TERMENI DE REFERINȚĂ
În contextul implementării acțiunilor de consolidare a capacității specialiștilor din domeniu, CCF Moldova solicită oferte pentru contractarea serviciilor de elaborare a două curricula de formare în domeniul prevenirii tuturor formelor de violență împotriva copilului pentru specialiștii din sistemul educațional de protecție socială din Moldova
Proiectul HOPE - Abordarea holistică a protecției copilului în Moldova – are ca scop promovarea și apărarea drepturilor copiilor din Republica Moldova. Lucrăm cu copiii, tinerii, părinții, îngrijitorii, asistenții parentali, asistenții sociali, profesorii, antreprenorii, autoritățile locale și centrale, precum și comunitatea în ceea ce privește măsurile de prevenire a violenței împotriva copilului. Proiectul se axează pe trei domenii:
Activitățile noastre se desfășoară în municipiul Chișinău și în raioanele Nisporeni, Strășeni, Anenii Noi și Cimișlia.
Proiectul este implementat de către Caritas Austria prin intermediul partenerilor săi din Moldova: CCF Moldova, Regina Pacis și Diaconia și este finanțat de Uniunea Europeană, Agenția Austriacă de Dezvoltare și Caritas Austria.
CCF Moldova este una dintre organizațiile implementatoare ale proiectului HOPE, în special contribuind la Obiectivul Specific 2: Copiii în situație de risc și alte părți interesate care au un contact permanent cu copiii vor fi susținuți prin instruire, soluții și instrumente inovative și sprijin individual pentru a lichida violența împotriva copiilor și pentru a-i sprijini să devină agenți de schimbare în domeniul protecției copilului.
CCF Moldova solicită oferte de la consultanți (în continuare CONSULTANT) cu experiență de elaborare a modulelor de formare în domeniul prevenirii violenței împotriva copilului.
Consultantul va analiza oferta existentă în materie de module de formare în domeniul prevenirii violenței împotriva copilului și va oferi recomandări în baza breșelor identificate.
Consultantul va realiza două module cu durata de 12 ore fiecare pentru două grupuri de profesioniști: cadre didactice și asistenți sociali.
Modulele vor conține: obiective, conținuturi, suport de curs, designul cursului, desfășurător / note pentru facilitator, test pre și post instruire, agendă și alte elemente agreate de comun acord.
Durata maximă a consultanței – 30 zile
|
Nr. |
Descrierea sarcinilor din cadrul serviciilor de consultanță |
# de zile |
Produsele livrate |
|
1. |
Analiza cursurilor de formare existente în domeniul prevenirii violenței împotriva copilului |
2 zile |
Recomandări pentru elaborarea curricula în baza analizei |
|
2. |
Studierea nevoilor grupului țintă de formabili |
2 zile |
Conceptul curricula |
|
3. |
Elaborarea curricula |
12 zile |
Draft 1 curricula asistenți sociali și cadre didactice |
|
4. |
Completarea și modificarea curricula conform recomandărilor echipei de proiect |
4 zile |
Curricula revizuită (draft 2) |
|
5. |
Participarea și co-facilitarea la cursul de formare în minim 2 grupuri de profesioniști (ASC și cadre didactice) |
4 zile |
Document cu observații referitor la conținuturi și recomandări de modificare |
|
6. |
Revizuirea finală a curricula |
4 zile |
Curricula finală |
|
7. |
Analiza feedback-ului oferit de participanți |
2 zile |
Raport consolidat asupra nivelului de cunoștințe și abilități |
Perioada de prestare a serviciilor de consultanță este decembrie 2021 – ianuarie 2022. Numărul total de zile de consultanță – 30.
CCF Moldova va asigura transportul consultantului, în cazul necesității și posibilității de deplasare.
Serviciile de consultanță vor fi ghidate și monitorizate de Livia Marginean, manager program CCF Moldova.
Curriculum va fi elaborat ținând cont de posibilitatea de a livra instruirea în format online și, din acest considerent, va include și o listă a activităților în context online (descriere și instrumente de comunicare online).
În cazul evenimentelor în format fizic, vor fi respectate toate cerințele organelor abilitate cu responsabilități în domeniul protecției sănătății publice.
Ajustarea activităților planificate în contextul schimbărilor măsurilor COVID-19 vor fi apreciate și vor fi discutate, la necesitate, în timpul implementării.
Pentru detalii suplimentare, contactați CCF Moldova: contact@ccfmoldova.org sau livia.marginean@ccfmoldova.org
Promo gratuit