Organizații vizate:
Alternanţele între etapele de expansiune economică şi cele de recesiune la nivelul activităţii economice dintr-o ţară, reprezintă un fenomen care nu lasă indiferent nici un element al societăţii. Succesiunea în timp a fazelor care marchează schimbarea condiţiilor şi a rezultatelor creşterii economice, sunt imprimate de mişcarea unor factori de natură economică, socială, politică , tehnologică şi regulatorie. Iar aceștia intensifică contrastul diferitor tipuri de crize. Factorul determinant fundamental al crizei actuale cu care se confruntă majoritatea economiilor lumii este politica inflaționistă de la începutul anilor 2000. Efectele politicii de expansiune monetară au fost acutizate de distorsionarea stimulentelor care modelează comportamentul agenților economici, ale instituțiilor financiar‐bancare în primul rând. Iar într-o lume plată, efectele crizei statelor puternice se resimt nemijlocit și în restul țărilor lumii.
În aceste condiții nu se caută declanșatorul crizei, dar responsabilul pentru anihilarea acesteia. Tocmai din aceste considerente, instituțiile responsabile ale statului urmează să mobilizeze toate resursele pentru revenirea societății cît mai rapid de pe urma efectelor crizei.
O formulă industrială funcţionabilă, ca sistem şi efect, este reprezentată de modelul parcurilor industriale, care este rezultatul concentrării competențelor de ordin intelectual, inovativ și legal.
Parcul industrial este teritoriul delimitat ce dispune de infrastructură tehnică şi de producţie, în care se desfăşoară activităţi economice, preponderent producţie industrială, prestare de servicii, valorificare a cercetărilor ştiinţifice şi/sau dezvoltare tehnologică într-un regim de facilităţi specifice în vederea valorificării potenţialului uman şi material al unei regiuni.
Acest model de concentrare a potenţialului investiţional s-a bucurat de o largă aplicabilitate în statele care au trecut prin transformări economice calitative în procesul aderării la Uniunea Europeana, precum Ungaria, Polonia, Slovacia, Romania. Şi este viabil şi de perspectivă şi pentru Republica Moldova, mai ales în contextul în care Republica Moldova a moştenit platforme gigantice industriale de la fosta Uniune Sovietică (foste fabrici de zahăr, uzine de tractoare, întreprinderii producătoare de echipamente și utilaje, etc), care la moment nu sunt decât nişte centre de cost, atât pentru proprietarii acestora cât şi pentru autorităţile locale şi centrale.
Parcurile industriale, în țările sus menționate au fost gîndite atît ca structură cît și ca materie de facilități. Iar cadrul regulatori reprezintă baza pentru un model funcțional al parcurilor industriale.
În condițiile Republicii Moldova, pînă la adoptarea primei legi cu privire la parcurile industriale, Legea nr. 162 din 13 iulie 2007 (Legea nr. 162), practic nu exista nici o formă structurală care valorifica cu eficienţă platformele industriale de dimensiuni mari, cu excepţia companiei CAAN din oraşul Străşeni. S.A. „CAAN”, anterior MFC „Maşfrigcomplect” este fondată în conformitate cu Legea cu privire la privatizare (nr. 627-XII din 04.07.1991, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi (nr. 845-XII din 03.01.1992) şi alte acte normative ale Republicii Moldova conform declaraţiei de constituire din 28 septembrie 1995. În anul 1996 compania a fost supusă restructurării prin aprobarea de către Consiliul Creditorilor de Stat a Planului de restructurare. Din momentul realizării Planului de restructurare şi până în prezent unul din principale genuri de activitate ale Societăţii este darea în locaţiune a încăperilor productive, auxiliare, altor maşini, utilaje şi echipamente. În prezent compania „CAAN” este organizată în formă de societate pe acţiuni, care, de fapt, a activat după principiul unui parc industrial.[1]
Revenind la cadrul regulatoriu, Legea nr. 162 se orienta în exclusivitate la crearea şi funcţionarea parcurilor industriale în baza bunurilor proprietate publică, retrase de la întreprinderile de stat, întreprinderile municipale sau de la societăţile pe acţiuni, în care statul sau autoritatea administraţiei publice locale deţine cel puţin 75% din acţiunile cu drept de vot sau pe teren liber care aparţine statului sau autorităţilor administraţiei publice locale. Rolul investitorului privat fiind redus doar la finanţarea creării infrastructurii tehnice şi de producţie a parcului industrial şi respectiv la administrarea parcului industrial. În temeiul Legii nr. 162 a fost creat un singur parc industrial în localitatea Căinari conform Hotărârii Guvernului nr. 988 din 26 august 2008, care de facto nu a funcţionat şi confirmă ineficienţa practică a Legii nr. 162.
