Termeni de referință
pentru selectarea unui grup de experți psihologi (elaborare de materiale/formatori)
Context general
În contextul crizei umanitare provocată de către fluxul crescut al refugiaților din Ucraina din cauza războiului, gradul de vulnerabilitate al copiilor și tinerilor care s-au refugiat împreună cu părinții săi în Republica Moldova este unul sporit, dat fiind faptul că aceștia, sunt derivați de drepturile sale de a avea o casă, a trăi în siguranță, de a avea acces la educație, ș.a. Acestea la rândul său au impact negativ asupra stării de bine al copiilor și tinerilor, iar evenimentelor traumatice ale războiului, la care fiecare din aceștia a fost expus duce la intensificarea stărilor de frică, instabilitate emoțională, anxietate sporită, depresii și alte stări psihologice disfuncționale.
În situația create este deosebit de importantă o intervenție promptă și sigură pentru atragerea copiilor, adolescenților și tinerilor în sistemul de educație de toate nivelurile, care poate servi un mediu de dezvoltare, învățare, creștere și siguranță socială.
Proiectul „Asistență psihologică și orientare în carieră pentru refugiați”, implementat de către Centrul republican de Asistență Psihopedagogică, finanțat de German Development Cooperation GIZ Office Moldova se va concentra pe cei mai vulnerabili băieți și fete, inclusiv adolescenți, tineri băieți și fete refugiați din Ucraina care sunt școlarizat și pe cei cu risc de abandon școlar pentru a facilita și sprijini accesul la servicii de asistență psihologică și de orientare în carieră de calitate, pentru a le crește rezistența și, ulterior, o integrare mai rapidă în sistemul (dual) VET și pe piața muncii a Republicii Moldova.
Descrierea domeniul de serviciu prestat
Elaborarea materialelor de suport privind incluziunea educațională și asistență psihologică pentru copiii, tineri și părinții acestora refugiați, cadre didactice.
Responsabilități:
Condiții de prestare a serviciului
Cerinţe faţă de experți:
Condiții de depunere a dosarului
Termen limita se prezentare a dosarelor: 25 august 2022.
Dosarul va fi expediat pe adresa de e-mail craprm@gmail.com
La rubrica Subiect a scrisorii electronice se va indica „Concurs – experți psihologi (elaborare de materiale/formatori)”.
Doar candidații selectați vor fi contactați pentru interviu. Dosarele incomplete sau cele depuse după expirarea termenului limită indicat nu vor fi examinate.
Persoană de referință: Elena Nastas
Tel.: 022719322