Achiziții de bunuri și contractări de servicii

Detalii
Categorie: Achiziție bunuri, Contractare Servicii
24/02/2020

Selectarea unui expert/unei experte în domeniul fiscal pentru elaborarea raportului analitic cu privire la serviciile de îngrijire a copilului la locul de muncă

Acest anunț este arhivat.
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.

Screenshot 1

Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare (CPD) anunţă lansarea competiţiei deschise pentru selectarea unui expert/unei experte în domeniul fiscal pentru  elaborarea raportului analitic cu privire la serviciile de îngrijire a copiilor la locul de muncă. Raportul este elaborat în cadrul programului „Abilitarea Economică a Femeilor”, ce este implementat de Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare în cooperare cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Femei (UN Women), finanțat de către Guvernul Suediei și UN Women.

Descrierea proiectului:

Obiectivul proiectului ”Abilitarea Economică a Femeilor” este consolidarea capacităților Parlamentului și Guvernului în elaborarea și implementarea legilor, politicilor și serviciilor cu impact pozitiv asupra venitului femeilor și angajării decente a acestora, și să recunoască, să reducă și să redistribuie munca neremunerată de îngrijire.   

Obiectivul concursului:

Obiectivul este selectarea unui expert/unei experte în domeniul fiscal pentru participarea în elaborarea raportului analitic cu privire la serviciile de îngrijire a copilului la locul de muncă.

Context:

În contextul implementării Strategiei naționale pentru asigurarea egalității între femei și bărbați, cât și a Strategiei naționale de ocupare a forței de muncă, care își propun să diminueze inegalitățile privind ocuparea femeilor și bărbaților în câmpul muncii, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în colaborare cu UN Women Moldova și Centrul Parteneriat pentru Dezvoltare au convenit întru elaborarea unui Regulament privind crearea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor la locul de muncă.

Ca urmare, echipa CPD a elaborat analiza cadrului legislativ privind oportunitățile de creare a astfel de servicii la locul de muncă, care urmează a fi completată cu standarde minime sanitare, cu setul minim de activități și norme necesare din punct de vedere educațional, cât și cu recomandările din punct de vedere fiscal privind deschiderea serviciilor alternative de îngrijire a copiilor la nivel de întreprindere.

Sarcinile concrete includ:

  • Elaborarea mecanismului privind deducerea fiscală a cheltuielilor angajatorilor pentru serviciile alternative de îngrijire a copiilor ce sunt acordate persoanelor angajate (crearea/funcționarea/contractarea la persoane terțe) (serviciile a se vedea în tabelul ce urmează);
  • Analiza experiențelor internaționale și naționale privind deductibilitatea fiscală a cheltuielilor privind serviciile alternative de îngrijire a copiilor la nivel de întreprindere.

Număr maxim de zile de lucru: 20 zile

Raportul comprehensiv va fi elaborat în colaborare cu o echipă de 4 experți din domeniile juridic, educațional și sanitar. Acesta va fi lansat prin intermediul unui eveniment public, inclusiv o conferință de presă.

Plata pentru serviciile prestate: Persoana selectată va activa prin contract de prestare servicii, fiind remunerată prin virament bancar în MDL, după livrarea următoarele produse:

Produsul livrat

Data Limită

Schița Raportului de Analiză aprobat de echipa CPD

15 martie 2020

Raportul Final de Analiză

03 aprilie 2020

Cerinţe faţă de candidaţi:

- Studii superioare în domeniul: economic/contabil/ fiscal (Obligatoriu);

- Experiență în elaborarea și livrarea studiilor calitative de analiză;

- Experiență în elaborarea rapoartelor similare  de analiză prin prisma fiscalității;

- Abilităţi excelente de comunicare (în special, expunere clară în scris) și prezentare.

Candidații interesați vor expedia la adresa de e-mail: Ermolenco Alexandra al.ermolenco@gmail.com şi

Rodica Ivașcu rodica.ivascu@gmail.com următoarele:

- CV-ul;

- Lista studiilor elaborate și livrate (Ataşat model);

- Metodologia de lucru privind sarcinile propuse;

- Oferta financiară, remunerarea estimată în MDL, inclusiv taxele (va fi completat modelul din Anexa 3);

- Declarația de Integritate a CPD ( Anexa 4).

Termenul limită de prezentare a ofertelor este  03 martie 2020.

 

Persoană de contact: Alexandra Ermolenco, e-mail: al.ermolenco@gmail.com  tel. 022-23-70-89.

Pentru mai multe detalii, vedeți Termenii de referință: http://progen.md/files/6421_tor_expert_in_domeniul_fiscalitatii.docx

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

UN Women UN Women
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei

Articol precedent: Purchase of 10 laptops Precedent Articolul următor: EcoVisio anunta tender pentru producerea spoturilor video si audio Următor