PNUD Moldova, cu sprijinul financiar al Guvernului Italiei, implementează programul „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”.
Intervențiile cheie ale programului includ realizarea proiectului-pilot de contorizare inteligentă, care încurajează consumatorii să utilizeze lumina electrică în perioadele de cerere redusă, când energia este mai ieftină și încărcarea rețelei este mai mică, contribuind astfel la o gestionare eficientă și sustenabilă a resurselor energetice, precum și promovarea și adoptarea soluțiilor de energie regenerabilă (SER) în clădiri publice (inclusiv cele de importanță critică, precum spitalele) și îmbunătățirea eficienței energetice în blocuri rezidențiale.
Proiectul-pilot de contorizare inteligentă: Lansat în cadrul programului „Accelerarea unei tranziții energetice echitabile în Republica Moldova”, acest proiect vizează instalarea de contoare inteligente în peste 100.000 de gospodării și instituții publice. Prin această inițiativă, se urmărește o gestionare mai eficientă a cererii de energie, echilibrarea rețelei electrice, consolidarea infrastructurii energetice și alinierea la standardele europene. Proiectul sprijină strategia națională de digitalizare a infrastructurii energetice și promovează eficiența consumului de energie electrică. De asemenea, are drept scop creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la practicile și măsurile de economisire a energiei.
Soluții de Energie Regenerabilă (SER) și eficiență energetică: PNUD susține promovarea și implementarea surselor regenerabile de energie în spitale, contribuind astfel la dezvoltarea unei infrastructuri medicale mai sustenabile. De asemenea, în parteneriat cu CNED, PNUD Moldova oferă asistență Asociațiilor de Locatari pentru adoptarea măsurilor de eficiență energetică în clădirile rezidențiale, în scopul reducerii consumului și îmbunătățirii calității vieții locatarilor.
SCOPUL PROGRAMULUI DE GRANTURI ȘI DOMENII DE COMUNICARE
PNUD Moldova invită instituțiile mass-media și influencerii înregistrați ca organizații neguvernamentale (ONG) să se înscrie la programul de granturi pentru crearea conținutului media și/sau de promovare despre contorizarea inteligentă și eficiența energetică, precum și despre soluțiile de energie regenerabilă (SER), inclusiv promovarea energiei curate și a inițiativelor pilot la nivel de comunitate.
Scopul acestei inițiative este de a facilita informarea publicului larg din Republica Moldova privind proiectul-pilot de contorizare inteligentă, beneficiile eficienței energetice și impactul acestor măsuri asupra climei și mediului.
Obiectivul acestui program de granturi cu valoare mică (LVG) este de a consolida capacitatea instituțională și editorială a organizațiilor media independente de a concepe, produce și disemina conținut media de înaltă calitate, bazat pe date, care să sprijine obiectivele de tranziție energetică ale Republicii Moldova.
Granturile urmăresc să:
Sporească înțelegerea publicului privind tarifele diferențiate la energie electrică, contorizarea inteligentă și măsurile de eficiență energetică la nivel de gospodărie;
Programul valorifică rolul organizațiilor media în a ajunge la public pentru a stimula alegeri energetice informate și a sprijini implementarea agendei de tranziție energetică echitabilă a Republicii Moldova.
BUGET ALOCAT
Bugetul total al programului de granturi este de 70.000 USD. Sumele exacte ce vor fi oferite instituțiilor selectate vor fi determinate în funcție de livrabilele propuse. Bugetul maxim per proiect va fi de 10,000 USD.
* Grantul va fi acordat în lei MDL, la cursul de schimb operațional al ONU (UNORE) valabil la data semnării acordului de grant.
DURATĂ DE IMPLEMENTARE
Durata programului: decembrie 2025 - iunie 2026/6 luni.
LIVRABILE ELIGIBILE
Sunt eligibile produse media video, audio, multimedia, grafice și text. Sunt încurajate abordările inovative, vizualizarea grafică a datelor pentru explicarea politicilor în domeniul energiei și climei.
COSTURI ELIGIBILE
Suportul financiar va fi acordat pentru sprijin instituțional, inclusiv:
Salariu și onorarii pentru personalul-cheie/esențial (jurnalişti, prezentatori, traducători, editori, operatori, designeri, contabili etc);
CRITERII DE ELIGIBILITATE
Pentru a fi considerați eligibili, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
Pentru mai multe detalii și descărcarea formularelor, accesați acest link: https://bit.ly/4q6AdGD.