Concentrarea în cadrul parcurilor industriale a diferitor întreprinderi rezidente, este stimulată de necesitatea eficientizării sectorului industrial şi valorificării potenţialului acestuia, dezvoltării social-economice a anumitor regiuni, atragerii investiţiilor, implementării tehnologiilor moderne, utilizării mai eficiente a bunurilor aflate în patrimoniul public. Toate acestea au determinat focusarea eforturile regulatorii asupra perfecţionării cadrului legal cu privire la parcurile industriale şi înlocuirii conceptelor deficitare prevăzute de Legea nr. 162 cu altele noi. Astfel, la 15 iulie 2010, Parlamentul Republicii Moldova adoptă o nouă lege cu privire la parcurile industriale, şi anume „Legea nr. 182”, care abrogă Legea nr. 162, modifică conceptul de parc industrial şi stabileşte noi reguli de creare şi funcţionare a parcurilor industriale.
Legea nr. 182 oferă, în mod structurat în cadrul articolului 12, facilităţi conturate la crearea şi funcţionarea parcurilor industriale, optimizează procedura de creare a parcurilor industriale, oferă suport tehnic şi consultativ şi permite investitorilor privaţi să participe cu drepturi depline la crearea parcurilor industriale, inclusiv în baza bunurilor şi din mijloacele proprii.
Noua lege a determinat iniţierea procedurilor de creare a mai multor parcuri industriale atît la iniţiativa autorităţilor publice cît şi a investitorilor privaţi. În acest sens, la iniţiativa Ministerului Economiei au fost elaborate studiile de fezabilitate şi întreprinşi primii paşi în vederea creării parcurilor industriale atât pe platforme industriale solide (S.A. Răut, oraşul Bălţi; S.A. Uzina de maşini de salubritate Făleşti; fosta Asociaţie de producţie Uzina de tractoare din Chişinău), cât şi pe zone de tip green field (parcul industrial din raionul Edineţ, raionul Cantemir, raionul Hînceşti). Suplimentar, Ministerul Economiei a venit cu propunerea de a revitaliza parcul industrial din localitatea Căinari, creat în baza Legii nr. 162. Acesta urmează să se întindă pe o suprafaţă de 23,44 hectare, iar Primăria oraşului Căinari este dispusă, după necesitate, să contribuie prin alocarea unui bloc administrativ pentru administraţia parcului şi a unei clădiri cu 5 etaje pentru prestarea serviciilor hoteliere sau cazare angajaţilor potenţialelor rezidenţi ai parcului industrial. Totodată, oportunităţile stabilite în Legea nr. 182 a cointeresat și agenţii economici privaţi care au inițiat procedurile de creare a parcurilor industriale în mai multe localități: în raionul Drochia (contract încheiat între compania elveţiana Mercando Green Technology AG şi SRL BioEnerAgro), raionul Orhei, raionul Ocniţa, oraşul Frunză (fosta Fabrică de Zahăr Frunză), etc.
În temeiul cadrului legal existent se conturează cîteva modalități de creare a parcului industrial reieșind din statutul juridic al inițiatorului. Astfel, parcul industrial se creează la inițiativa:
Investitorul privat străin nu va putea de sine stătător solicita crearea parcului industrial ci va fi obligat să creeze sau să participe la capitalul social al unei societăţi comerciale rezidente.
