Achiziții de bunuri și contractări de servicii

Detalii
Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
16/07/2026

AO Programul Educational Pas cu Pas invita operatorii economici interesati sa participe la procedura de achizitie privind furnizarea mobilierului, jucăriilor și materialelor educaționale pentru Centrele de Resurse din Instituțiile de Educație Timpurie

Programul Educațional Pas cu Pas

INVITAȚIE DE PARTICIPARE LA PROCEDURA DE ACHIZIȚIE

Procurarea mobilierului, jucăriilor și materialelor educaționale pentru Centrele de Resurse din Instituțiile de Educație Timpurie

Asociația Obștească Programul Educațional „Pas cu Pas”, în cadrul proiectului Acces la educație incluzivă de calitate în șase  regiuni noi cheie pentru copii refugiați și cei din comunitățile gazdă prin crearea Centrelor de Resurse și infrastructura respectivă, implementat în parteneriat cu UNICEF Moldova,  invită operatorii economici interesați să participe la procedura de achiziție a mobilierului, jucăriilor și materialelor educaționale destinate dotării Centrelor de Resurse.

1. Context

Asociația Obștească „Programul Educațional Pas cu Pas” Moldova este o organizație neguvernamentală, activă din anul 1994, care promovează o educație de calitate, incluzivă și centrată pe copil. Organizația dezvoltă și implementează programe de formare pentru cadre didactice, elaborează resurse educaționale și colaborează cu instituții publice, organizații naționale și internaționale pentru dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova.

În cadrul proiectului Acces la educație incluzivă de calitate în șase  regiuni noi cheie pentru copii refugiați și cei din comunitățile gazdă prin crearea Centrelor de Resurse și infrastructura respective,  organizația va dota 64 de Centre de Resurse.

În acest context, sunt invitați furnizorii și agenții economici interesați să prezinte oferte pentru furnizarea bunurilor solicitate, în conformitate cu cerințele tehnice prevăzute în Dosarul de Tender.

2. Obiectul achiziției

Achiziția este divizată în două loturi.

LOTUL 1 – Mobilier și dotări interioare

  • Mese pentru activități cu copii de vârsta 3-6 ani;
  • Scaune pentru copii;
  • Etajeră cu 9 containere;
  • Etajeră cu 6 containere;
  • Bibliotecă/expoziție de cărți pentru copii (pe roți);
  • Etajeră cu 3 rafturi.
  • Șevalet dublu pentru copii;
  • Covor;
  • Scaun din spumă pentru adult (cilindru sau altă formă);
  • Perne de podea din spumă și container pentru depozitarea lor;
  • Discuri din spumă cu diverse teme (emoții, semne rutiere etc.) pentru diverse activități;
  • Panou manipulativ pentru perete;
  • Covoraș senzorial;

LOTUL 2 – Jucării și materiale educaționale

  • Jocuri educative;
  • Puzzle-uri educaționale;
  • Cărți ilustrate.

Cantitățile, dimensiunile, caracteristicile tehnice și cerințele de calitate sunt prezentate în Dosarul de Tender și în Specificațiile Tehnice anexate.

3. Domeniul serviciilor solicitate

Furnizorul selectat va asigura:

  • furnizarea bunurilor;
  • transportul acestora la depozitul MoldDidactica (Chișinău);
  • remedierea eventualelor defecte constatate în perioada de garanție.

4. Cerințe minime de eligibilitate

Pot participa operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • sunt persoane juridice înregistrate conform legislației Republicii Moldova;
  • desfășoară activități în domeniul comercializării mobilierului și/sau materialelor educaționale;
  • au experiență relevantă în furnizarea de mobilier instituțional, educațional sau similar;
  • dispun de capacitatea logistică necesară pentru livrarea bunurilor în termen;
  • oferă certificate de calitate și conformitate pentru produsele livrate;
  • respectă toate specificațiile tehnice prevăzute în documentația de achiziție.

