COP 7 din 17.06.2025
Context
Pe 28 septembrie 2025, în Republica Moldova, vor avea loc alegerile parlamentare, în cadrul cărora concurenții electorali vor candida pentru funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova.
În contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie 2025, Asociația Promo-LEX va implementa Campania “Ieși la Vot 2025”. Scopul Campaniei este de a contribui la creșterea ratei de participare la vot prin informarea corectă, conștientizarea importanței dreptului de vot și promovarea incluziunii tuturor categoriilor de alegători, asigurând astfel un proces electoral transparent, corect și reprezentativ pentru întreaga societate.
Campania este implementată în cadrul Proiectului „Democrația în acțiune: Consolidarea integrității electorale, responsabilității politice și participării civice”, implementat de Asociația Promo-LEX, cu suportul Suediei, Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, și al Uniunii Europene. Obiectivul general al proiectului este de a consolida reziliența democratică a Republicii Moldovei prin asigurarea integrității electorale, sporirea responsabilității politice și creșterea participării civice, contribuind astfel la consolidarea încrederii publice în instituțiile democratice și sprijinirea parcursului de integrare europeană al țării.
*Achiziția se efectuează din sursele Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord.
Scopul Concursului
Asociația Promo-LEX va selecta o companie care va produce 1 spot video.
Obiectivul principal al spotului va fi informarea alegătorilor despre alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025 și încurajarea și motivarea acestora să participe activ și informat la alegeri, subliniind importanța fiecărui vot în consolidarea democrației și în promovarea unui proces electoral corect și transparent.
Candidați eligibili
În cadrul concursului pot să participe companii, studiouri și ateliere media, înregistrate în Republica Moldova (persoane fizice și/sau juridice).
Perioada și termenii de executare a contractului:
Contractul cu ofertantul selectat va fi semnat, estimativ, pe 10 iulie 2025;
Perioada Contractului: 10 iulie – 30 septembrie 2025 (estimativ).
Termen limită pentru livrarea spotului: 1 septembrie 2025
Caiet de sarcini:
Cerințe față de candidați:
PROCEDURA DE APLICARE
Oferta trebuie să includă:
Obligatoriu:
Opțional
Atenție!
În cazul în care serviciile propuse în ofertă urmează a fi realizate de către doi sau mai mulți prestatori (persoane juridice separate), care aplică în cadrul acestui concurs într-o singură Ofertă, acest fapt trebuie indicat expres în ofertă. În așa caz, oferta trebuie să includă datele de contact și tot pachetul de documente, indicat în termenii de referință, pentru fiecare prestator în parte.
Evaluarea ofertelor
În baza dosarelor recepționate, Asociația Promo-LEX va selecta o companie pentru producția spoturilor.
Evaluarea se va efectua în baza următoarelor criterii:
Termenul limită de prezentare a ofertelor
Termenul limită de prezentare a ofertelor este 30 iunie 2025, ora 18.00 (ora locală).
*Ofertele depuse după termen nu vor fi examinate.
Ofertele trebuie prezentate în format electronic și expediate prin e-mail la adresa tender@promolex.md cu mențiunea „Ofertă pentru producția spotului video”.
Asociația Promo-LEX va confirma, printr-un mesaj electronic, recepționarea ofertelor. În lipsa unui mesaj de confirmare, vă rugăm să ne contactați și să vă asigurați că oferta Dvs. a fost recepționată.
Vor fi evaluate doar ofertele complete.
Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.
Pentru informații suplimentare:
Olga Manole, Coordonatoare de Program, Asociația Promo-LEX
E-mail: olga_manole@promolex.md
Tel.: 069177101
www.promolex.md