PH International Moldova lansează
Concurs de granturi
“Împreună pentru o comunitate mai sigură” (ediția a II-a)
Despre PH International
PH International este o organizație cu peste 35 de ani de experiență în dezvoltarea comunităților, promovarea implicării civice și cooperării interculturale la nivel global.
Context
PH International Moldova în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării și Inspectoratul General al Poliției implementează Programul de Socializare Juridică în Școlile din Republica Moldova, finanțat de Departamentul de Stat al SUA prin intermediul Biroului Afacerilor Internaționale în domeniul Combaterii Drogurilor și Aplicării Legii.
Scopul Programului este de a contribui la consolidarea statului de drept, de a susține comunitățile din Republica Moldova în prevenirea delicvenței juvenile și de a dezvolta o cooperare pozitivă dintre tineri, instituțiile de învățământ şi instituțiile de aplicare a legii.
Pentru realizarea acestui scop, Programul aplică o abordare integrată de combinare a implementării unei discipline opționale „Educație pentru Socializare Juridică” la treptele de gimnaziu și liceu cu activități extracurriculare în domeniul drepturilor și responsabilităților civice, prevenirii infracționalității juvenile, soluționării problemelor de siguranță școlară și comunitară și dezvoltării parteneriatelor dintre tineri, cadre didactice, angajați ai poliției și alți membri ai comunității. Disciplina opțională „Educație pentru Socializare Juridică” reprezintă o primă experiență de instituționalizare a prezenței angajatului poliției în instituția de învățământ într-un mod diferit de cel tradițional, ceea ce determină modificarea opticii de percepere și deschidere a elevilor față de activitatea poliției.
Obiectivul general al Programului de Granturi Mici este promovarea implicării societății civile în soluționarea problemelor de siguranță comunitară și prevenire a delicvenței juvenile în parteneriat cu Inspectoratele de Poliție, Direcțiile de Învățământ/Educație, școli și alți actori comunitari.
Propunerile de proiect trebuie să contribuie la dezvoltarea unor modele noi și consolidarea modelelor existente de cooperare și de conjugare a eforturilor și a experiențelor între tineri, elevi, poliție, școală, Direcții de Învățământ/Educație, Inspectorate de Poliție și/sau alți actori comunitari la nivel local în domeniul educării juridice și prevenirii fenomenului infracțional în rândul tinerilor.
Obiectivele specifice ale Programului de Granturi Mici:
Forme de activități eligibile:
În cadrul concursului sunt eligibile organizațiile societății civile înregistrate în Republica Moldova, care activează la nivel local/regional. Organizațiile cu sediul la Chișinău sunt considerate eligibile doar în cazul în care portofoliul de proiecte demonstrează experiență anterioară de lucru în regiuni sau vor implementa proiecte în parteneriat cu Direcțiile Educație sectoriale a mun. Chișinău și/sau raionale, Direcția de Poliție a mun. Chișinău și/sau Inspectoratele de Poliție, școli sau alți actori comunitari.
PH International Moldova încurajează ONG-urile care aplică pentru fonduri din partea guvernului federal al Statelor Unite ale Americii (SUA) să obțină la etapa de aplicare la acest concurs Codul Unic de Identificare a Entității (Unique Entity ID) și codul NCAGE (NATO Commercial and Government Entity). Instrucțiuni ulterioare vor urma pentru propunerile câștigătoare. Mai multe detalii despre etapele de obținere a Codului Unic de Identificare a Entității și codului NCAGE veți găsi în Ghidul privind înregistrarea entităților din RM în System Award Management care este disponibil aici.
Lista instituțiile de învățământ care participă în Programul de Socializare Juridică în Școlile din Moldova este disponibilă aici. Proiectul poate fi implementat în parteneriat cu instituțiile de învățământ beneficiare ale Programului și/sau alte școli din regiunile-pilot.
