Solicitare ofertă servicii
AO „Agenția Regională de Dezvoltare Durabilă Orhei” lansează invitația de participare la tender cu privire la selectarea unei organizații sau companii care să realizeze un curs de instruire Start-up “De la idee la business plan” pentru antreprenorii începători sau antreprenorii care deja activează în raioanele Orhei și Telenești. Obiectivul programului este de a oferi participanților competențe fundamentale în vederea planificării afacerii și elaborării de business planuri. Prin urmare, la încheierea cursului și a sesiunilor de coaching cel puțin 60% din participanți vor avea business planul propriei afaceri definitivat. Cursul va fi desfășurat estimativ în perioadele: decembrie 2021– februarie 2022; Candidații selectați vor fi disponibili să desfășoare cursurile online, offline sau în format hibrid în dependență de situația epidemiologică din țară în perioada desfășurării cursurilor.
Programu dat are loc în cadrul proiectului „Centrul de Suport în Afaceri Orhei – promotor al dezvoltării businessului mic și mijlociu”, finanțat de către Uniunea Europeană, cofinanțat de Suedia, prin intermediul Fundației Est Europene.
Scopul acestei solicitări este de a identifica, iar ulterior de a contracta o companie sau organizație pentru prestarea serviciilor de instruire Start Up privind planificarea și dezvoltarea afacerii în cadrul proiectului ”Centrul de Suport în Afaceri Orhei – promotor al businessului mic și mijlociu”.
Pentru a realiza scopul programului, compania/organizația selectată va presta servicii de training și coaching, astfel încât beneficiarii să devină capabili să: identifice și dezvolte ideea de afaceri într-un business plan. Cursul “De la idee la business plan” va fi format din 7 zile de traininguri și drept obiectiv este: dezvoltarea de noi abilități și cunoștințe într-un mod cât mai eficient cu scopul de a-i ajuta pe cei care beneficiază de acest program să-și organizeze ideile de afaceri într-un business plan pentru propria afacere.
La încheierea cursului, participanților li se vor oferi câte 2 ore de coaching individual în scopul perfecționării business planului astfel încât acesta să devină reper în activitate, dar și să poată fi aplicat către diverse programe pentru obținerea finanțării sau creditării. Coachingul va presupune furnizarea de sfaturi, recomandări și ghidare în procesul de ajustare a business planului și a competențelor dobândite pe parcursul cursului.
Pentru realizarea obiectivelor, contractantul va avea următoarele sarcini:
|
N.B. Numărul de facto a orelor necesare pentru coaching urmează a fi stabilit de comun acord între organizația beneficiară și companie după o analiză preliminară a grupului beneficiarilor incluși la curs.
6. Criterii de selecție a companiei:
Organizație/Companie înregistrată pe teritoriul Republicii Moldova;
Dosarele de tender pot fi aplicate la adresa electronică ardd.orhei@gmail.com sau depuse în format printat la sediul A.O. ARDD Orhei: mun. Orhei, str. Vasile Lupu 13, până la data de 17 noiembrie 2021.
Dosarele vor fi vizate de semnătura persoanei autorizate și ștampila.
Doar aplicanții selectați vor fi contactați. Dosarele incomplete nu vor fi evaluate.
Informații suplimentare:
Pentru clarificări persoana de contact este Lupan Elena,
director AO ARDD Orhei
Tel: 069376012
Data: 02.11.2021
Anexa 1
Model de ofertă:
Informații despre ofertant:
|
Denumirea companiei/organizației: |
|
|
Persoană de contact: |
|
|
Telefon/ email de contact: |
Oferta financiară:
|
№ d/r. |
Denumire serviciu |
Unitatea de măsură |
Cantitatea |
Preț unitate |
|
1. |
Servicii de instruire în cadrul Cursului Start Up “De la idee la business plan” (1zi de training – 6 ore) |
traininguri |
7 |
|
|
2. |
Servicii de coaching individual cu participanții în vederea definitivării planului |
ore |
1 |
Data: ___________________ Semnătura: ______________
Numele, Prenumele: ___________________ L.Ș.