|
Obiectivele postului sunt: Identificarea și evaluarea dacă banca are un sistem corespunzător de evaluare a guvernanței interne și a riscurilor, care include politici prudente, procese și acțiuni de identificare, măsurare, evaluare, monitorizare, raportare și control al acestora. Cerințe minime obligatorii: 1) Studii și experiență: Studii superioare absolvite cu examen de licență în domeniul economic cu media generală pe anii de studii 8 sau mai mare (aplicabil pentru studiile obținute în Republica Moldova); Pentru persoanele cu diplome de studii obţinute în străinătate se vor indica calificările (ex. GPA, etc.), obținute în țara și/sau instituțiile de învățămînt respective; În cazul unui calificativ mai mic de nota 8, condiția se consideră a fi întrunită dacă candidatul are o experiență suplimentară în domeniul solicitat de minim 2 ani. · Experiență profesională de cel puțin 1 an în domeniul financiar – bancar. · Cunoștințe profesionale – un nivel înalt de cunoștințe profesionale, actualizate cu regularitate; · Cunoașterea principiilor unei supravegheri bancare eficiente; · Cunoștințe generale cu privire la efectuarea controlului la băncile licențiate; · Cunoașterea limbii engleze, la nivel, cel puțin, intermediar (citit/scris/vorbit); · Cunoștințe de operare a programelor computerizate: Word, Excel, PowerPoint, Internet. 2) Competențe comportamentale: · Gândire ordonată, tact și pricepere în munca cu oamenii, perseverență, rezistență la efort și stres, adaptabilitate la situații noi, capacitatea de comutare rapidă la diverse probleme profesionale – dezvoltare foarte bună; · Capacitatea de a comunica oral și în scris, de a fi în măsură să expună clar şi concis constatările, concluziile și recomandările; Principalele atribuții funcționale: 1. Evaluează politicile și practicile aferente evaluării guvernanței interne și a riscurilor; 2. Economistul principal poate fi șef pe compartimentul aferent evaluării guvernanței interne sau a unui risc în cadrul controalelor pe teren; 3. În calitate de șef de compartiment pe riscul de credit verifică și validează formele de credit întocmite de inspectori în cadrul controlului; 4. Acordă suport celorlalți angajați responsabili de același risc, precum și asigură instruirea (transferul cunoștințelor) noilor angajați responsabili de evaluarea riscurilor. Termenul pentru depunerea CV-urilor este: 20 septembrie 2022. !Depunerea CV-ului: Pentru participarea la concurs, accesaţi: https://www.bnm.md/ro/content/cv-online, completaţi formularul CV-ului online sau îl puteţi depune la sediul BNM, pe adresa: bd. Grigore Vieru nr.1, mun. Chişinău, Departamentul strategie, organizare şi resurse umane, cu specificarea postului pentru care doriți să candidați. Vor fi contactate prin e-mail doar persoanele care întrunesc condițiile concursului. Recomandăm insistent să consultați bibliografia de mai jos înainte de a fi invitat la concurs. TEMATICA · Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a Moldovei; · Cadrul legal al activității bancare în Republica Moldova; · Riscurile specifice și Profilul de risc al băncilor. BIBLIOGRAFIA · Legea cu privire la Banca Națională a Moldovei nr. 548-XIII din 21.07.1995; · Legea privind activitatea băncilor nr. 202 din 06.10.2017; · Regulamentul privind cadrul de administrare a activității băncii aprobat prin HCE al BNM nr.146 din 7 iunie 2017; · Regulamentul cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor condiţionale, aprobat prin HCA al BNM nr.231 din 27.10.2011; · Ghidul privind procedurile și metodologiile comune pentru procesul de supraveghere și evaluare (SREP). Mai multe posturi vacante găsește pe link-ul de mai jos |