
Centrul Educațional PRO DIDACTICA
anunță
concurs de contractare a de servicii pentru dezvoltarea unui produs video care să prezinte și să promoveze rezultatele proiectului Fundației pentru copii Pestalozzi Promovarea și dezvoltarea Educației Interculturale în formarea inițială a cadrelor didatice, faza a II-a
(TERMEN EXTINS: 16 octombrie)
Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice (Faza a II-a) abordează problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, din 4 universități (ciclul licență) și 3 universități (ciclul masterat) – de management al claselor multiculturale, cu elevi care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi-/interculturală. În prezent, există atât necesitatea, cât și dorința, deschiderea instituțiilor de învățământ superior de a iniția/dezvolta cursuri universitare la programele de master și licență în domeniul educației interculturale, în vederea abilitării tinerilor pentru aprecierea diversității, a îmbunătăţirii și valorificării avantajelor comunicării interculturale.
Scopul: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale a copiilor și a tinerilor.
Centrul Educațional PRO DIDACTICA anunță concurs de selectare a unei companii care prestează servicii de producere de videouri.
În vederea formulării ofertei tehnice și financiare, a se studia Termenii de referință.
A se expedia dosarele la adresele de email: vscurtu@prodidactica.md și cbujac@prodidactica.md cu specificarea „Concurs produs video EIC”. Telefoane de contact: 069103926, 069233782.
Termen-limită de depunere a dosarului: 16 octombrie 2023.