Deşi la nivel de reglementare toate tipurile de societăţi comerciale prevăzute de legislaţie, inclusiv societăţile în nume colectiv şi societăţile în comandită, au posibilitatea de a iniţia procesul de creare a parcului industrial, atunci la nivel practic cel mai des calitatea de iniţiator o vor avea societăţile pe acţiuni şi societăţile cu răspundere limitată care au în proprietate terenuri şi infrastructură, sau le deţin cu drept de folosinţă, sau doresc să obţină în folosinţă terenuri pe care să construiască infrastructura necesară funcţionării parcului industrial.
Modelul de funcţionare a parcurilor industriale îşi are specificul său, fiind diferit de cel al altor structuri reglementate de legislația naționala orientate spre îmbunătățirea climatului investițional, ca zonele economice libere, parcurile științifico-tehnologice sau incubatoarele științifice. Structural, în cadrul parcului industrial activează:
Realitățile curente demonstrează că afacerea parcurilor industriale trebuie regîndită din perspectiva inovaţiei, mai ales în condiţiile în care Republica Moldova înregistrează progrese modeste la capitolul competitivităţii bunurilor şi serviciilor. Companiile inteligente realizează că a rămâne competitiv înseamnă a inova în toate aspectele afacerilor. Administratorul parcurilor industriale trebuie să chibzuiască în asemenea fel strategia de dezvoltare a acestora, încât să aducă valoare tuturor părţilor implicate (întreprinderi rezidente, întreprindere administratoare, autorităţi publice locale, autorităţi centrale, iar în primul rând clienţilor). Inovaţia, la urma urmei, nu este doar un produs al ştiinţei şi al invenţiei. Creaţia împreună cu clientela, producerea de valoare pe bază de colaborare împreună cu partenerii şi optimizarea lanţurilor de distribuţie sunt în mod egal esenţiale. Tot despre notorietatea inovaţiei la acest capitol poate fi revăzut Avizul Comitetului Economic şi Social European privind parcurile tehnologice, industriale şi ştiinţifice europene în contextul gestionării crizei, al pregătirii perioadei post-criză şi al strategiei post-Lisabona (aviz suplimentar).
Elementul obligatoriu pentru crearea şi funcţionarea parcului industrial este terenul pe suprafaţa căruia urmează să se dezvolte infrastructura necesară funcţionării parcului industrial. Conform art. 5 din Legea nr. 182, terenul, împreună cu clădirile şi utilităţile parcului industrial, trebuie să corespundă următoarelor condiţii cumulative:
Aceleaşi condiţii au fost prevăzute şi de Legea nr. 162, care suplimentar impunea şi obligativitatea “îndeplinirii condiţiilor tehnice privind protecţia mediului”, or această obligaţie se include în principiile de bază ale protecţiei mediului stabilite de legislaţia ecologică pentru oricare persoană şi repetarea ei în Legea nr. 182 nu este necesară.
Suntem în prezența unei preluări regulatorii din art. 2 al Legii României nr. 490 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industrial, care suplimentar la condițiile cumulative prevăzute mai sus stabileşte ca suprafaţa terenului să fie de cel puţin 10 ha şi nu 5 ha ca în Republica Moldova, iar prin accesul la căile de transport se subînţelege accesul la un drum european sau naţional. Suplimentar, este necesar ca terenul pe care va fi amplasat parcul industrial să se afle în proprietatea sau folosinţa întreprinderii administratoare pentru un termen de cel puţin 30 de ani. Asemenea prevedere se regăseşte în legislaţia României, dar nu şi în Legea nr. 162.
În aceste condiții parcurile industriale ar rezolvă parțial o problemă sensibilă a Republicii Molodva – infrastructura drumurilor și accesul la utilități. Iar, în condițiile crizei dezvoltarea căilor de comunicații reprezintă un factor determinant pentru îmbunătățirea indicatorilor macroeconomici ai țării.