5. Documentele care vor fi prezentate

Dosarul ofertantului va conține obligatoriu:

  • Oferta financiară (în lei moldovenești, fără TVA);
  • Oferta tehnică;
  • Certificatul de înregistrare al companiei;
  • Extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice (emis recent, dacă este solicitat);
  • Date generale despre companie (denumire, sediu, IDNO, persoană de contact, telefon, e-mail);
  • Informații privind experiența relevantă și proiectele similare realizate;
  • Termenul de livrare propus;
  • Perioada de garanție oferită;
  • Fotografii, cataloage, linkuri sau fișe tehnice ale produselor propuse;
  • Declarația privind acceptarea condițiilor din Dosarul de Tender;
  • Alte documente prevăzute în Dosarul de Tender.

6. Criterii de evaluare

Ofertele vor fi evaluate în baza principiului celui mai bun raport calitate–preț.

Vor fi analizate următoarele aspecte:

  • conformitatea cu specificațiile tehnice;
  • calitatea, siguranța materialelor și durabilitatea produselor;
  • funcționalitatea și ergonomia mobilierului;
  • termenul de livrare;
  • perioada de garanție;
  • experiența ofertantului.

AO Programul Educațional „Pas cu Pas” își rezervă dreptul de a solicita mostre ale produselor ofertate sau de a organiza prezentări ale acestora înainte de atribuirea contractului.

7. Depunerea ofertelor

Dosarul complet va fi transmis exclusiv în format electronic la adresa:

E-mail: oficiu@pascupas.md

Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este:

31 iulie 2026, ora  17.00

Ofertele recepționate după expirarea termenului-limită nu vor fi examinate.

8. Clarificări

Solicitările de clarificare pot fi expediate până la data de 22 iulie 2026, la adresa de e-mail:

diana.miron.1981@gmail.com, contabilitate.pcp@gmail.com

Răspunsurile vor fi comunicate tuturor participanților interesați, fără divulgarea identității solicitantului.

9. Condiții contractuale

Contractul va fi atribuit ofertantului a cărui ofertă este declarată conformă și avantajoasă din punct de vedere tehnic și financiar.

Achizitorul își rezervă dreptul:

  • de a solicita clarificări sau documente suplimentare;
  • de a negocia anumite aspecte ale ofertei;
  • de a accepta sau respinge orice ofertă, fără obligația de a atribui contractul;
  • de a anula procedura de achiziție în cazul în care circumstanțele proiectului o impun.

Procedura de achiziție se va desfășura în conformitate cu regulile finanțatorului și cu principiile transparenței, tratamentului egal, concurenței loiale, eficienței utilizării fondurilor și nediscriminării.

Achizitorul își rezervă dreptul de a atribui liniile de achiziție în mod independent, în întregime sau parțial, către diferiți furnizori. Această decizie va fi fundamentată pe necesitățile specifice și cerințele operaționale ale proiectului, având ca obiectiv asigurarea eficienței, calității și a celui mai bun raport calitate-preț pentru fiecare componentă în parte.

Persoană de contact:

Nume: Miron Diana

Funcție: Coordonator de proiect

Telefon: 068408496

E-mail:diana.miron.1981@gmail.com

Asociația Obștească Programul Educațional „Pas cu Pas” își rezervă dreptul de a solicita clarificări, de a negocia cu ofertanții și de a accepta sau respinge orice ofertă, în conformitate cu regulile de achiziții aplicabile proiectului și cu principiile transparenței, concurenței loiale și utilizării eficiente a resurselor.

Structura specificatii tehnice 64 IET_RB o gasiti accesând linkul de mai jos

https://docs.google.com/document/d/1NyQEoNXmxgT7dkgWuf3DQrmcCIQZ4hl-/edit?usp=sharing&ouid=108555584265898382213&rtpof=true&sd=true

                                                                                    

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Programul Educațional Pas cu Pas Programul Educațional Pas cu Pas
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: AO Programul Educational Pas cu Pas anunta Invitație de participare la procedura de achiziție a mobilierului, jucăriilor și materialelor educaționale pentru 2 grupe de creșă din Instituția de Educație Timpurie din or. Drochia Precedent Articolul următor: Anunt public: Caritas Moldova intenționează să încheie un contract cu o rețea de farmacii pentru furnizarea de vouchere destinate achiziționării produselor farmaceutice Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informare

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate