
Selectarea auditorului extern pentru auditul financiar al organizației
1. Context
Asociația Obștească „Femei pentru Femei”(FpF) A.O. „Femei pentru Femei” este o organizație non-profit feministă, fondată în anul 2019, cu sediul în municipiul Chișinău, care dezvoltă programe pentru promovarea, susținerea și protejarea drepturilor femeilor și fetelor, precum și pentru abilitarea acestora la nivel personal, economic și civic. „Femei pentru Femei” este ghidată de valori precum feminismul intersecțional, echitatea, suroritatea și libertatea.
Organizația implementează proiecte dedicate bunăstării, emancipării și autonomiei femeilor și fetelor, cu accent pe reducerea inegalității de gen și a violenței bazate pe gen, în special în zonele rurale din Republica Moldova. De asemenea, FpF dezvoltă programe de voluntariat și activism pentru tinere, oferă suport femeilor afectate de violență și contribuie la promovarea drepturilor femeilor și la dezvoltarea durabilă a comunităților locale.
2. Scopul anunțului
FpF anunţă concurs de oferte pentru selectarea unei Companii de Audit în vederea efectuării auditului financiar general al organizaţiei. Auditul se efectuează în conformitate cu cu legislația națională aplicabilă, Standardele Internaţionale de Audit (ISA), emise de IAASB și Standardele IFAC.
3. Scopul și obiectivele auditului
Scopul principal al auditului este exprimarea unei opinii independente asupra situațiilor financiare ale organizației pentru perioada 01.09.2022 – 31.12.2025.
Obiectivele auditului sunt:
Auditorul selectat va fi obligat să respecte confidențialitatea tuturor informațiilor și documentelor accesate în cadrul misiunii de audit, în conformitate cu legislația aplicabilă și standardele profesionale relevante.
4. Domeniul de aplicare
Auditul va include:
5. Raportarea
Auditul se va desfăşura în perioada 1 mai – 1 iunie 2026. Auditorul va avea acces la toate documentele relevante și va coopera cu echipa financiară și managementul organizației. Auditul poate fi realizat atât la sediul organizației, cât și la distanță
6. Produse livrabile
Auditorul va prezenta:
7. Structura dosarului de aplicare
8. Depunerea ofertelor
Dosarele de aplicare vor fi prezentate în format electronic și expediate la adresa de email: office@fpfmd.org, cu mențiunea: „Ofertă audit – FpF”.
Data limită pentru primirea ofertelor este 26 aprilie 2026, ora 23:59, fusul orar al Republicii Moldova.
Persoană de contact: Agnia Sanduleac, 069723626.
Valabilitatea ofertei va fi de cel puțin 30 zile de la data limită pentru depunerea ofertelor.
9. Criteriile de evaluare/selecție
Evaluarea tehnică:
Prezentarea setului complet indicat în structura dosarului de aplicare de mai sus;
Evaluarea calitativă:
Experiență relevantă a companiei – 20%
Calificarea și experiența echipei de audit – 25%
Oferta financiară (raport calitate/preț) – 40%
Reputație profesională– 15%
NB!!!
FpF își rezervă dreptul de a anula concursul fără selectarea unui câștigător sau prelungirea concursului.
Ofertele incomplete sau transmise după termenul limită nu vor fi luate în considerare. Doar prestatorii/prestatoarele selectați/te vor fi contactați/te.
Prestatorii/rele selectați/te pot fi rugați să prezinte și alte acte relevante solicitate de către FpF, în caz de necesitate.
FpF își rezervă dreptul de a contracta serviciile în limita bugetelor disponibile.
FpF își rezervă dreptul să nu contracteze, sau să refuze contracte deja stabilite, în cazul în care se depistează că activitatea companiei (furnizorului) sau acțiunile acesteia nu corespund cu valorile organizației (de exemplu: folosesc reclamă sexistă sau discurs misogin pentru promovare, sunt implicate în cazuri de discriminare, incitare la ură, etc.)
ASIGURAREA EGALITĂȚII ȘI A NON-DISCRIMINĂRII
Prestatorul/rea este obligat/ă să se abțină de la orice formă de discriminare, incitare la ură sau violență pe criterii de sex, vârstă, naționalitate, origine etnică, religie, orientare sexuală sau alte criterii protejate. Această obligație se aplică tuturor activităților întreprinse de prestator/oare, inclusiv celor care nu intră sub incidența prezentului contract.
Orice încălcare a acestei obligații constituie temei pentru rezilierea imediată a contractului și solicitarea rambursării integrale a contribuției FpF.
Toți/toate subcontractanții/tele implicați/te în executarea contractului sunt obligați/te să respecte aceleași principii.