Organizații vizate:
Organizația HelpAge Moldova anunță concurs de selectare a 15 organizații din societatea civilă (5 localități din fiecare raion), din orașe sau sate ale raioanelor Ungheni, Sîngerei și Telenești, interesate să aplice la concursul de selectare a partenerilor locali de implementare în cadrul proiectului ”Îmbunătățirea participării sociale a persoanelor în etate din Moldova prin dezvoltarea comunităților pilot prietenoase vârstnicilor” finanțat de Guvernul Federal Germania (BMZ).
Proiectul își propune la nivel local să consolideze capacitatea organizațiilor necomerciale de a lucra în domeniul îmbătrânirii și de a promovarea comunitatea prietenoasă vârstnicilor. Prin activități de mobilizare, de participare la procesul decizional, de advocacy, de recreere și învățare se intenționează implicare persoanelor în etate din localitățile țintă la viața socială și valorificarea potențialului pentru dezvoltarea comunității. Pe parcursul proiectului activitățile vor fi orientate pentru crearea condițiilor potrivite pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă a populației și dezvoltarea activităților de participare socială pentru vârstnici și alți locuitori. Rolul partenerilor locali va consta din coordonarea activității conform scopurilor proiectului, mobilizarea persoanelor care să fie parte la procesul de organizarea a activităților și consolidarea lor într-un grup de sprijin reciproc, organizarea activităților de participare socială și de advocacy cu implicarea persoanelor în etate din localitate, și altele. În cadrul proiectului se va echipa spațiul pentru realizarea activităților de participare socială și conform necesităților prioritizate, se vor adapta anumite condiții din comunitate, care să fie potrivite pentru viața activă a locuitorilor la vârstă înaintată.
Forma parteneriatului:
Parteneriatul în cadrul proiectului se stabilește în bază de Acord de colaborare, semnat de ambele părți, în care părțile își asumă roluri de implementare și coordonare pentru realizarea obiectivelor proiectului. Acordul de parteneriat poate fi semnat doar cu ONG-uri înregistrate, active pe parcursul ultimilor doi ani și care dețin certificat de înregistrare, ștampilă.
Durata parteneriatului:
Perioada de implementare a proiectului este decembrie 2023 – noiembrie 2027. Colaborarea cu ONG-urile locale în calitate de parteneri de implementare se estimează pentru o perioadă de 39 luni (3 ani și 3 luni), începând cu primul trimestru al anului 2023.
Criterii de eligibilitate:
Modalitatea de aplicare la concurs:
Organizațiile necomerciale interesate vor expedia către HelpAge Moldova următoarele documente:
Documentele pentru aplicare la concurs pot fi expediate până la data de 12 ianuarie 2023 (vineri) inclusiv:
Pentru întrebări de clarificare puteți contacta: 022 225098, Dina Ciubotaru, dina.ciubotaru@helpage.org.
Notă: Dosarele de aplicare incomplete sau depuse după termenul limită vor fi respinse.
Procesul de selectare
Concursul de selectare constă în evaluarea dosarelor de aplicare conform criteriilor de eligibilitate de către o Comisie de Concurs, cu minim 3 membri, reprezentanți ai organizației HelpAge Moldova și după caz, HelpAge Germania. Comisia de Concurs se va întruni în perioadă de 7 zile lucrătoare după termenul limită anunțat și va forma o decizie în cel mult 14 zile lucrătoare după termenul limită. Termenii pot fi replanificați dacă va fi necesară extinderea perioadei de aplicare la concurs.
HelpAge Moldova este organizație apărătoare a drepturilor omului și lucrează cu și pentru persoane în etate. Organizația își propune să contribui la bunăstarea și incluziunea femeilor și bărbaților în etate, și la reducerea sărăciei și discriminării la vârstă înaintată. Organizația lucrează în domeniul promovării drepturilor omului, a îmbătrânirii active și sănătoase și pentru a dezvolta parteneriate și rețele. Pentru mai multe detalii accesați pagina web și vizitați pagina de Facebook.
Organizații vizate: