Detalii
Categorie: Competiții-Concursuri
10/07/2026

Apel de participare pentru instituțiile de educație timpurie la Concursul Național pentru Trofeul „Alexandra Grajdian” 2026

Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF)

ANUNȚ DE LANSARE

Concursul Național pentru acordarea Trofeului „Alexandra Grajdian” pentru CURAJ ȘI INOVAȚIE în promovarea educației incluzive

Ediția 2026

Apel de participare pentru instituțiile de educație timpurie (grădinițele) din Republica Moldova

Alianța ONG-urilor Active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) lansează Concursul Național pentru acordarea Trofeului „Alexandra Grajdian”, dedicat recunoașterii instituțiilor care demonstrează curaj și inovație în promovarea educației incluzive.

Trofeul „Alexandra Grajdian”, înregistrat la Comisia Națională de Heraldică, este acordat instituțiilor care contribuie în mod constant la dezvoltarea și promovarea unei educații incluzive de calitate.

Concursul este organizat pentru două categorii de instituții:

  • instituții de educație timpurie;
  • instituții de învățământ general.

Prezentul apel este destinat exclusiv instituțiilor de educație timpurie (grădinițelor).

Scopul concursului este identificarea, promovarea și recompensarea instituțiilor care dezvoltă și implementează practici inovatoare și sustenabile în domeniul educației incluzive.

Cine poate participa?

Sunt eligibile:

  • instituțiile de educație timpurie (grădinițele) publice și private din Republica Moldova.

Nu sunt eligibile:

  • instituțiile de educație timpurie care au obținut deja Trofeul „Alexandra Grajdian” în edițiile anterioare;

instituțiile de educație timpurie în care sunt înscriși exclusiv copii cu cerințe educaționale speciale și/sau dizabilități.

Cum vă înscrieți?

Participarea la concurs se realizează în două etape obligatorii și presupune completarea a două formulare distincte (Formular de nominalizare și Formular de concurs).

Important! Instituția de educație timpurie poate transmite Formularul de concurs (Etapa II) doar după completarea Formularului de nominalizare (Etapa I).

 

Etapa 1. Nominalizarea

Perioada: 10 iulie – 2 august 2026

Instituțiile de educație timpurie pot fi înscrise în concurs prin:

  • nominalizare externă, realizată de către:
    • Administrația Publică Locală (APL);
    • Serviciul de Asistență Psihopedagogică (SAP);
    • organele locale de specialitate în domeniul educației (OLSDÎ);
    • ONG-uri;
    • alte instituții publice sau private;

sau

  • auto-nominalizare, realizată direct de instituția de educație timpurie.

👉 Accesați linkul de mai jos pentru completarea Formularului de nominalizare (Etapa I):

Formular de nominalizare a instituțiilor de educație timpurie (grădinițe) – Fill out form

Etapa 2. Depunerea dosarului de concurs

Termen-limită: 1 septembrie 2026

Doar Instituțiile nominalizate și sau auto-nominalizate, transmit dosarul complet (Formularul de concurs) la adresa: office@aliantacf.md

👉 Accesați linkul de mai jos pentru completarea Formularului de concurs (Etapa II):

IET_Formular_Etapa II_Concurs Trofeu_2026.docx

Calendarul concursului:

Perioada

Activitatea

10 iulie – 2 august 2026

Etapa I. Nominalizarea și auto-nominalizarea (completarea Formularului de nominalizare)

20–24 iulie 2026

Prima sesiune online de informare privind completarea Formularului de concurs (Etapa II) și sesiune de întrebări și răspunsuri

3–7 august 2026

A doua sesiune online de informare privind completarea Formularului de concurs (Etapa II) și sesiune de întrebări și răspunsuri

3 august – 1 septembrie 2026

Etapa II. Depunerea dosarelor de concurs (completarea și transmiterea Formularului de concurs)

2–18 septembrie 2026

Evaluarea dosarelor de concurs

21 septembrie – 2 octombrie 2026

Vizite de evaluare în instituțiile preselectate

Octombrie/Noiembrie 2026

Gala Educației Incluzive și ceremonia de decernare a Trofeului „Alexandra Grajdian”

👉 Înscriere la sesiunile de informare:

Link de înregistrare la sesiunea din perioada 20–24 iulie 2026:

IET_ Formular de inregistrare pentru sesiune de informare online_ 20 - 24 iulie 2026 – Fill out form

Link de înregistrare la sesiunea din perioada 3–7 august 2026:

IET_ Formular de inregistrare pentru sesiune de informare online_ 3 - 7 august 2026  – Fill out form

Notă:

  • Sesiunile online de informare sunt destinate instituțiilor de educație timpurie interesate să participe la concurs și au scopul de a oferi îndrumări privind completarea Formularului de concurs (Etapa II), precum și de a răspunde întrebărilor participanților referitoare la procesul de aplicare.
  • Cele două sesiuni de informare vor avea același conținut. Instituțiile sunt încurajate să se înscrie și să participe la una dintre cele două sesiuni, în funcție de disponibilitate.
  • Participarea la sesiunile de informare este recomandată, dar nu este obligatorie pentru înscrierea în concurs.
  • Înscrierea la sesiunile de informare se realizează prin formularele online de mai sus. Data exactă, ora și linkul de acces vor fi comunicate ulterior, prin e-mail, tuturor persoanelor înregistrate.

Cum sunt evaluate dosarele?

Evaluarea se realizează în baza următoarelor criterii:

  1. Curaj și inovație în promovarea educației incluzive.
  2. Accesibilitatea instituției pentru copiii cu cerințe educaționale speciale.
  3. Acțiuni de advocacy și promovare a educației incluzive.
  4. Cooperarea cu părinții, comunitatea și instituțiile partenere.
  5. Promovarea și diseminarea bunelor practici către alte instituții.
  6. Dezvoltarea unei culturi organizaționale incluzive și răspunsul la situațiile temporare de vulnerabilitate ale copiilor.

Descrierea detaliată a fiecărui criteriu este inclusă în Formularul de concurs.

Premii și distincții

🏆 Instituția câștigătoare va primi:

  • Trofeul „Alexandra Grajdian” pentru CURAJ ȘI INOVAȚIE în promovarea educației incluzive;
  • suport financiar destinat achiziționării de resurse educaționale pentru instituție.

🏅 Instituțiile finaliste vor primi mențiuni speciale în cadrul Galei Educației Incluzive.

Notă: Trofeul și mențiunile speciale vor fi decernate în cadrul Galei Educației Incluzive, organizată de APSCF la sfârșitul lunii octombrie sau în luna noiembrie 2026. Data exactă și locul desfășurării evenimentului vor fi comunicate ulterior tuturor instituțiilor participante.

Informații suplimentare

Pentru întrebări privind concursul sau completarea dosarului:

📞 Telefon: +373 60 522 122

📧 E-mail: office@aliantacf.md

Click pe ecuson pentru toate articolele de la această organizație:

Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF) Alianța ONG-urilor active în domeniul Protecției Sociale a Copilului și Familiei (APSCF)
Ne ajuți enorm de mult dacă distribui articolul pe rețele sociale:



Articol precedent: Apel de participare pentru instituțiile de învățământ general la Concursul Național pentru Trofeul „Alexandra Grajdian” 2026 Precedent Articolul următor: Concurs național „Ea economisește energie - lidera energiei în comunitate” Următor