Ministerul Educației și Cercetării prelungește perioada de aplicare la Concursul de selecție a partenerului de implementare pentru administrarea Centrului de Inovație Socială
În conformitate cu prevederile Regulamentului Nr. 868 din 2023 privind organizarea Concursului de selecție a partenerului de implementare pentru administrarea Centrului de Inovație Socială, Ministerul Educației și Cercetării anunță prelungirea termenului de depunere a dosarelor în concurs cu încă 30 de zile calendaristice, până la data de 04 Septembrie 2024 .
Reamintim că acest concurs este destinat reprezentanților organizațiilor necomerciale, prin care va fi selectat partenerul de implementare responsabil de administrarea și managementul programatic al Centrului de Inovație Socială ‘‘Youth Lab’’.
Drepturile, responsabilitățile, obligațiile și mecanismele de interacțiune între organizația selectată și Ministerul Educației și Cercetării sunt stipulate în Regulamentul de funcționare a Centrului de Inovație Socială, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr.1171 din 19.09.2023.
Organizația necomercială selectată pe bază de concurs public, va îndeplini rolul de Administrator al Centrului de Inovație Socială pentru o perioadă de 3 ani, prin semnarea unui Acord de colaborare cu Agenția Națională pentru Dezvoltarea Programelor și Activității de Tineret (instituție din subordinea ministerului).
Rolul și sarcinile macro care urmează a fi realizate de organizația selectată:
Partenerul de implementare va beneficia, cu titlu gratuit, de un spațiu dedicat pentru desfășurarea activității în cadrul Centrului de Inovație Socială, pe toată durata Acordului de colaborare încheiat.
Organizațiile care doresc să fie considerate pentru funcția de parteneri de implementare trebuie să îndeplinească următoarele criterii:
Documentația solicitanților va conține actele prevăzute mai jos:
a) Formularul de participare completat (anexa nr.1);
b) Certificat cu privire la lipsa datoriilor la bugetul de stat;
c) Certificat de înregistrare și statutul organizației;
d) CV-ul organizației și membrilor echipei;
*Organizația necomercială va atașa, conform solicitărilor stipulate în Formularul de participare, actele solicitate, în cazul existenței acestora.
Dosarele depuse în concurs vor fi evaluate de către o comisie specializată, instituită de către Ministerul Educației și Cercetării, în baza următoarelor criterii de evaluare:
Evaluarea dosarelor se realizează în baza Fișei de evaluare, anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare a concursului de selecție a partenerului de implementare pentru administrarea Centrului de Inovație Socială
Data limită pentru depunerea dosarelor este: 04 Septembrie 2024 , ora 17:00, la adresa electronică marcel.marin@mec.gov.md sau la sediul Ministerului Educației și Cercetării – Piața Marii Adunări Naționale 1, clădirea Guvernului.