Fetele și femeile din Republica Moldova pot beneficia de o nouă oportunitate oferită în cadrul programului DigitalSafeguard: până la 10 ore de suport și consiliere psihologică individuală, desfășurate într-un spațiu sigur, confidențial și profesionist.
Inițiativa vine în completarea cursului online de siguranță digitală lansat de ATIC, în parteneriat cu ARTICLE 19 Europe, și răspunde nevoii de sprijin emoțional pentru persoanele care s-au confruntat direct sau indirect cu experiențe dificile în mediul digital.
Hărțuirea online, intimidarea, abuzul bazat pe imagini, atacurile asupra securității personale, expunerea neautorizată a datelor sau presiunea generată de contexte digitale sensibile pot avea efecte care depășesc dimensiunea tehnică a siguranței online. Stresul, anxietatea, epuizarea emoțională, teama sau pierderea încrederii sunt realități care necesită atenție, sprijin și intervenție adecvată.
Prin această componentă, programul DigitalSafeguard oferă fetelor și femeilor eligibile acces la sesiuni individuale de suport psihologic, adaptate nevoilor fiecărei beneficiare. Sesiunile vor fi susținute de specialiști calificați și se vor desfășura online și/sau în format hibrid, în funcție de disponibilitate și necesități.
Suportul psihologic poate viza situații asociate cu hărțuirea și intimidarea online, stresul și anxietatea generate de experiențe digitale, epuizarea emoțională, presiunea resimțită în activități sau contexte sensibile, precum și alte provocări care afectează starea de bine și sentimentul de siguranță personală.
Participarea este voluntară, iar conținutul discuțiilor rămâne confidențial. Echipa proiectului va păstra doar o evidență administrativă minimă privind numărul de sesiuni și orele oferite, fără divulgarea informațiilor personale discutate cu specialistul.
Sesiunile vor fi disponibile în perioada iunie-august 2026, în limita orelor disponibile.
Fetele și femeile interesate pot completa formularul de exprimare a interesului aici: [link de înregistrare].
Programul DigitalSafeguard este implementat de ATIC, cu sprijinul ARTICLE 19 Europe, și urmărește consolidarea rezilienței digitale, sprijinirea grupurilor vulnerabile și promovarea unui mediu online mai sigur, mai incluziv și mai respectuos pentru fete și femei.
Persoană de contact:
Viorica Bordei, Manager Comunicare, ATIC
vbordei@ict.md