Informatii Generale:
Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) este brațul umanitar global al Bisericii Adventiste de Ziua a șaptea – parte a comunității adventiste de 20 de milioane, cu sute de mii de biserici la nivel global și cea mai mare rețea integrată de asistență medicală și educație din lume. ADRA oferă ajutor și asistență pentru dezvoltare persoanelor din peste 118 țări – indiferent de etnie, afiliere politică, sex sau asociație religioasă. Prin parteneriatul cu comunitățile, organizațiile și guvernele locale, ADRA este capabilă să livreze programe relevante din punct de vedere cultural și să construiască capacitatea locală pentru o schimbare durabilă.
Înființată în 1999, ADRA Moldova este o agenție umanitară și de dezvoltare, cu biroul central situat în Chișinău. Agenția are în prezent 26 de angajați, în timp ce își crește capacitatea de personal ca răspuns la criza din Ucraina.
Contract: Local
Data: din mai 2022
Durata: 1 an, cu posibilitate de extindere
Oras: Chisinau
Sumarul Pozitiei:
Sarcina principală a contabilului este de a fi responsabil pentru toate aspectele contabile pentru proiectele alocate, de a furniza informații financiare conducerii prin înregistrarea, cercetarea și analizarea în timp util a datelor contabile și pregătirea rapoartelor conform standardelor ADRA și cerințelor donatorilor. Contabilul va lucra îndeaproape și va raporta directorului financiar.
Responsabilitati:
Cerinte:
Cel puţin 2 ani de experiență anterioară în AO in calitate de contabil si fluența in limba romana si rusa
Cunoaşterea limbii engleze constitue un avantaj
Procesul de aplicare:
Candidații interesați sunt rugați să depună cererile până pe 15 mai 2022, la: hr.adramd@gmail.com
Aplicațiile trebuie să includă următoarele documente:
Aplicațiile vor fi analizate în mod continuu, iar ADRA își rezervă dreptul de a opri procesul de aplicare odată ce a fost identificat un candidat potrivit. Doar candidații selectați vor fi contactați. Nu sunt permise cereri de apeluri telefonice.