TENDERE, ACHIZIȚII ȘI CONTRACTĂRI ÎN MOLDOVA

Detalii
Categorie: Tendere, Achiziție bunuri, Contractare Servicii
13/11/2026
Bunuri, echipamente și consumabile

SCRM selectează furnizori de costume naționale

SCRM selectează furnizori de costume naționale

Societatea de Cruce Roșie din Moldova (SCRM) anunță concurs public pentru selectarea furnizorilor specializți în comercializarea constumelor naționale

Descriere generală:

Societatea de Cruce Roșie din Moldova (SCRM) este o organizație umanitară care operează conform principiilor Mișcării Internaționale a Crucii Roșii și Semilunii Roșii. SCRM implementează o gamă largă de programe umanitare și de dezvoltare în întreaga țară, inclusiv răspuns la dezastre, asistență medicală și socială, consolidarea capacităților și inițiative pentru creșterea rezilienței comunitare.

Bunurile solicitate:

Pentru implementarea activităților sale SCRM este în căutarea ofertelor pentru identificarea unor furnizori specializați în comercializarea de costume naționale cu următoarele specificații:

Specificații tehnice

Componentă

Cantitate

Material și cerințe

Cămașă tradițională

15 buc.

Poplin; 15 cămăși pentru persoane adulte, aproximativ mărimile S–XL. Croială tradițională, ornamentație și culori apropiate de imaginile anexate. Indicați în ofertă dacă ornamentația este brodată sau aplicată.

Jupon

15 buc.

Poplin; câte un jupon pentru fiecare costum, adaptat măsurilor persoanei și lungimii catrinței.

Catrință

15 buc.

Țesătură din amestec de acril și poliester; 12 bucăți cu lungimea de aproximativ 75 cm și 3 bucăți cu lungimea de aproximativ 85 cm; model apropiat de fotografii. Precizați lățimea și sistemul de prindere propus.

Brâu tradițional

15 buc.

Lână naturală; culori, model și ornamentație apropiate de fotografiile anexate. Indicați lățimea și lungimea propuse.

Colț pentru cap (basma triunghiulară)

15 buc.

Model simplu, din material textil potrivit portului tradițional, cu broderie decorativă discretă numai pe margine. Menționați materialul, dimensiunile aproximative, culoarea și tipul broderiei propuse.

Condiții de confecționare, livrare și ofertare

  • Piesele vor fi confecționate la mașina de cusut, cu finisaje îngrijite, cusături rezistente și materiale noi. Se acceptă soluții tehnice echivalente care păstrează aspectul tradițional solicitat; eventualele diferențe față de model trebuie descrise în ofertă.
  • Termenul solicitat pentru confecționare și livrare este de maximum 21 de zile calendaristice de la confirmarea comenzii și transmiterea măsurilor necesare. Dacă acest termen nu poate fi respectat, indicați termenul realist pe care îl puteți oferi.
  • Ofertanții pot propune prețuri pentru una, mai multe sau toate cele cinci poziții. Pentru fiecare poziție ofertată, prezentați prețul pe bucată și prețul pentru cantitatea indicată, în MDL, cu precizarea TVA (inclus/neaplicabil) și a eventualelor costuri suplimentare de livrare ori ajustare.
  • Măsurile individuale (circumferințe, lungimi, ajustări) vor fi stabilite și transmise după selectarea furnizorului, înainte de confecționare. Oferta se va calcula pe baza mărimilor orientative și a cantităților indicate. Dacă prețul depinde de mărime sau de complexitatea broderiei, vă rugăm să precizați diferențele de tarif.

