Achiziții de bunuri și contractări de servicii

Detalii
Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
25/06/2026

Asociața Băștinașilor din Prepelița anunță selectarea Antreprenorului care va efectua lucrări de Restaurarea ecosistemului din Prepelița și crearea unui coridor ecologic comunitar”

WhatsApp Image 2026 03 05 at 18.11.37Termeni de referință 

pentru selectarea companiei ce va efectua 

„Lucrări de Restaurarea ecosistemului din Prepelița și crearea unui coridor ecologic comunitar”

Prezentarea generală

Asociația Obștească „Asociația Băștinașilor din Prepelița” este o organizație necomercială, apolitică și nonprofit, constituită în scopul consolidării legăturilor dintre comunitatea locală și băștinașii originari din satul Prepelița, indiferent de locul lor de reședință. Asociația promovează dezvoltarea durabilă a localității, valorificarea patrimoniului cultural și istoric, implicarea cetățenilor în viața comunității și mobilizarea resurselor umane, financiare și materiale pentru implementarea inițiativelor de interes public.

Asociația colaborează activ cu autoritățile publice locale, instituțiile publice, partenerii de dezvoltare, mediul de afaceri și membrii diasporei pentru realizarea proiectelor comunitare menite să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor satului Prepelița. Prin activitatea sa, organizația susține dezvoltarea infrastructurii comunitare, promovează educația, cultura, voluntariatul, coeziunea socială și participarea civică, contribuind la păstrarea identității locale și la dezvoltarea comunității pentru generațiile prezente și viitoare.

2. Scopul concursului: 

Asociația Obștească „Asociația Băștinașilor din Prepelița” anunță concurs public pentru selectarea companiei ce va efectua „Lucrări de Restaurarea ecosistemului din Prepelița, raionul Sîngerei și crearea unui coridor ecologic comunitar”, proiect finanțat de către Ministerul Mediului prin intermediului ONIPM 

3. Obiectul concursului public:

Compania câștigătoare va efectua lucrările „Lucrări de Restaurarea ecosistemului din Prepelița și crearea unui coridor ecologic comunitar” conform caietului de sarcini 

4. Perioada de efectuare a lucrărilor:

Compania selectată va realiza lucrările în decurs de 90 zile, din momentul semnării viitorului contract de antrepriză.

5. Livrabilele în urma efectuării lucrărilor de proiectare:

Lucrările ce urmează a fi efectuate vor corespunde următoarelor cerințe:

  1. realizate în termenul agreat;
  2. calitate înaltă a lucrărilor efectuate;
  3. utilizarea materialelor de construcție conforme și calitative;
  4. viciile ascunse vor fi lichidate din contul antreprenorului selectat;
  5. garanția pentru calitatea lucrărilor de reparație va fi acordată pentru un termen de minim 5 ani.

6. Oferta de participare la concurs:

Dosarul aplicantului la prezenta procedură de achiziție va conține obligatoriu:

  • Date generale despre entitate, inclusiv denumirea deplină, sediul/locația, date de contact, date bancare, administratorul Companiei, datele și numărul de telefon al persoanei de contact, alte informații relevante;
  • Copia Extrasului din Registrul de stat al persoanelor juridice;
  • Descrierea modalității de efectuare a lucrărilor; 
  • Experiența în domeniul prezentarea portofoliului de clienți din ultimii 3 ani, inclusiv datele lor de contact (minimum 3 contacte); 
  • Declaraţia privind existența/inexistența unui conflict de interese (în cazul în care este stabilită o asemenea situație, documentul se va completa în formă liberă);
  • Recomandarea/recomandările din partea unui sau câtorva clienți;
  • Declarația privind dotările specifice, utilajul și echipamentul necesar;
  • Lista mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic de stat;
  • Copia autentificată a contractului cu un laborator acreditat (după caz);
  • Declarația privind personalul de specialitate propus pentru implementarea contractului; 
  • Copiile autentificate ale certificatelor de atestare tehnico-profesională a specialiștilor în domeniul construcțiilor;
  • Copia autentificată a manualului calității actualizat;
  • Graficul de executare a lucrărilor de proiectare.
  • Confirmarea prin Extras de cont bancar referitor la existența surselor financiare necesare demarării și executării lucrărilor, minim 50% din valoarea devizului de cheltuieli;
  • Prin depunerea dosarului, antreprenorul ofertant acceptă că Asociația  își rezervă dreptul să verifice implicit informația furnizată. 