Pentru crearea parcului industrial urmează a fi parcurse următoarele etape obligatorii:
Conform Legii nr. 182, parcul industrial activează pe o perioadă de 30 de ani, în timp ce Legea nr. 162 prevedea un termen de la 15 la 50 de ani cu posibilitatea de prelungire pe o nouă perioadă de 20 de ani. Pentru a asigura o stabilitate mai înaltă a investiţiilor efectuate de întreprinderea administratoare şi de rezidenţii parcului industrial este recomandabilă majorarea termenului de acordare a titlului de parc industrial de la 30 la 50 de ani. Oricum, beneficierea de facilităţile de maxim interes prevăzute de Legea nr. 182 (e.g. scutirea de la plata tarifului pentru excluderea bunurilor din circuitul agricol; obţinerea cu titlu gratuit a bunurilor proprietate publică; privatizarea terenului aferent) poate fi realizată şi în termen de 30 de ani. În orice caz, majorarea termenului de activitate a parcului industrial urmează a fi făcută concomitent cu modificarea corespunzătoare a termenului minim de aflare a terenului pe care urmează a fi amplasat parcul industrial în proprietatea sau folosinţa întreprinderii administratoare.
Disponibilitatea investitorilor de a cheltui mijloace financiare considerabile în vederea creării infrastructurii parcurilor industriale poate fi alimentată doar de stimulente cuantificabile şi proporţionale investiţiilor ce urmează a fi efectuate. Legea nr. 182 prevede o serie de facilităţi menite să menţină interesul investitorilor faţă de parcurile industriale. O parte din aceste facilităţi au fost prevăzute şi de Legea nr. 162, dar reieşind din modelul parcului industrial reglementat de noma anterioară s-au dovedit a fi ineficiente.
Art. 12 din Legea nr. 182 stabileşte în mod structurat facilităţile acordate întreprinderii administratoare şi rezidenţilor parcului industrial, după cum urmează:
În situaţiile de criză economică când disponibilitatea agenţilor economici de a face investiţii în infrastructură este semnificativ diminuată, menţinerea interesului faţă de parcurile industriale se poate realiza doar prin acordarea unor facilităţi sesizabile întreprinderii administratoare şi rezidenţilor parcului industrial, în special de ordin fiscal. În acest sens, ar fi binevenită implementarea amânării plăţii TVA la materialele şi echipamentele importate în scopul construirii infrastructurii şi utilităţilor comune ale parcului industrial precum şi introducerea altor facilităţi fiscale (e.g. diminuarea sau excluderea impozitului pe bunurile imobiliare sau a cotei impozitului pe venit), mai ales că începând cu anul 2012 va fi reintrodus impozitul pe venit pentru persoanele juridice care practică activitate de întreprinzător. De asemenea, parcul industrial nu trebuie văzut doar ca o platformă ce asigură infrastructura necesară desfășurării diferitor genuri de activități economice de către întreprinderile rezidente, dar acesta trebuie să asigure un cadru care este orientat și spre întreprinderile rezidente, cu un set complex de facilități de ordin fiscal și managerial.
Necesitatea promovării și susținerii prin măsuri continue a parcurilor industriale, va permite întreprinderilor autohtone de a implementa tehnologii performante, de a dobîndi know – how – uri menite de a reconcilia dezvoltarea economică cu orientarea socială (a forței de muncă). Totodată, parcurile industriale ar permite obținerea fondurilor europene în scopul de a ridica nivelul competitivității întreprinderilor autohtone. De asemenea, atragerea companiilor transnaționale în vederea desfășurării activității economice în parcul industrial, poate contribui la reformarea mediului de afaceri, adoptarea unor bune practici de comerț fundamentate pe eficiență, eficacitate și etică managerială.
Pentru a obține rezultate bazate de fapte, se recomandă ca în cadrul fiecărui parc industrial să existe cetre de calificare personală. De asemenea, cooperarea întreprinderilor rezidente cu centrele științifice, universități și întreprinderi care transferă cunoștințe, cum ar fi cele din industria consultanței în management, este o etapă esențială pentru ca parcurile industriale să fie valorificate și să aducă rezultate.
Dar nu în ultimul rînd, parcurile industriale trebuie promovate insistent, iar platforma acestora să servească drept locație a diferitor expoziţii naţionale şi internaţionale.
analiză realizată de Stratan Dumitru
Consultant Management Strategic ProConsulting
Cercet. științ. Institutul de Economie, Finanțe și Statistică
Organizații vizate: