CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI
Republica Moldova
Denumirea subproiectului
„Fortificarea educației prin cercetare în medicină și farmacie în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” FORCE_Farm”
Nr. Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U2-09 din 27.11.2023
Nr. Referință: MD-USMF-406126-CS-INDV
Titlul sarcinii: „Instruire în domeniul ghidării în carieră”.
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.
În cadrul realizării Proiectului învățământului superior din Moldova, finanțat de către Banca Mondială, Instituția Publică Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a obținut subproiectul „Fortificarea educației prin cercetare în medicină ți farmacie în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” – FORCE_Farm” și respectiv a semnat Acordul de finanțare cu Ministerul Educației și Cercetării și intenționează să aplice o parte din surse pentru servicii de consultanță.
Prin intermediul acestui subproiect IP USMF „Nicolae Testemițanu” își propune realizarea unui set de activități orientate spre modernizarea și dezvoltarea procesului educațional prin fortificarea capacităților tehnico-materiale și prin creșterea abilităților de cercetare a studenților, masteranzilor și doctoranzilor, precum și a tinerilor cercetători.
Una din sarcinile propuse în cadrul subproiectului este realizarea activităților de instruire în în domeniul ghidării în carieră, pentru cadrele didactice și științifico-didactice antrenate în procesul de instruire a studenților la programul de studii „Farmacie”, ce va face posibilă integrarea și facilitarea accesului pe piața muncii prin intervenții specifice a absolvenților, având în vedere complexitatea sistemului farmaceutic practic, ca parte componentă a sistemului de sănătate (activitatea de cercetare prin dezvoltarea medicamentelor noi, producerea medicamentelor în condiții industriale, controlul calității medicamentelor, asistența farmaceutică specializată în condiții de ambulatoriu și staționar, prepararea medicamentelor în farmacie conform prescripției individuale, activități de coordonare a sistemului farmaceutic, controlul și inspectarea activității farmaceutice, dezvoltarea cadrului legislativ, pregătirea cadrelor farmaceutice).
Termenii de referință (TOR) sunt anexați la prezenta Cerere de exprimare a interesului sau pot fi găsiți pe următorul site web: https://usmf.md/ro/evenimente
IP USMF „Nicolae Testemițanu” invită experți eligibili („Experți) să își exprime interesul pentru prestarea serviciilor de instruire în domeniul ghidării în carieră a cadrelor didactice și științifico-didactice prin realizarea a 4 training-uri în acest domeniu a câte 10 persoane (total 40 persoane) cu durata de 4 ore pe zi timp de 2 zile pentru fiecare grup.
Experții interesați vor expedia informații care să demonstreze că au calificările necesare și experiența relevantă pentru prestarea serviciilor de instruire în domeniul ghidării în carieră.
Expertul care urmează să fie selectat trebuie să dețină următoarele calificări:
Se atrage atenția experților interesați asupra secțiunii III, punctele 3.14, 3.16 și 3.17 din „Regulamentul privind achizițiile pentru debitorii IPF” iulie 2016, revizuite în noiembrie 2017 și august 2018 („Regulamentul privind achizițiile publice”), care stabilește politica Băncii Mondiale privind conflictul de interese.
Expertul va fi selectat în conformitate cu metoda „Selecția competitivă deschisă a experților individuali” prevăzută în Regulamentul privind achizițiile.
Informații suplimentare pot fi obținute la adresa de mai jos în timpul orelor de lucru: 8:00-18:00.
Cererile trebuie să includă scrisoarea de exprimare a interesului, CV și o scrisoare de recomandare aferentă (dacă există).
Propunerile trebuie să fie expediate la adresa de mai jos, personal, până la data de: 20.05.2024, ora 15:00, (ora locală a Republicii Moldova), indicând titlul sarcinii pentru care se aplică.
Adresa: or. Chișinău,
Bd. Stefan cel Mare 165, Birou 213
Tel: 022-205-240
E-mail: vadim.juc@usmf.md
Semnătura Managerului de proiect
Tagadiuc Olga ___________________
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”
„Fortificarea educației prin cercetare în medicină și farmacie în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” FORCE_Farm”
Nr. Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U2-09 din 27.11.2023
Nr. Referință: MD-USMF-406126-CS-INDV
TERMENI DE REFERINȚĂ
Titlul sarcinii: „Instruire în domeniul ghidării în carieră”.
Proiectul învățământului superior din Moldova (PÎSM) este un proiect finanțat de Banca Mondială care urmează să fie implementat în perioada mai 2020 - decembrie 2025.
Costul total al creditului este de 35,7 milioane Euro (echivalentul a 39,4 milioane USD) finanțat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare (IDA) și este acordat Republicii Moldova în sprijinul învățământului superior din Moldova.
Obiectivul proiectului este de a îmbunătăți orientarea către piața muncii a instituțiilor de învățământ superior selectate și mecanismele de asigurare a calității.
O componentă a PÎSM este Programul de Îmbunătățire a Învățământului Superior (PÎÎS) care urmează să fie implementat de instituțiile de învățământ superior și colegiile pedagogice selectate pentru a răspunde unora dintre cele mai stringente necesități ale acestora în scopul orientării către piața muncii.