7. Oferta financiară:

  • se va prezenta prețul pe poziție și suma totală a devizului de cheltuieli, pentru Lista cu volumele de lucrări conform anexei nr.1.;
  •  Prețurile indicate de Participant în oferta financiară, vor fi stabilite obligatoriu în Lei MD, inclusiv TVA;
  • Oferta prezentată în altă valută, va fi convertită în MDL, la cursul oficial stabilit de BNM, la data limită de prezentare a setului de acte de către Participant. 
  • Oferta financiară va fi prezentată în conformitate cu documentația de deviz (formularele 7,3,5,);
  • Oferta financiară ce nu va corespunde cerințelor înaintate, se va considera neconformă, cu ulterioară respingere a ei;
  • Valabilitatea ofertei financiare va fi de un termen de minimum 30 zile.

8. Evaluarea şi compararea ofertelor primite: 

În scopul determinării ofertei/ofertelor câştigătoare, se vor evalua dosarele aplicanților în 3 etape:

  • Etapa I „Evaluarea inițială” care presupune analiza dosarelor din punct de vedere a completitudinii și termenilor de referință;
  • Etapa II „Evaluarea caracteristicilor ofertei tehnice”. Membrii comisiei de achiziție vor analiza ofertele conform următoarelor criterii de evaluare: 
  1. întrunirea criteriilor stabilite în cap. 5 (20 puncte); 
  2. reputația și experiența ofertantului (30 puncte);
  3. disponibilitatea resurselor financiare necesare demarării și executării lucrărilor, minim 50% din valoarea devizului de cheltuieli ( 20 puncte);
  4. disponibilitatea efectuării lucrărilor de proiectare în termenul agreat (30 puncte);

Fiecare criteriu realizat de mai sus presupune acumularea punctajului maxim precum este indicat în rând. În total, în cazul îndeplinirii tuturor criteriilor acumulându-se un punctaj de 100 de puncte.

  • Etapa III „Evaluarea ofertei financiare”. Pentru a fi calificate în cea de-a treia etapă ofertele vor acumula minim 75 puncte la evaluarea ofertei tehnice. Prețul oferit de către companiile participante trebuie să fie unul competitiv cu respectarea raportului preț-calitate. Cea mai mică ofertă financiară calificată în concurs va primi scorul de 100 de puncte, iar pentru următoarele oferte punctajul se va calcula după formula: (valoarea ofertei minime / valoarea ofertei evaluate) *100. 

Punctajul final se calculează: Punctajul Final = (Scorul evaluării caracteristicilor ofertei tehnice * 0,70) + (Scorul evaluării ofertei financiare * 0,30).

Asociația își rezervă dreptul de a verifica calitatea lucrărilor de proiectare, modul în care acestea corespund standardelor internaționale. 

După finalizarea evaluării comparative a ofertelor depuse, TMP va comunica  în scris tuturor participanților ofertanți, despre rezultatele prezentei proceduri de achiziție, prin intermediul poștei electronice.

9. Termen limită de aplicare: 08  iulie  2026, ora 18:00.

10. Setul de acte va fi expediat electronic la adresa: nicolaesmintina99@gmail.com ,  cu indicarea în titlul e-mail-ului: Oferta „denumirea companiei participante” lucrări de Restaurarea ecosistemului din Prepelița și crearea unui coridor ecologic comunitar   Pentru detalii suplimentare puteți apela numărul de telefon: 09398749.

Asociația Băștinașilor din Prepelița  promovează incluziunea și nu acceptă comportamentul discriminatoriu și orice formă de corupere. Toate companiile calificate sunt încurajate să aplice.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Asociația Băștinașilor din Prepelița Asociația Băștinașilor din Prepelița
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: HelpAge Moldova anunță concurs pentru selectarea unui/unei consultant(e) în consolidarea capacităților în advocacy și ghidare 3 ONG-uri locale Precedent Articolul următor: Anunț privind lansarea licitației de selectarea a companiei pentru realizarea lucrărilor de reparație a spațiului destinat grupei de creșă din cadrul IET Ghiocel, s. Țipala, r. Ialoveni Următor