Oferta trebuie să conțină:

Oferta trebuie să conțină:

  1. Datele ofertantului: denumirea atelierului sau numele persoanei care prezintă oferta, datele de contact (telefon și e-mail), precum și informații privind forma de organizare a activității.
  2. Descrierea produselor propuse: materialele utilizate, modul de confecționare și realizare a ornamentelor, culorile și corespondența cu modelele de referință. Se vor anexa fotografii ale unor costume tradiționale sau lucrări similare realizate anterior.
  3. Oferta financiară: prețul unitar pentru fiecare dintre cele cinci componente (cămașă tradițională, jupon, catrință, brâu și colț pentru cap cu broderie pe margine), valoarea totală pentru fiecare componentă, calculată pentru 15 bucăți, și prețul total pentru 15 seturi complete. Prețurile vor fi exprimate în MDL, cu indicarea TVA, dacă este aplicabil.
  4. Condițiile de executare și livrare: termenul propus pentru confecționare și livrare, confirmarea includerii transportului în preț, disponibilitatea pentru efectuarea măsurătorilor individuale și eventualele condiții de ajustare a costumelor.
  5. Condițiile comerciale: modalitatea de plată propusă, inclusiv necesitatea unui avans, dacă este cazul, și confirmarea valabilității ofertei pentru minimum 30 de zile calendaristice de la termenul-limită de depunere.
  6. Documentele administrative: copia certificatului de înregistrare sau alt document care confirmă desfășurarea legală a activității, datele bancare și, după caz, formularul de înregistrare a furnizorului și declarația de angajament, conform modelelor SCRM puse la dispoziția ofertanților.

Oferta trebuie să includă toate cele cinci componente ale costumului național. SCRM intenționează să selecteze un singur furnizor pentru confecționarea și livrarea întregii comenzi.

SCRM își rezervă dreptul de a ajusta cantitățile sau de a renunța la contractarea anumitor componente, în funcție de necesități și de bugetul disponibil, cu respectarea procedurilor de achiziție aplicabile.

Selecția și evaluarea ofertelor

SCRM va evalua ofertele pentru confecționarea și livrarea a 15 seturi complete de costume naționale, fiecare set incluzând cămașă tradițională, jupon, catrință, brâu tradițional și colț pentru cap cu broderie simplă pe margine.

Vor fi acceptate doar ofertele care includ toate componentele solicitate. Se va selecta un singur furnizor (atelier) pentru executarea întregii comenzi.

Ofertele care respectă cerințele tehnice obligatorii vor fi evaluate în baza următoarelor criterii (Punctaj total -100 puncte):

  • Prețul total – 50 puncte. Oferta conformă cu cel mai mic preț total va primi punctajul maxim, iar celelalte vor fi punctate proporțional.
  • Calitatea materialelor și a execuției – 35 puncte. Se vor evalua materialele propuse, corespondența cu modelele de referință, croiala, ornamentația și finisajele, pe baza descrierilor și fotografiilor prezentate.
  • Termenul de execuție și livrare – 15 puncte. Se va evalua termenul propus, cu respectarea limitei maxime de 21 de zile calendaristice de la confirmarea comenzii.

SCRM poate solicita clarificări, fotografii suplimentare sau mostre pentru verificarea calității produselor propuse.

Va fi selectată oferta conformă care obține cel mai mare punctaj total, cu respectarea bugetului disponibil și a procedurilor interne de achiziție.

SCRM își rezervă dreptul de a reduce cantitatea comandată sau de a renunța la achiziția anumitor componente, în funcție de necesități și de bugetul disponibil. Eventualele modificări ale comenzii vor fi convenite cu furnizorul selectat înainte de contractare.

SCRM își rezervă, de asemenea, dreptul de a nu atribui contractul dacă ofertele primite nu corespund cerințelor sau bugetului disponibil.

Transmiterea unei oferte nu garantează atribuirea contractului.

Depunerea ofertelor și clarificări

Ofertele pot fi depuse la adresa tender@redcross.md până la data de 20 noiembrie 2026. Ora 18:00.

Ofertele și eventualele întrebări se transmit până la 18 noiembrie 2026 la adresa: ana.diaconu@redcross.md  Subiect recomandat: „Ofertă costume naționale – Cosânzenele”.

Documentele necesare pot fi accesate aici.

Urmărește CIVIC.MD în Google

Adaugă CIVIC.MD la sursele tale preferate pentru a descoperi mai ușor cele mai recente oportunități, știri și anunțuri.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Societatea de Cruce Roșie Moldova Societatea de Cruce Roșie Moldova
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Promo



Articol precedent: 10063264 EOI for the provision of architecture services Precedent Articolul următor: ANPCV contractează doi consultanți naționali pentru organizarea și facilitarea instruirii formatorilor Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate