Știri sociale

Detalii
28/11/2011

Festivalul Voluntarilor premiază cei mai activi voluntari ai anului

Festivalul Voluntarilor aflat la cea de a IX-a ediţie vă invită duminică, 4 decembrie, ora 12.00, în incinta Teatrului Naţional de Operă şi Balet, să celebrăm pe cei mai buni voluntari ai anului. Evenimentul este organizat cu prilejul Zilei Internaţionale a Voluntarilor şi vine să promoveze activităţile de voluntariat.
La eveniment vor participa Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, reprezentanţii misiunilor diplomatice şi ai societăţii civile. 
Ceremonia de premiere se va finaliza cu un concert al formaţiei Catharsis şi interpreţilor Adrian Ursu, Cristofor Aldea Teodorovici, Olia Tira, Pavel Parfeni, Serj Cuzencoff, Cindy Wanda, Laurenţiu Popescu, etc. 
 
Evenimentul este organizat de către Serviciu pentru Pace şi alte ONG-uri din Coaliţia pentru promovarea legii şi activităţilor de voluntariat, Asociaţia „Prietenii Copiilor”, Direcţia Generală Educaţie, Tineret şi Sport a Municipiului Chişinău cu suportul financiar al Ministerului Tineretului şi Sportului Republicii Moldova, avîndu-i ca cofinanţatori pe Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), FHI 360 .
Intrarea este liberă. 
Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Ambasada SUA Ambasada SUA
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: A P E L în legătură cu organizarea reuniunii formale „5+2” de la Vilnius Precedent Articolul următor: 4 propuneri de proiecte pentru Regiunea de Dezvoltare Nord | Masă rotundă în cadrul proiectului „Susținerea Dezvoltării Regionale în Moldova: oportunitate pentru stimularea dezvoltării societății civile” Următor