Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2024.
Cadrul general
Fundația Est-Europeană este o organizație neguvernamentală, non-profit, constituită la nivel național în conformitate cu legislația Republicii Moldova (înregistrată de Ministerul Justiției al Republicii Moldova la data de 03 noiembrie 2009).
Scopul
Scopul acestei solicitări de oferte comerciale este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie pentru achiziționare de combustibil pentru necesități curente pe parcursul anului 2024.
Sarcina tehnică
Modelul autoturismului: Suzuki S-Cross, Volkswagen Passat
Tipul combustibilului Benzină
Consum mediu lunar în litri: 150 l
Criterii de selecție a companiei:
Dosarul de aplicare trebuie să conțină următoarea informație şi documente:
Important! Fundația Est-Europeană este instituție implementatoare de proiecte tehnice, livrările în cadrul cărora, sunt scutite de TVA, în conformitate cu HG nr. 246 din 08 aprilie 2010 ”cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică și investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte”.
Termenii de Referință îi puteți accesa aici:
Termenul limită de depunere a ofertelor comerciale este: 20 decembrie 2023.
Pentru întrebări și clarificări vă rugăm să ne contactați pe adresa de e-mail concurs@eef.md sau la numărul de telefon (022) 23 53 43, ext. 115.