regiunea Nord a Republicii Moldova.

BĂLȚI, 26 decembrie | Cu ocazia celor 2 ani de activitate a ADR Nord, am organizat o conferință de presă și o masă rotundă cu genericul „ADR Nord la 2 ani de activitate: parteneriate, rezultate şi perspective". Cu acest prilej, echipa ADR Nord a prezentat invitaților săi cele mai importante rezultate pe care le-a obținut pînă în prezent. În acest sens, directorul ADR Nord, Ion BODRUG, s-a referit la proiectele de dezvoltare regională aflate în derulare / finisate, colaborarea cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), programe de instruire, Memorandumuri de înțelegere încheiate de ADR Nord, dar și alte aspecte importante.

ADR_Nord_2_ani_2Proiecte de dezvoltare regională. În 2011, în cel de-al doilea an de activitate, ADR Nord a activat în conformitate cu prevederile Strategiei de Dezvoltare Regională Nord (SDR Nord), document care, în linii mari, presupune dezvoltarea echilibrată a tuturor localităților din Regiunea Nord. Astfel, la Primul Apel de Propuneri de Proiecte (APP) au fost depuse 39 proiecte, dintre care 2 nu au fost eligibile. Din Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) al Republicii Moldova au obținut finanțare 7 proiecte, iar din sursele Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) - 2 proiecte. Al doilea APP va avea loc în primul trimestru al anului 2012.

Pe parcursul anului 2011, ADR Nord a avut în gestionare 11 proiecte, dintre care 7 proiecte finanțate din sursele FNDR, 3 proiecte finanțate de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și 1 proiectfinanțat din Sursele Republicii Cehe. Din aceste 11 proiecte, implementarea a 3 proiecte (2 proiecte cu finanțare din surse externe) a fost finalizată cu succes, 6 proiecte se află în fază avansată de implementare, iar 3 proiecte, dintre care unul cu finanțare externă, urmează a fi lansate în 2012. Bugetul total al celor 11 proiecte gestionate de ADR Nord depășește suma de 107 mln de lei.

Priorități. ADR Nord urmărește dezvoltarea durabilă şi echitabilă a localităților din Regiunea Nord, reieșind din cele 3 priorități prevăzute de SDR Nord: 1) Reabilitarea infrastructurii fizice; 2) Susținerea dezvoltării sectorului privat și a pieței forței de muncă; 3) Îmbunătățirea factorilor de mediu și a atractivității turistice. De asemenea, ţinîndu-se cont atît de prevederile legislaţiei naţionale şi europene, cît şi de obligaţiile internaţionale, o atenție sporită se va acorda și proiectelor din domeniul eficienței energetice și energiei regenerabile. Astfel, implementarea cu succes a proiectelor care reies din prioritățile ADR Nord vor contribui la creșterea nivelului de trai al cetățenilor din regiune.

Mai multe detalii pe www.adrnord.md

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ) Deutsche Gesellschaft für Internationale Zusammenarbeit (GIZ)
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Orange – partener general al Incubatorului de afaceri ASEM Precedent Articolul următor: Îţi mulţumesc că datorită ţie voi creşte în braţele mamei! Următor