Termeni de Referință
pentru livrarea Serviciilor de consultanță privind elaborarea Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) pentru 2 Grupuri de Acțiune Locală din Republica Moldova
În perioada noiembrie 2019 – octombrie 2021, Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO), în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din Republica Moldova (RNL) și Fundația Solidarity Fund PL în Moldova, implementează proiectul „Parteneriate teritoriale durabile pentru dezvoltarea economică rurală a Republicii Moldova”, care prevede consolidarea capacităților a 32 de GAL-uri și consolidarea capacităților A.O. Rețeaua Națională LEADER din RM. Proiectul este implementat cu suportul financiar al Uniunii Europene și Fundației Konrad Adenauer (KAS).
În perioada anilor 2016-2018 au fost create 32 de GAL-uri în diferite regiuni ale RM cu scopul dezvoltării economice locale și îmbunătățirii nivelului de trai al populației din mediul rural. GAL-urile respective și-au dezvoltat Strategii de Dezvoltare Locală (SDL) care reprezintă unul din pilonii de bază privind implementarea abordării LEADER și reprezintă un document elaborat în mod participativ, care determină viziunea comună, priorităţile și direcţiile de dezvoltare, investiţiile și acţiunile concrete, pe care dorește să le realizeze GAL-ul pe teritoriul microregiunii sale. Odată cu dezvoltarea GAL-urilor și includerea a noi localități în componența lor, a apărut necesitatea elaborării unor SDL noi sau ajustarea documentelor existente pentru a corespunde necesităților și priorităților existente ale GAL-urilor respective. În acest sens, CICO și RNL își propun să angajeze doi experți (câte un expert per GAL/SDL) în dezvoltare locală care vor elabora/ajusta Strategiile de Dezvoltare Locală pentru 2 GAL-uri selectate în acest sens.
Calitatea strategiilor este extrem de importantă pentru implementarea eficientă a abordării LEADER. În acest scop, CICO/RNL stabilesc o serie de cerințe referitoare la strategiile de dezvoltare locală deoarece calitatea Strategiei este esențială în ceea ce privește funcționarea parteneriatelor locale, gestionarea și controlul procesului de implementare și evaluare a rezultatelor.
Strategiile de Dezvoltare Locală GAL trebuie să includă următoarele elemente:
(1) definirea zonei și a populației vizate de strategie; (2) o analiză a nevoilor de dezvoltare și a potențialului zonei, inclusiv analiza punctelor forte, a punctelor slabe, a oportunităților și a riscurilor (SWOT); (3) o descriere a obiectivelor, dar și al caracterului integrat și inovator al strategiei și o prioritizare a obiectivelor, inclusiv ținte clare și cuantificabile pentru realizări sau rezultate; (4) identificarea priorităților de dezvoltare locală (5) un plan de acțiune care să arate modul în care sunt transpuse obiectivele în proiecte concrete; (6) banca ideilor de proiecte (7) descrierea elementelor de management și monitorizare ca o dovada a capacității GAL de a implementa strategia, o descriere a elementelor de evaluare, monitorizare și control (7) un plan financiar.
În baza cerințelor prezentate anterior, cei 2 experți în dezvoltare locală vor avea la dispoziție pentru fiecare GAL câte 30 de zile de lucru (pe parcursul lunilor iulie-septembrie) pentru a finaliza activitatea. Experții vor lucra în strânsă colaborare cu facilitatorii locali și cu echipa de implementare a proiectului din cadrul CICO/RNL. Pentru a asigura realizarea în termenii stabiliți a produselor, experții vor primi instrucțiuni pentru fiecare etapă a procesului de elaborare a SDL.
CV-ul aplicantului cu trimiteri la cercetări/produse anterioare realizate în domeniu;
Conceptul general asupra conținutului Strategiei;
Oferta financiară pentru 30 zile de lucru, în care să fie indicat prețul pentru livrarea serviciilor (per zi și total – în EUR).
Dosarul de aplicare poate fi completat în limbile română sau engleză și trebuie expediat prin e-mail la adresa info@management.md cu indicarea mențiunii „Expert elaborare Strategie de Dezvoltare Locală”.
Data limită pentru depunerea dosarelor este: 16.07.2021, ora 17:00.
Date de contact: +373 60 611 996/69 410 893.
Vor fi contactate doar persoanele pre-selectate.
* Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de către CICO exclusiv în scopul și procesul angajării.
Proiectul „Parteneriate teritoriale durabile pentru dezvoltarea economică rurală a RM”, este implementat de către Centrul de Instruire și Consultanță Organizațională (CICO) în parteneriat cu Rețeaua Națională LEADER din RM și Solidarity Fund PL în Moldova, în cadrul Programului de granturi „Dezvoltarea societății civile la nivel local în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer Republica Moldova. Partenerul regional de implementare al proiectului este organizația Expert-Grup.