
Solidarity Fund PL în Moldova este filiala Chișinău a Fundacja Solidarności Międzynarodowej, Varșovia, o fundație de stat administrată și cofinanțată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone, creată pentru a contribui la dezvoltarea țărilor vecine, deținând certificarea UE „Pillar Assessment”, cu capacități sporite de accesare a fondurilor europene. Puteți afla mai multe despre activitățile Solidarity Fund PL în Moldova (SFPL) aici.
Proiectul EU4Borders Security – Moldova este o inițiativă finanțată de Uniunea Europeană, menită să consolideze capacitățile de gestionare a frontierelor și migrației ale autorităților relevante din Republica Moldova, în conformitate cu acquis-ul Schengen și UE și cu cele mai bune practici ale statelor membre ale UE. Partenerii de implementare ai proiectului sunt Agenția Centrală de Management al Proiectelor din Lituania (partener principal), Solidarity Fund PL în Moldova și Organizația Internațională pentru Migrație (OIM). Perioada de implementare a proiectului este de 36 de luni, începând cu 1 iunie 2025. Proiectul are trei componente. Solidarity Fund PL în Moldova este responsabilă pentru implementarea componentei care acoperă Obiectivul Specific 2 (SO2) al proiectului: Consolidarea capacităților naționale în managementul integrat al frontierelor, prevenirea și investigarea criminalității transfrontaliere. Componenta 2 abordează atât provocările structurale, cât și cele operaționale cu care se confruntă agențiile de aplicare a legii din Republica Moldova implicate în managementul frontierelor, cu accent deosebit pe dezvoltarea organizațională, pregătirea operațională, capacitatea analitică și cooperarea interinstituțională. Bazându-se pe cele mai bune practici ale UE și pe lecțiile învățate din intervențiile anterioare finanțate de UE, SO2 combină evaluări strategice, activități personalizate de consolidare a capacităților și exerciții operaționale bazate pe scenarii pentru a asigura un sprijin practic, sustenabil și bazat pe cerere. Implementarea Componentei 2 va fi asigurată în cadrul unui parteneriat între Solidarity Fund PL în Moldova și Serviciul de Grăniceri al Poloniei – Polish Border guard.
Denumirea bunurilor/ serviciilor/ lucrări
Servicii de consultanță locală pentru coordonarea și implementarea activităților selectate din cadrul Componentei 2 / SO2, EU4Borders Security – Moldova
Descrierea achiziției:
Consultantul local va asigura suportul continuu de coordonare și implementare la nivel național pentru activitățile selectate, facilitând inclusiv legătura dintre experții internaționali, echipa proiectului și subdiviziunile relevante ale IGPF. Rolul este conceput pentru a asigura continuitatea între evaluarea operațională, elaborarea și integrarea SOP-urilor, instituirea cadrului de monitorizare și evaluare și testarea practică a modelului autonom de patrulare.
Consultantul nu va substitui responsabilitățile de management ale Project Managerului și nici expertiza de fond a experților internaționali/Subject Matter Experts. Consultantul va facilita implementarea locală, va adapta și documenta contribuțiile tehnice în contextul instituțional și operațional al IGPF și va asigura circuitul eficient al informațiilor, consultărilor și validărilor.
Obiectivul general al achiziției este de a asigura suport local, tehnic și de coordonare pentru planificarea, implementarea, monitorizarea și documentarea activităților selectate din Componenta 2/SO2, în beneficiul IGPF, astfel încât rezultatele și livrabilele acestora să fie relevante, aplicabile și validate în raport cu realitățile operaționale ale instituției.
Livrabile:
Livrabilele consultantului vor include, după caz, documente de lucru, note, minute, instrumente, rapoarte și contribuții la livrabilele experților internaționali. Lista minimă propusă este:
*Drepturile patrimoniale de autor asupra tuturor documentelor elaborate în cadrul contractului sunt transferate autorității contractante la acceptarea livrabilelor si dupa caz, beneficiarului final al serviciilor, mentionat in prezentul ToR.
Cerințe față de ofertanți:
În cadrul apelului de achiziție pot aplica persoane fizice care dețin:
Dosarele incomplete sau expediate după termenul limită nu sunt evaluate.
Mai multe detalii despre criteriile de evaluare și procedura de aplicare puteți afla accesând Termenii de referință.
Termenul limită de depunere a dosarelor: 05 octombrie 2026, ora 10:00 EEST.
* Prin depunerea dosarului Ofertantul își exprimă către Solidarity Fund PL în Moldova în mod expres și neechivoc consimțământul să prelucreze datele de caracter personal în scopul realizării achiziției anunțate. Ofertantul are dreptul de a stabili de sine stătător limitele confidențialității datelor furnizate și de a menționa care din documentele anexate la ofertă sunt confidențiale.
** Datele cu caracter personal vor fi prelucrate de Solidarity Fund PL în Moldova în scopul desfășurării procesului de achiziții, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare și regulilor interne. Furnizarea datelor cu caracter personal se efectuează în mod voluntar. Refuzul furnizării datelor duce la imposibilitatea încheierii contractului cu Solidarity Fund PL în Moldova. Persoanele fizice au dreptul de a obține informații cu privire la scopul, domeniul de aplicare și modul de prelucrare a datelor cu caracter personal, dreptul de acces la datele sale cu caracter personal, la portabilitatea și rectificarea acestora. Datele cu caracter personal pot fi transmise donatorilor, auditorilor, organelor de stat, inclusiv celor publice de drept, avocaților - în scopul controlului Solidarity Fund PL în Moldova, protecției drepturilor, rezolvării litigiilor. Datele cu caracter personal nu vor fi transmise altor părți terțe fără acordul prealabil al ofertantului. Orice întrebări privind datele cu caracter personal pot fi direcționate către Solidarity Fund PL în Moldova prin poșta electronica info@solidarityfund.md.
*** În scopul transparenței procesului de achiziție rezultatele licitației cu informația privind prestatorul selectat (denumirea/numele, prenumele, serviciul prestat, prețul, perioada) vor fi publicate pe pagina web a Solidarity Fund PL în Moldova. Participarea la licitație prin expedierea documentelor semnifică acceptarea publicării rezultatelor apelului de achiziție, cu excepția informațiilor marcate drept confidențiale.
**** Solidarity Fund PL în Moldova își rezervă dreptul să anuleze procesul de achiziție în orice moment fără careva obligații față de ofertanți și asigură că documentele ce conțin date cu caracter personal vor fi nimicite sau anonimizate sau criptate în conformitate cu prevederile interne.
***** Solidarity Fund PL în Moldova asigură cele mai înalte standarde de conduită și acționează în conformitate cu legea, regulamentele interne, politicile privind semnalarea abuzurilor și gestionarea rapoartelor și privind combaterea hărțuirii și discriminării. Dacă observați orice activitate sau situație alarmantă care poate indica nereguli, practici etice necorespunzătoare sau alte comportamente neetice, accesați informația aici pentru a face cunoștință despre cu puteți raporta despre acestea.