Activitățile proiectului pot fi implementate în una sau mai multe regiuni pilotate în cadrul proiectului: Chișinău, Cahul, Ungheni, Strășeni, Florești, Soroca, Șoldănești, Fălești, Briceni, Cimișlia, Drochia, Edineț, Orhei, Telenești, Nisporeni, Cantemir, Rezina, Sângerei, Bălți și Anenii Noi.
Partidele politice, demnitari, aleși locali, asociațiile religioase, persoanele fizice și organizațiile comerciale/agenții economici nu sunt eligibili pentru finanțare în cadrul acestui program de granturi.
Costuri eligibile:
Activități și cheltuieli neeligibile
Vizibilitate:
Toate propunerile de proiect trebuie să includă activități de promovare și vizibilitate.
Parteneriate:
OSC-urile aplicante trebuie să dezvolte proiecte/activități în parteneriat cu Direcțiile de Învățământ/Educație raionale, Inspectoratele de Poliție și/sau alți actori comunitari (instituții de învățământ, APL, organizații de tineret, asociații de părinți, organizații mass media, etc.).
Buget:
Valoarea maximă a grantului/granturilor nu va depăși 5000 USD. OSC-urile pot transmite una sau mai multe propuneri de proiect care nu vor depăși bugetul maxim admis per organizație. Bugetul disponibil în cadrul acestei runde de finanțare este 50 000 USD.
Bugetul va conține o descifrare detaliată a cheltuielilor eligibile, va fi realistic și va prezenta costuri reale, existente pe piață. Toate cheltuielile trebuie să fie direct asociate realizării proiectului.
Durata proiectelor:
Durata proiectului este de până la 9 luni. Perioada aproximativă de începere a proiectelor câștigătoare: decembrie 2022 – ianuarie 2023
Procesul de selectare:
Verificări administrative. În procesul de verificare administrativă vor fi examinate următoarele aspecte:
Dosarele care trec de verificarea administrativă vor fi admise pentru etapa următoare de evaluare.
Evaluarea dosarului:
Evaluarea propunerilor de proiecte va fi efectuată de către o comisie, formată din reprezentanți ai PH International Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și Inspectoratului General al Poliției, conform următoarelor criterii:
1. Relevanța și potențialul propunerii de proiect cu obiectivul de finanțare – scor maxim 35 puncte;
2. Relevanța activităților proiectului față de scopul și obiectivele specifice ale propunerii de proiect – scor maxim 15 puncte;
3. Bugetarea clară a activităților proiectului și includerea costurilor rezonabile – scor maxim 15 puncte;
4. Evaluarea capacității echipei de implementare – scor maxim 15 puncte;
5. Experiența anterioară a organizației în implementarea proiectelor –scor maxim 10 puncte;
6. Practici și abordări inovatoare/originalitatea ideii de proiect – scor maxim 10 puncte.
Susținerea financiară/cofinanțarea proiectelor din partea școlilor, APL (primărie), altor instituții publice și/sau organizații ale societății civile va constitui un avantaj.
Procedura de aplicare:
Formularele de aplicare completate (Formular de aplicare pentru grant, Formular Buget în limba română) vor fi expediate prin e-mail la adresele ph-moldova@ph-int.org și maria.stratan@ph-int.org indicând la subiect: „Program de granturi mici – Împreună pentru o comunitate mai sigură”. Recepționarea dosarului va fi confirmată prin poșta electronică.
Termenul limită de depunere este a fost exptins până la 20 octombrie 2022.
Dosarul de proiect va conține următoarele anexe:
Formularul de aplicare trebuie să fie semnat de conducătorul organizației. Organizațiile societății civile aplicante pot prezenta cel mai recent Extras din Registrul de Stat al organizațiilor necomerciale pe care-l dețin la momentul depunerii dosarului.
Pentru detalii suplimentare sau orice întrebări legate de procesul de aplicare contactați persoana de contact din cadrul PH International Moldova: Maria Stratan, Coordonatoare de Program, e-mail: maria.stratan@ph-int.org, tel: (+373) 699 24 194.
