Povești de Succes

Detalii
25/09/2026
Dezvoltare comunitară și regională

Bunica și Bunelul Fest 2026: un loc pentru dialog între generații

Banner (5)

La un festival al bunicilor te-ai aștepta ca vârstnicii  să fie în centrul atenției. Și au fost. Numai că, de data aceasta, lângă ei au stat și tinerii.

La „Bunica și Bunelul Fest” 2026 au participat cinci grupuri intergeneraționale din Pelivan, Ocnița, Dondușeni, Rîbnița, Tiraspol și Dubăsari. Tineri și seniori care, în ultimele luni, s-au întâlnit în comunitățile lor, au lucrat împreună și au descoperit că diferența de vârstă nu înseamnă neapărat și distanță între oameni.

Unii au venit cu bijuterii și obiecte lucrate manual, alții au pregătit ateliere sau au urcat pe scenă cu o piesă de teatru. Iar printre toate aceste activități, cel mai important, tinerii și vârstnicii au dialogat , au împărtășit experiențe și au creat amintiri comune. 

Pentru Grupul Intergenerațional din Dubăsari, festivalul a fost și o ocazie de a trece din rolul de participanți în cel de gazde ale unui atelier. Dacă anul trecut membrii grupului au venit ca oaspeți și spectatori, anul acesta au pregătit propriul atelier de confecționare a păpușilor-motancă (păpuși tradiționale ucrainene făcute manual din fire textile, fâșii de pânză și ață, fără cusut și, de regulă, fără chip desenat).

Au pregătit seturi pentru două modele de păpuși, iar peste 20 de participanți au plecat acasă cu păpușile făcute chiar de ei.

La atelier au participat și copii de numai patru ani, dar și persoane cu necesități speciale. Pentru Elena Stepanova, în vârstă de 66 de ani, această experiență a arătat cât de mult poate însemna colaborarea.

„Datorită acestei activități comune, care nu a fost deloc simplă, au devenit o echipă adevărată”, ne spune doamna Elena.

În momentele mai dificile, membrii grupului s-au sprijinit reciproc, fiecare încercând să contribuie și să ajute cu ceea ce putea. „Am simțit coeziunea și o muncă de echipă foarte bine coordonată.”

De la o ediție la alta, rolul lor s-a schimbat: anul trecut au venit să descopere, iar anul acesta au revenit pentru a-i învăța pe alții. 

Pentru Grupul Intergenerațional din Pelivan, festivalul a fost ocazia de a transforma îndeletnicirile membrilor într-o experiență împărtășită cu ceilalți. Au organizat două ateliere – de confecționare a cerceilor și a florilor din atlas –, unde vizitatorii au putut învăța, lucra alături de ei și pleca acasă cu propriile creații.

Nadejda, în vârstă de 69 de ani, i-a ghidat pe participanți la ambele ateliere. „Au fost mulți doritori să învețe. Plecau mulțumiți, cu coșulețul cu trandafiri sau chiar cu cerceii la urechi”, povestește ea.

Festivalul le-a oferit și ocazia să cunoască seniori din alte localități. Pentru Tamara Colun, întâlnirea cu participanții din Dondușeni și hora dansată împreună au fost printre momentele care i-au rămas în memorie.

Iar experiența nu s-a încheiat odată cu festivalul. Nadejda le-a povestit rudelor și prietenilor despre cele trăite și i-a invitat să se alăture grupului „Suflet în Acțiune”.

Dacă la Pelivan festivalul a fost despre a împărtăși cu ceilalți lucrurile pe care membrii grupului știu să le facă, la Dondușeni accentul a căzut pe o legătură care exista deja: cea dintre seniori și tineri. Festivalul le-a oferit ocazia să ducă această colaborare într-un context nou și să lucreze cot la cot cu oameni din alte comunități.

La cele două ateliere pregătite de grup – unul de confecționare a obiectelor din fetru și altul de realizare a coronițelor din flori - generațiile s-au întâlnit în jurul meselor de lucru. Seniorii au venit cu experiența și îndemânarea lor, iar tinerii cu idei, curiozitate și energie.

Pentru Elena Iurco, în vârstă de 70 de ani, una dintre bucuriile festivalului a fost tocmai această posibilitate de a transmite mai departe ceea ce știe.

„La festival m-am simțit liberă, împlinită și întrebată. Am participat la ateliere, am avut parte de copii minunați, am putut să învățăm pe cineva să confecționeze obiecte utile.”

