Știri sociale

Detalii
18/09/2011

Grupul Local de Inițiativă din s. Colibași a inclus în planul de acțiuni activitatea Informarea cetățenilor la nivel local


 La 12 septembrie 2011 Asociația Obștească INTECO a coordonat a II-a ședință de lucru a GLI din s. Colibași, raionul Cahul, în componența căruia intră primarul localității, consilieri locali, administrația liceului, asistenții sociali și 10 tineri activi din localitate.

La cea de-a doua ședință ordinară, membrii GLI din s. Colibași, fiind instruiți anterior în cadrul trainingului, care prevedea cunoașterea Legii privind Accesul la Informație, au identificat 4 căi de informare a cetățenilor satului Colibași, și anume: Revista locală „Baștina”, TV prin cablu, Ziarul școlii și radioul școlii. S-a decis ca toate activitățile întreprinse în cadrul proiectului la care participă acest grup, să fie mediatizate prin intermediul acestor surse de informație, astfel acoperind cca o jumătate din populația satului.

Activitatea dată este parte componentă a proiectului “Tinerii din s. Colibași – promotorii mobilizării comunității”.

Scopul proiectului este creșterea gradului activismului civic și promovarea parteneriatelor sociale prin crearea și aplicarea unui mecanism-model durabil de participare civică cu implicarea nemijlocită a tinerilor la nivel local.

Acest proiect este finanțat în cadrul „Programului de Granturi Mici pentru Susținerea Inițiativelor Democratice” de către Ambasada Statelor Unite în Republica Moldova.


Posted: 2011-09-18 00:21:52

Initiative Democratice
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Tinerii din Făleşti necesită o abordare strategică în asigurarea cu finanţare a domeniului tineret Precedent Articolul următor: Membrii Grupului Local de Inițiativă din s. Colibași sunt formați în domeniul Cadrul legal vis-a-vis de accesul la informație și transparență Următor