Anunțuri de Angajare

Detalii
Categorie: Angajări
30/07/2026

A.O. „Femei pentru Femei” este în căutarea unei Asistente de proiect de proiect

Femei pentru Femei

DESPRE NOI

Femei pentru Femei este o organizație non-profit feministă, activistă, fondată în 2019 și are, în prezent, sediul în Chișinău. Echipa noastră formată din femei dezvoltă programe pentru a promova, pentru a susține și pentru a proteja drepturile femeilor și demnitatea acestora. Femei pentru Femei este o organizație bazată pe colaborare, suroritate, profesionalism, schimbarea la firul ierbii și respect reciproc. Ne conducem după valorile: feminism, empatie și echitate.

Principiul nostru de lucru este: „de la femei pentru femei” - creăm spații sigure în care femeile își pot împărtăși experiențele, resursele, cunoștințele, provocările, trăirile și pot deveni o sursă de inspirație și de susținere unele pentru altele. Lucrăm pentru promovarea și prioritizarea perspectivei feministe în toate programele pentru femei și fete.

Pornind de la misiunea de a însoți femeile în drumul lor spre autonomie și reieșind din necesitățile identificate, organizația Femei pentru Femei (FpF) implementează Proiectul de Sprijin pentru fetele și femeile afectate de violență în bază de gen. Proiectul este centrat pe nevoile, vocile și interesele fetelor și femeilor, având ca obiectiv principal oferirea de consiliere psihologică și sprijin social direct pentru fetele, femeile persoanele non-binare+ și persoanele lesbiene. Procesul de consiliere este conceput ca un spațiu sigur și confidențial, menit să le sprijine pe fete și femei* să depășească episoadele de violență trăite, să își recunoască și să își valorifice resursele interioare, să identifice formele de violență și să dezvolte mecanisme proprii de protecție și rezistență. Prin acest proiect, ne propunem să cultivăm solidaritatea locală, astfel încât femeile să se poată susține reciproc, să își redobândească puterea de decizie asupra propriilor vieți și să devină agente active în promovarea și revendicarea drepturilor lor. 

DESPRE OPORTUNITATE

Femei pentru Femei este în căutarea unei asistente de proiect care, împreună cu echipa de proiect, va asigura buna implementare a proiectului. Oferim oportunitatea de extindere a implicării și a contractului în următoarele luni.

Responsabilitățile și sarcinile vor include:

  • Asigurarea suportului administrativ și logistic pentru realizarea tuturor activităților în cadrul proiectului;
  • Asigurarea pregătirii, elaborării și colectării materialelor necesare pentru realizarea activităților;
  • Asigurarea gestionării și menținerii bazei de date cu privire la activitățile realizate și fetele și femeile implicate în proiect;
  • Elaborarea contractelor, proceselor verbale, datelor statistice și a altor documente relevante în cadrul proiectului;
  • Participarea la ședințele de planificare ale activităților în cadrul proiectului;
  • Asigurarea facilitării comunicării cu partenerii locali și cu grupul de femei și fete implicat în proiect;
  • Colaborarea strânsă cu coordonatoarea/coordonatorul de proiect;
  • Contribuirea la elaborarea rapoartelor proiectului;
  • Realizarea altor activități și sarcini relevante postului.

Criteriile de selecție:

  • Aliniere la valorile feministe: Sensibilitate, deschidere și asumare față de cauza feministă și drepturile femeilor;
  • Empatie și disponibilitate: Pregătire și deschidere de a lucra direct cu sau în sprijinul femeilor afectate de violență, dintr-o perspectivă de susținere, non-judecată și spațiu sigur;
  • Abilități foarte bune de organizare și autonomie;
  • Abilități de lucru în echipă și spirit de colaborare;
  • Abilitatea de a lucra în mod independent și conform unui program flexibil;
  • Cunoașterea avansată a limbii române, abilități bune de comunicare;
  • Cunoașterea limbii ruse va constitui un avantaj, dar nu este esențială;
  • Experiența de lucru relevantă acestui post va constitui un avantaj, dar nu este esențială.

Este important ca candidata să aibă o atitudine tolerantă și deschisă față de toate grupurile sociale și să nu discrimineze, indiferent de sexul, orientarea sexuală, vârsta, etnia, religia, sănătatea și alte identități / caracteristici ale persoanelor și grupurilor. Femei pentru Femei promovează și susține diversitatea, respectul și egalitatea.

Termenii și condițiile de activitate

Asistenta/asistentul va fi angajat/ă prin contract individual de muncă cu normă redusă (part-time) până în decembrie 2026, cu posibilitate de extindere.

Oferim un mediu prietenos, un oficiu în centrul orașului, o echipă deschisă și susținătoare, dar și alte oportunități de dezvoltare.

Dosarul de aplicare va include următoarele:

  • CV actualizat;
  • Scrisoare de intenție.

CUM POȚI APLICA?

Cererile pot fi depuse până la 6 august 2026, ora 23:59, fusul orar al Republicii Moldova, la următoarea adresă de e-mail: mvirlan@fpfmd.org. Vă rugăm să menționați „Asistentă de proiect” în subiectul email-ului.

Cererile trimise după termenul limită sau incomplete nu vor fi luate în considerare.

Din considerente de resurse și din respect pentru timpul tuturor aplicantelor, vom contacta doar persoanele preselectate pentru interviu. Dacă nu primiți un răspuns din partea noastră după finalizarea perioadei de selecție, înseamnă că de această dată candidatura dumneavoastră nu a fost selectată. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru interesul acordat activității noastre.

Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articolul următor: A.O. „Femei pentru Femei” este în căutarea unei Psihologe pentru programul de sprijin pentru fetele și femeile afectate de violență în bază de gen (implicare în teritoriu) Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informare

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate