Știri sociale

Detalii
16/11/2010

Coaliţia Nedescriminare cere CCA, CEC să fie atenţi la mesajele difuzate de concurenţii electorali

Acest anunț este arhivat.
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.

Coaliţia Nediscriminare este îngrijorată de prezenţa în spoturile unor concurenţi electorali a mesajelor discriminatorii, sexiste, incitatoare la ură pe diverse motive.

Astfel, Partidul Umanist din Moldova (reprezentat de Valeriu Pasat) se anunţă şi chiar îndeamnă alegătorii să fie împotriva sectelor în şcoli. Acest mesaj ambiguu poate incita la ură şi la discriminarea oricui este de altă credinţă sau chiar a creştinilor ortodoxşi care ar putea fi etichetaţi de cineva cu rea-intenţie drept sectanţi. Mesajul propagat în spot contravine articolului 31 (Libertatea conştiinţei) din Constituţia R. Moldova.

Partidul PopularRepublican îndeamnă alegătorii să-i aleagă pe cei "normali", sugerînd, prin gura preşedintelui Nicolae Andronic, că ceilalţi candidaţi şi alegători ar fi ne-normali.

Un grup de tinerii din Partidul Liberal difuzează pe reţelele sociale şi afişează în alte locuri publice un poster pentru mobilizarea tinerilor la vot cu un fund de femeie, pe care e desenată o palmă, sloganul zice: „Pune mîna şi votează! ...s-ar putea să fie bine!”, acest mesaj induce ideea că orice posterior de femeie trebuie pipăit, că asta e semn de normalitate şi corectitudine, pentru că cetăţenii sunt îndemnaţi de un partid politic să o facă. Partidul Liberal prin acest mesaj lasă femeii doar rolul de obiect sexual, de purtătoare de fund pe care poţi să pui mîna, nu de fiinţă umană, cetăţean cu drepturi ca şi bărbaţii! Mesajul difuzat în materialul electoral contravine Legii cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi.

Facem apel către CEC, CCA şi alte instituţii abilitate de stat să fie mai atente şi exigente la mesajele difuzate de concurenţii electorali. Iar la aceste semnale concrete, cerem să fie interzisă difuzarea lor pînă la sfîrşitul campaniei, iar în caz de abatere, să se dispună amendarea celor vinovaţi sau pedepsirea concurenţilor electorali pînă la excluderea din cursă.

Asociaţia Hyde Park

Spoturile video le gasiţi aici

http://www.youtube.com/watch?v=Y8TCw0BX-XM
http://www.youtube.com/watch?v=-Rh5BT_7AQU

 

 

Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Cerem ICR-ului să revizuiască rezultatul concursului pentru Revistele în limba română Precedent Articolul următor: Condamnăm strategiile de manipulare a publicului în subiectul microbuzele Următor