Context
Fundația Regina Pacis este o organizație de binefacere, care activează în Republica Moldova începând cu anul 2001. Activitatea sa vizează sprijinirea copiilor, tinerilor și adulților aflați în dificultate prin furnizarea de servicii sociale, educaționale și de sănătate, cu scopul de a îmbunătăți condițiile de viață și de a facilita integrarea socială.
Misiunea Fundației Regina Pacis este de a crea un mediu protejat pentru dezvoltarea copiilor și tinerilor în situații de risc și de a îmbunătăți calitatea vieții persoanelor vârstnice, prin furnizarea de servicii sociale, educaționale și umanitare de calitate.
În iulie 2025, a demarat implementarea proiectului „Cadrul multidisciplinar de reintegrare pentru minorii aflați în conflict cu legea”, implementat de către Fundația Regina Pacis în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor, cu sprijinul financiar al Asociației Renovabis. Proiectul urmărește ca până în 2027, cel puțin 60% dintre minorii și tinerii din detenție să facă tranziția către sistemul educațional, piața muncii sau viața în comunitate, printr-o abordare multidisciplinară care include suport psihologic, formare profesională și monitorizare post-eliberare.
Una dintre acțiunile principale ale proiectului vizează oferirea de cursuri vocaționale, de scurtă durată, acreditate pentru tinerii privați de libertate, în profesii cu cerere pe piața muncii.
Obiectivul serviciilor
Sprijinirea procesului de reintegrare socială și profesională a minorilor și tinerilor aflați în detenție prin furnizarea a 8 cursuri vocaționale în domeniile:
Cursurile urmăresc să dezvolte competențe profesionale și abilități practice care să faciliteze angajarea și reintegrarea beneficiarilor după eliberare.
Sarcinile prestatorului
Prestatorul selectat va avea următoarele responsabilități:
Livrabile
Serviciile se vor desfășura în perioada octombrie 2025 – iulie 2027, cu următoarele livrabile:
Calificări și experiență
Prestatorul trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Modalitatea de aplicare
Prestatorii interesați sunt invitați să transmită dosarul de aplicare la adresa de e-mail: chisinau@reginapacis.org, care va include:
– Profilul organizației (sau CV-ul formatorilor, în cazul aplicării individuale);
– Descrierea experienței relevante;
– Propunerea tehnică (planul de desfășurare a cursurilor);
– Propunerea financiară.
Modalitatea de selecție
Selecția prestatorului se va realiza pe baza următoarelor criterii:
– Relevanța experienței (50%);
– Oferta financiară (50%).
Data limită pentru depunerea dosarelor: 25 septembrie 2025.
Publicitate