
Platforma estoniană de educație tech //kood Moldova anunță deschiderea aplicațiilor pentru primul său Sprint de Selecție din Moldova.
Programul se adresează tuturor celor care își doresc o carieră în domeniul IT, fie că sunt tineri la început de drum, sau adulți care vor o transformare profesională. Nu este necesară experiență anterioară în programare, singurele criterii de eligibilitate fiind:
Atât cei inițiați în IT, cât și cei care își doresc o carieră în IT își pot consolida capacitățile, devenind mai competitivi în acest sector aflat într-o schimbare foarte rapidă. Toți vor avea șansa să-și testeze capacitățile în cadrul primului sprint din Moldova cu o durată de 2,5 săptămâni, după care cei mai buni vor putea avansa înainte cu programul de studii.
La sfârșitul cursului obiectivul kood este să ofere absolvenților acele capacități care sunt solicitate pe piața muncii, astfel crescându-le șansa să obțină un loc de muncă bine plătit. În Estonia peste jumătate din studenții kood au un contract de angajare înainte de absolvire, iar școala este recunoscută pentru faptul că poate dota absolvenții cu capacități relevante pentru piața muncii.
Ce este „Sprintul” kood și cum funcționează?
Modelul kood este recunoscut la nivel global pentru lipsa cursurilor teoretice clasice și a profesorilor. În schimb, procesul de selecție și învățare se bazează pe sistemul peer-to-peer (învățare colaborativă) și pe rezolvarea de proiecte reale.
Pentru a fi admiși în programul de studii, care durează între 10 și 12 luni în dependență de abilitățile fiecărui student, candidații trebuie să treacă prin Sprintul de Selecție din această toamnă, care înseamnă
Școala //kood a fost fondată în Estonia în 2021 de către membri comunității tech precum Wise, Pipedrive, Bolt și alții.
kood/Moldova nu este doar o școală, ci o comunitate de talente conectate la piața muncii. Proiectul este lansat cu susținerea Uniunii Europene prin PractNet Estonia.
Cum poți aplica?
Primul pas spre o carieră în IT se face online și durează doar o oră. Candidații trebuie să completeze un joc de logică și strategie, fără a fi nevoie să știe vreo linie de cod dinainte.
🔗 Aplică acum și testează-te aici: study.kood.md. Studiile sunt gratuite. Locurile pentru Sprintul din această toamnă sunt limitate, iar data oficială de start a Sprintului urmează a fi anunțată curând!
Pentru orice întrebări adiționale ne puteți scrie la info@kood.md sau pe rețelele de socializare kood/Moldova Facebook sau kood/Moldova Instagram.