Detalii
Categorie: Instruiri
06/07/2020

CJI invită profesorii de liceu să participe la două instruiri online în domeniul educaţiei media

Acest anunț este arhivat.
Informațiile prezentate în articolul de mai jos pot să nu mai fie actuale sau să nu mai reflecte activitățile și programele curente. Anunțul este păstrat în arhivă pentru a asigura transparența și accesul public la informațiile despre inițiativele și proiectele implementate anterior.

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) invită profesorii și profesoarele care predau la treapta de liceu să participe la două instruiri în domeniul educaţiei media, care îi vor ajuta să predea disciplina opţională Educaţie pentru media în clasele X-XI.

Prima instruire va avea loc în perioada 27-29 iulie 2020, la care vor participa profesorii ce activează în şcolile cu predare în limba română. La cea de-a doua instruire, care se va desfăşura în perioada 30 iulie-1 august 2020 sunt invitaţi profesorii care activează în şcolile cu predare în limba rusă şi care în anul de studii 2020-2021 vor preda în clasele X-XI. Ambele instruiri se vor desfăşura în format online, câte cinci ore de instruire pe zi. Ulterior, CJI va pune la dispoziția participanților agenda instruirilor, adaptată formatului online.

Programele de instruire au drept suport curriculumul pentru cursul opţional de Educaţie pentru media, treapta liceală, fiind elaborat de CJI şi aprobat de Consiliul Naţional pentru Curriculum din cadrul Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării.

În baza curriculumului, CJI a elaborat manualul Educaţie pentru media, clasele X-XI, în limbile română şi rusă. Acesta ajută elevii să înţeleagă rolul şi puterea mass-mediei în societatea democratică, să analizeze critic conţinuturile media, să conştientizeze pericolele mediului virtual şi să devină creatori responsabili de media.

Instruirile vor fi moderate de Loretta Handrabura, dr. în filologie, şi Aneta Gonţa, dr. în politologie, cercetătoare media şi lectoră universitară.

Prima instruire se va desfăşura în limba română, iar cea de-a doua în limba rusă. Vă îndemnăm să vă înregistraţi din timp, întrucât numărul de participanţi este limitat. CJI va transmite participanților înregistrați la instruire linkul de conectare la eveniment.

Persoanele interesate trebuie să trimită dosarul de participare până pe data de 17 iulie (pentru prima instruire) şi până pe 20 iulie 2020 (pentru a doua instruire). Acesta va include: CV-ul şi un mesaj de participare, cu menţionarea perioadei de instruire pentru care optează: 27-29 iulie 2020 sau 30 iulie-1 august 2020, la adresa coordonator@ijc.md.

Instruirile sunt organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în cadrul proiectului „Presa în sprijinul democraţiei, incluziunii şi responsabilităţii în Moldova” (MEDIA-M), finanţat de USAID şi UK Aid şi implementat de Internews în Moldova.

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Ambasada SUA Ambasada SUA
Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI)
Internews Internews
Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania Ministerul Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare din Germania
UKAid UKAid
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:


Femei pentru femei