Gabriela Gojan, elevă în clasa a XI-a, a trăit experiența din cealaltă parte. Pentru ea, festivalul a fost „o experiență frumoasă, plină de emoții, oameni dragi și momente” pe care le va păstra cu drag.

Iar pentru Elena Arhireu, de 72 de ani, întâlnirea cu oameni noi și implicarea alături de ceilalți au fost printre lucrurile care au făcut experiența memorabilă: „Am dat și am primit energia necesară pentru mai departe, am rămas satisfăcută! Am făcut cunoștință cu oameni noi! Am fost implicați, asta a fost bine!”

Așa, între o coroniță, o bucată de fetru și o conversație, festivalul a devenit pentru grupul din Dondușeni încă un loc în care generațiile au putut să învețe una de la alta.

Pentru Grupul Intergenerațional din Ocnița, participarea la festival a fost, înainte de toate, o ocazie de a ieși din propria comunitate și de a vedea ce fac celelalte grupuri. Întâlnirea cu vârstnicii  și tineri din diferite localități le-a oferit posibilitatea să schimbe idei, să povestească despre propriile activități și să descopere experiențe pe care le pot adapta și acasă.

Pentru membrii grupului, fiecare întâlnire cu o altă comunitate înseamnă o ocazie de a învăța ceva nou: „Vedem ce fac alții, povestim despre experiențele noastre și plecăm acasă cu idei pe care vrem să le încercăm și noi.”

Iar povestea Grupului Intergenerațional din Rîbnița arată, poate cel mai bine, unde poate ajunge acest dialog atunci când oamenii aleg să construiască împreună. Pe scena festivalului, tineri și seniori au împărțit nu doar roluri într-o piesă de teatru, ci și o experiență comună, construită prin timp, răbdare și colaborare.

De la obiecte handmade pregătite împreună până la spectacolul prezentat în fața comunității, fiecare activitate a creat un spațiu în care generațiile s-au întâlnit firesc. Iar ceea ce a început printr-o activitate comună poate deveni, în timp, o relație bazată pe încredere, respect și sentimentul că fiecare persoană are ceva de oferit.

Pentru Grupul Intergenerațional din Tiraspol, participarea la „Bunica și Bunelul FEST” 2026 a fost o premieră. Deși membrii grupului se cunoșteau deja cu participanții din celelalte comunități, festivalul le-a oferit ocazia să se întâlnească din nou, de această dată într-un spațiu dedicat dialogului dintre generații.

Au petrecut timp împreună, au urmărit activitățile pregătite de celelalte grupuri, au schimbat impresii și au împărtășit experiențe. Pentru grupul din Tiraspol, întâlnirea a fost și o ocazie de a vedea mai îndeaproape ceea ce au pregătit colegii din celelalte comunități și de a se inspira din activitățile lor.

Prima lor participare la festival a adăugat astfel o nouă experiență parcursului grupului: o zi în care relațiile deja create între participanți au avut un nou context în care să se dezvolte, prin conversații, activități comune și timp petrecut împreună.

În fond, acesta este rolul grupurilor intergeneraționale: să creeze punți acolo unde, uneori, diferențele de vârstă pot părea bariere. Pentru că atunci când oamenii au ocazia să se întâlnească, să se asculte și să lucreze împreună, generațiile nu mai sunt lumi separate, ci parte din aceeași comunitate.

Festivalul „Bunica și Bunelul FEST” – ediția a IX-a a fost organizat de Primăria municipiului Bălți, AO „CASMED” și Rețeaua Seniorilor Activi din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Biroul de Cooperare al Elveției și UNFPA Moldova.

Precizăm că, participarea Grupurilor Intergeneraționale la „Bunica și Bunelul Fest” a fost posibilă prin intermediul proiectului:  „Consolidarea coeziunii sociale în Moldova prin dialog și abilitare comunitară, etapa 2″ implementat de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA) în parteneriat cu AO „CASMED” și AO „Comunicare Nonviolentă” cu sprijinul financiar din partea Elveției. 

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

CASMED CASMED
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articolul următor: Târgul „Respiră verde” - provocări, idei și acțiuni pentru sănătate și mediu Următor

Confidențialitatea ta pe CIVIC.MD

Folosim cookie-uri strict necesare pentru autentificare, securitate și funcționarea site-ului. Numai cu acordul tău folosim servicii opționale.
Nota de informarePolitica cookie

Setări de confidențialitate

Alege serviciile opționale pe care le permiți. Cookie-urile strict necesare rămân active.

Confidențialitate