
Asociația Obștească (AO),,PLAI’’ este beneficiara Programului de granturi locale al Uniunii Europene și implementează proiectul ,,Eficientizarea energetică a grădinițelor din satele Corpaci și Viișoara,raionul Edineț “ în satele Corpaci și Viișoara, raionul Edineț, Regiunea Nord.
Programul de granturi locale este lansat în baza Cadrului Unic de Sprijin a UE, acordat pentru Republica Moldova (2017-2020) din cadrul Instrumentului European de Vecinătate, prin intermediul proiectului „Abilitarea cetățenilor din Republica Moldova” (2019-2021), finanțat de către Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Partenerii proiectului pentru regiunea Nord sunt AO Pro Cooperare Regională și AO CASMED.
#ÎmpreunăMaiPuternici #EU4Moldova, #EU4CivilSocietyMD, #CSOActionMoldova, #DezvoltareRegionala,@GIZMoldova @procore.md
Pentru realizarea proiectului ,,Eficientizarea energetică a grădinițelor din satele Corpaci și Viișoara, raionul Edineț”cu success, AO„PLAI” din satul Viișoara, r-nul Edineț invită în mod repetat agenții economici specializați să prezinte oferte pentru participare în concursul de atribuire a contractului pentru următoarele lucrări: „Lucrări de construcții și montare a două Centrale electrice fotovoltaice în s.Viișoara și s.Corpaci, r-nul Edineț”.
Cererea de Oferte este deschisă tuturor entităților eligibile, care sunt interesate să participe.
Ofertele persoanelor juridice înregistrate în Republica Moldova se depun în plic sigilat până la data de 19 februarie 2021, ora 1700, ora locală a RM, la sediul AO „PLAI ” s.Viișoara, r-nul Edineț, în incinta Primăriei Viișoara .
Condiții de participare la concurs: Participanții la concurs vor prezenta în două plicuri separate oferta tehnică și cea financiară.Oferta financiară va fi deschisă doar în cazul în care ofertantul promovează evaluarea tehnică a ofertei.
Oferta tehnică va cuprinde următoarele documente:
Oferta financiară va fi prezentată sub formă de deviz de cheltuieli utilizând metoda de recurs:
Criterii de selectare:
Aplicarea dosarelor:
Ofertele vor fi depuse în plic sigilat cu mențiunea „Lucrări de construcții și montare a două Centrale electrice fotovoltaice în s.Viișoara și s.Corpaci, r-nul Edineț”.
Oferta - în original, în MDL, la cota „zero” TVA;
Termenul limită: pînă la data de 19 februarie 2021, ora 1700, ora locală a RM, la sediul AO „PLAI”, s.Viișoara, r-nul Edineț, sediul Primăriei Viișoara.
Orice ofertant are dreptul de a participa la deschiderea ofertelor, la prezentarea unei scrisori de delegare semnate de conducătorul operatorului economic.
Condiții contractuale:
Caietele de sarcini le puteți obține de la adresa de e-mail - galvasilestroiescu@gmail.com
Pentru informații suplimentare , puteți contacta persoanele responsabile :