Astfel, pentru realizarea obiectivelor PÎÎS, MEC a semnat cu USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova acordul de subfinanțare a subproiectului „Fortificarea educației prin cercetare în medicină și farmacie în cadrul USMF „Nicolae Testemițanu” – FORCE_Farm”.
Prin intermediul acestui subproiect USMF „Nicolae Testemițanu” își propune realizarea unui set de intervenții orientate spre modernizarea procesului educațional prin fortificarea capacităților tehnico-materiale și prin creșterea abilităților de cercetare a studenților, masteranzilor și doctoranzilor, precum și a tinerilor cercetători. În cadrul subproiectului vor fi optimizate Planul de învățământ la programul de studii Farmacie și curricula disciplinelor, precum și vor fi dezvoltate curricula noi orientate spre creșterea componentei de cercetare ce vor spori nivelul de corespundere a competențelor achiziționate cerințelor pieței muncii în Republica Moldova, dar și a celei internaționale.
Subproiectul propus este orientat spre atingerea următoarelor obiective generale (ODP) și respectiv specifice (OS) după cum urmează:
ODP1: Creșterea capacității instituționale a USMF „Nicolae Testemițanu” de prestare a serviciilor educaționale și instruirii farmaceutice și medicale prin cercetare în vederea formării specialiștilor calificați competitivi pentru domeniul Sănătate (farmacie și medicină):
ODP2: Racordarea finalităților de studii și competențelor în cercetare a absolvenților în domeniul Farmacie și Medicină la cerințele actuale ale pieței forței de muncă:
Obiectivul principal al sarcinii este realizarea activităților de instruire în domeniul ghidării în carieră, pentru cadrele didactice și științifico-didactice antrenate în procesul de instruire a studenților la programul de studii „Farmacie”, ce va face posibilă integrarea și facilitarea accesului pe piața muncii prin intervenții specifice a absolvenților, având în vedere complexitatea sistemului farmaceutic practic, ca parte componentă a sistemului de sănătate (activitatea de cercetare prin dezvoltarea medicamentelor noi, producerea medicamentelor în condiții industriale, controlul calității medicamentelor, asistența farmaceutică specializată în condiții de ambulatoriu și staționar, prepararea medicamentelor în farmacie conform prescripției individuale, activități de coordonare a sistemului farmaceutic, controlul și inspectarea activității farmaceutice, dezvoltarea cadrului legislativ, pregătirea cadrelor farmaceutice).
Serviciile de formare vor include instruirea a 4 grupe a câte 10 persoane (total 40 persoane – cadre didactice și știițifico-didactice) în domeniul ghidării în carieră cu durata de 4 ore pe zi timp de 2 zile pentru fiecare grup.
Pe parcursul realizării contractului Expertul va fi responsabil de următoarele sarcini:
Realizarea sarcinii este planificată pentru perioada aprilie 2024
|
Sarcini, activități, livrabile |
Termen de realizare |
|
Coordonarea cu Beneficiarul a agendei și materialelor didactice utilizate în procesul de instruire în domeniul ghidării în carieră |
Până la 5 zile de la semnarea contractului |
|
Realizarea instruirii în domeniul ghidării în carieră la sediul USMF Nicolae Testemițanu (4 grupe a câte 10 persoane, total 40 persoane – cadre didactice și știițifico-didactice), cu elucidarea următoarele aspecte: § formele de consiliere pe care le oferă un cadru didactic universitar studentului: educațională, psihopedagogică, de orientare în carieră; § motivația de alegere a profesiei și managementul carierei studentului; § în aspect practic: ü vor fi puși în discuție toți factorii care influențează decizia studentului de a alege unul din domeniul farmaceutic – parte componentă a sistemului farmaceutic; ü se vor analiza diverse modalități de ghidare în carieră a studenților, ținând cont de principiul individualității studentului; ü se vor discuta diferite probe psihologice, care identifică sfera de interes a studentului și îl ajută să-și descopere potențialul de realizare profesională. |
Până la 18 zile de la semnarea contractului |
|
Elaborarea și prezentarea după realizarea sarcinii a Actului de prestare a serviciilor. |
Până la 20 zile de la semnarea contractului |
Experiență generală: 50 puncte
Corespunderea cu sarcinile proiectului: 40 puncte
Limbă și experiență: 10 puncte
Expertul va raporta: Expertul contractat va coordona și va raporta activitatea managerului de subproiect și Decanului Facultății de Farmacie.
Aranjamente instituționale: Instituția va pune la dispoziția Expertului toate documentele necesare activității.
Toate datele și informațiile primite în scopul realizării prezentei sarcini trebuie tratate în mod confidențial și urmează să fie utilizate numai în legătură cu executarea acestor Termeni de referință. Toate drepturile de proprietate intelectuală care decurg din executarea acestor Termeni de referință sunt atribuite IP USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova. Conținutul materialelor scrise obținute și utilizate pe parcursul realizării prezentei sarcini nu poate fi divulgat nici unei terțe părți fără autorizația scrisă prealabilă exprimată a IP USMF „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova.
Expertul va trebui să fie eligibil conform Regulamentului privind achizițiile pentru debitorii IPF din iulie 2016, revizuit în noiembrie 2017 și august 2018 (https://www.worldbank.org/en/projects-operations/products-and-services/brief/procurement-new-framework).
Semnătura Managerului de proiect
Tagadiuc Olga___________________