Nr. ref. 19 din 07.10.2022
Context
În contextul adoptării unui nou Cod Electoral din Moldova, Asociația Promo-LEX va implementa o campanie de informare. Scopul acesteia este de a informa societatea despre prevederile noului Cod Electoral din Moldova și de a contribui la creșterea nivelului de înțelegere a noilor reglementări în rândul populației. Campania este parte a proiectului “Advocacy pentru un nou Cod Electoral în Moldova”, implementat de Asociația Promo-LEX cu suportul financiar al Uniunii Europene și al Organizației Internaționale a Francofonie.
Scopul Concursului
Asociația Promo-LEX va selecta o companie care va produce o serie de materiale multimedia. Obiectivul principal al materialelor va fi informarea societății despre prevederile noului Cod Electoral din Moldova pentru a contribui la creșterea nivelului de înțelegere a noilor reglementări în rândul populației.
Candidați eligibili
În cadrul concursului pot să participe companii, studiouri și ateliere media (persoane fizice și/sau juridice).
Perioada și termenii de executare a contractului:
Contractul cu ofertantul selectat va fi semnat, estimativ, pe 20 octombrie 2022;
Termen limită pentru livrarea materialelor multimedia: 30 noiembrie 2022
Caiet de sarcini:
Cerințe față de candidați:
Procedura de aplicare
Dosarul de aplicare trebuie să includă:
Note!
* În cazul în care serviciile propuse în ofertă urmează a fi realizate de către doi sau mai mulți prestatori (persoane juridice separate), care aplică în cadrul acestui concurs într-o singură Ofertă, acest fapt trebuie indicat expres în ofertă. În așa caz, oferta trebuie să includă datele de contact și tot pachetul de documente, indicat în termenii de referință, pentru fiecare prestator în parte.
* Asociația Promo-LEX își rezervă dreptul, în limita fondurilor disponibile și a condițiilor expuse/aprobate de către donatori, să modifice cantitatea și specificațiile produselor multimedia sus menționate.
Evaluarea dosarelor
În baza dosarelor recepționate, Asociația Promo-LEX va selecta o companie pentru producția materialelor multimedia.
Evaluarea se va efectua în baza următoarelor criterii:
Termenul limită de prezentare a dosarelor de aplicare este 17 octombrie 2022, ora 10.00.
*Dosarele depuse după termen nu vor fi examinate. Vor fi evaluate doar dosarele complete. Doar ofertanții preselectați vor fi contactați.
Dosarele de aplicare trebuie prezentate în format electronic și expediate prin e-mail la adresa tender@promolex.md cu mențiunea „Ofertă pentru elaborarea produselor multimedia”.
Pentru mai multe detalii contactați:
Mariana Novac, Coordonatoare de Program, tel. 069339700, e-mail: mariana.novac@promolex.md
--
Asociația Promo-LEX este o organizație non-guvernamentală, apolitică și nonprofit, înregistrată la Ministerul Justiției al Republicii Moldova la 19 iulie 2002. Misiunea Asociației Promo-LEX este de a contribui la dezvoltarea democrației în Republica Moldova, inclusiv în regiunea Transnistreană, prin promovarea și apărarea drepturilor omului, monitorizarea proceselor democratice și consolidarea societății civile.