În conformitate cu politicile internaționale și naționale privind educația incluzivă, Republica Moldova promovează accesul egal la educație pentru toți copiii, inclusiv cei de etnie romă. Programul Guvernului și Hotărârea nr. 576/2022 privind susținerea populației de etnie romă subliniază necesitatea consolidării măsurilor educaționale și sociale în favoarea acestei comunități. În scopul facilitării accesului și menținerii copiilor în educație, în special din comunitatea romă, se instituie funcția de Mediator Educațional care este un instrument nou în cadrul sistemului educațional, menit să faciliteze legătura între școală, familie, comunitate și autoritățile locale.
Serviciile vor fi prestate în cadrul Proiectului „Increasing Enrollment in Education of Roma Children through Educational Mediator”/„Facilitarea accesului și menținerii copiilor în educație, în special din comunitatea romă, prin Mediatori Educaționali”, parte a programului UNICEF, implementat de FDRM, cu sprijinul financiar al UNICEF și suportul Ministerului Educației și Cercetării. Proiectul vizează crearea unui model pilot de funcționare a mediatorului educațional în cadrul OLSDÎ din raioanele Edineț, Ocnița și Soroca.
Scopul consultanței este de a analiza cadrul normativ existent privind organizarea și funcționarea OLSDÎ (Hotărârea Guvernului nr. 404/2015) și de a elabora propuneri de actualizare a acestuia, astfel încât să includă rolul, responsabilitățile și mecanismele de cooperare interinstituțională ale Mediatorului Educațional. Expertul va elabora fișa postului Mediatorului Educațional și va facilita procesul de consultare cu actorii relevanți din domeniu.
Expertul va furniza servicii de analiză, consultanță și elaborare de documente strategice. Consultanța include analiza cadrului normativ, elaborarea fișei de post, facilitarea consultărilor și consolidarea recomandărilor în documentul final.
Livrabilele principale vor include:
|
Nr. |
Activitate |
Descriere / Livrabile |
Nr. zile lucrătoare |
|
1. |
Analiza de birou a documentelor (cadrul normativ, politici etc.). |
Raport pe marginea analizei Hotărârii Guvernului nr. 404/2015 cu privire la aprobarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a organului local de specialitate în domeniul învățământului şi a structurii-tip a acestuia |
5 zile |
|
2. |
Elaborarea fișei postului și revizuirea Regulamentului OLSDÎ |
Analiza HG 404 și a altor acte normative din perspectiva instituirii unităților/ posturilor/ rolurilor noi în cadrul OLSDÎ |
6 zile |
|
3. |
Capacitarea mediatorilor educaționali |
Pregătirea materialelor de instruire (2 zile); organizarea și desfășurarea a 6 ateliere tematice (6 zile); raport post-evenimente și sinteză a recomandărilor (1 zi) |
9 zile |
|
4. |
Versiunea finală a fișei postului și recomandări pentru integrarea în Regulament |
Set de recomandări tehnice pentru modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a OLSDÎ, astfel încât acesta să integreze clar rolul, responsabilitățile și mecanismele de cooperare ale Mediatorului Educațional |
4 zile |
|
|
Total estimat |
|
24 zile |
Durata estimată: 24 zile lucrătoare, în perioada noiembrie – decembrie 2025.
Toate materialele vor fi redactate în limba română, într-un stil clar, profesionist și incluziv, respectând terminologia din domeniul educației. Materialele vor fi livrate în format Word și PDF, cu respectarea structurii convenite cu FDRM și UNICEF.
Candidații vor transmite prin e-mail următorul dosar:
Indicația clară a titlului: „Concurs – expert/fișa_post_Mediator Educațional (analiză OLSDÎ)”, la adresa de e-mail: liliana.martin@fam.md și office@fam.md
Dosarele incomplete sau depuse după termenul-limită 20 noiembrie 2025, ora: 17.00, nu vor fi examinate.
Consultantul va lucra în coordonare cu FDRM și UNICEF Moldova. Toate materialele produse în cadrul consultanței devin proprietatea UNICEF / FDRM. Consultantul va respecta principiile de etică, confidențialitate și protecția datelor personale.
Persoană de referință: Liliana Martin, reprezentantă FDRM, e-mail: liliana.martin@fam.md
Publicitate